Închide

Cultură de cannabis depistată la Cluj, cultivatorul ar fi vândut drogurile, propus pentru arestare preventivă

Actualitate by Actual de Cluj - mart. 21, 2024 0 103

Cultură de cannabis depistată la Cluj, cultivatorul ar fi vândut drogurile, a fost dus în instanță cu propunere de arestare preventivă, încă instanța nu s-a pronunțat.

Anchetatorii arată că un clujean în acest an ar fi deținut și comercializat canabis, pentru sume cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei. De asemenea, cercetările au relevat faptul că persoana ar fi inițiat și dezvoltat în locuința sa o cultură de canabis destinată comercializării.

La percheziții în casa presupusului dealer au fost descoperite și ridicate aproape cinci kilograme și jumătate de muguri de canabis, un număr de 49 de plante aflate în diferite stadii de dezvoltare – în greutate de peste 11 kilograme masă verde, componente necesare instalației pentru întreținerea culturii, cântare de precizie, mai multe sisteme dispozitive de stocare a datelor, suma de 4.300 de lei, și alte dovezi. Ieri procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a persoanei cercetate, acuzată de trafic de droguri de risc, în formă continuată. A fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, cu propunere de arestare preventivă a presupusului dealer, pentru 30 de zile. La ora publicării acestei știri judecătorul nu luase o decizie.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu