Închide

Cu Bogo prin parc, la Scena Urbană. Urmează cel mai așteptat tur ghidat al anului

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - oct. 25, 2019 0 808

Bogo e celebrul profesor de istorie de la Barițiu, Vladimir Alexandru Bogosavlievici, care face tururi ghidate în Cluj și a scos și două cărți cu diferite povești despre oraș. El are grupul lui și își cunoaște auditoriul – Cristi a fost cel mai des pomenit. Dacă e cineva nou în peisaj, imediat devine istorie: „A, ești inginer chimist. Și nevasta-mea e cu chimia”.

Subiectul este, de fapt, parcul sportiv. Și sportul. Astea două care s-au făcut pe vremea când se gândeau și se făceau lucruri bune în Cluj, după cum a subliniat ghidul. Și pe vremea când oamenilor erau de calitate. Și moda era alta. Și se investea viziune, timp, pe gratis, în comunitate. Și bani.

Bogo s-a urcat pe Scena Urbană (a ținut să spună că va vedea ulterior, indicând buzunarul de la geaca de piele, cum e colaborarea arhitecților cu Primăria, pe care totuși a amintit-o ca cea care a făcut posibilă întâlnirea cu publicul) și i-a plimbat, de centenarul Universității pe doritori prin poveștile parcului Iuliu Hațieganu.

„Elemér Moll a proiectat parcul, arhitectul care a făcut, de exemplu, conservatorul care pe atunci era academia teologică greco-catolică. Ajunge să fie și șeful arhitecților din Cluj. Parcul s-a făcut, 90% la sută în anii 40, prin muncă voluntară. Au venit studenți, elevi, au venit toți să facă un parc. Atunci era sub administrația românească. Clujul, deși in interbelic era un oraș cu 70% la sută maghiari, era un pol extraordinar multicultural al culturii românești. Universitatea Românească, Opera românească. Universitatea s-a implicat extrem de mult în viața socială a Clujului. S-au făcut clinicile, colegiul academic, acest parc. Foarte multe lucuri. Calitatea oamenilor era diferită pe-atunci. Parcul devine o bijuterie a studenților români. Un parc de recreere, nu unul cu 22 de sportivi. Era parcul tuturor. A fost un concurs de planuri sportive înainte de 1936, de olimpiada de la Munchen. Parcul era neterminat și a luat atunci medalia de bronz. Am crezut și eu că au fost trei proiecte, dar a primit premiul din foarte multe proiecte. Hațieganu spunea că este cea mai grandioasă realizare”, a sintetizat profesorul Bogo.

Ghidul spune că din proiectul inițial, al unui campus studențesc dezvoltat în jurul parcului, s-a pus în practică doar Institutul de Chimie terminat în 1960. „Proiectanții așa au zis, o zonă de parc sportiv ca viața universitară să se desfășoare aici. După 1940 au avut loc tot felul de metamorfoze și au început construcțiile de blocuri. Îngrămădirea din Grigorescu, peste drum de parc, s-a făcut în anii 1980. Parcă Emanoil Tudose s-a ocupat de proiect. Întrebat fiind <<cum ați putut face asta>>, a zis: <<domnule, eu nu așa am planificat, dar mi s-a spus că a două zi să mai fac 5000 de apartamente iar dacă nu, îți găsești alt serivciu>>. Nu arhitecții trebuie condamnați, ci regimul în sine. Ei știau ce au de făcut”, a mai rememorat Bogo.

El cu poveștile sale e așa de iubit, încât doamnele îl salută întotdeauna:”Să vă pup!”, a fost oprit din istorisiri în fața parcului sportiv. „Laura, abia săptămâna viitoare e ziua mea”, i-a răspuns.

Abordarea este de tipul aici și acolo. Cei din grup se întorc în permanență, urmăresc mâinile care arată întotdeauna o zonă și apoi omul care povestește cum era în trecut. Așa, peste drum de parc, toată lumea a rememorat un episod tragi-comic de istorie orală pe care l-a pățit femeia de serivicu de la Sala Sporturilor Horia Damian:

„Voința s-a numit în perioada respectivă terenul unde-i Sala Sporturilor. Sala s-a dărâmat după un discurs al lui Gheorghe Maurer. Nu era încă Ceaușescu la putere. Au mers toți din sală atunci și a rămas femeia de serviciu care a ieșit ultima. Apoi sala s-a dărâmat și femeia ar fi spus că a bătut-o Dumnezeu. Sala fost refăcută în 1966 și dată iar în folosință. Arhitectul Enescu a făcut-o. Atunci se face și acest complex de natație.  Piscina era avizată în 1980. Sunt trei izvoare în acest parc sportiv. În proiect era și o fântână arteziană, pe stânga. Terenurile de tenis au rămas din trecut. Nu arătau ca și acum. Era o zonă extrem de frumoasă. Parcul Rozelor era ghețăria Clujului, având un lac cu gheață”.

Apoi, grupul s-a mișcat prin parc și a aflat că, chiar dacă nu s-a făcut așa mare ca în planurile inițiale, chiar dacă terenurile erau puține, parcul era ticsit de oameni. Toată lumea venea să facă sport și să petreacă timp în acest parc. O singură chestiune a rămas și acum, ca acum zece ani, sau ca în perioada comunistă – tenisul pe care îl practică doar cei înstăriți.

„Aici unde e complexul de înot era un bazin de ștrand făcut în 1930. Trebuiau să mai fie încă cinci din astea de natație la limita cu Canalul Morii. Biblioteca care funcționa aici nu mai există. Popicăria nu mai este, terenul de tir nu mai există. Facultatea de Educație Fizică trebuia să fie pe ansamblul sălii Horia Demian, aici trebuia lăsat spațiu pentru un teren de oină. Se juca și oină, care stă la baza baseball-ului. Emigranții români din Ardeal care au plecat la finalul secolului 19, în America, l-au dus. Oina era sport național. Aici s-a jucat oină. Baseball-ul american și-ar avea originea din oina românească, așa se zice. În dreapta vedeți, e o sală a a sporturilor care poartă numele Gheorghe Roman, un mare antrenor de baschet care a sfârșit tragic. Baschetul a avut prioritate în Cluj. Baschetul a fost în top. Prima dată la fete, apoi la băieți. Dincolo e Gheorghe Comănaru, fondatorul sportului din licee, din școli. Acum nu prea se mai face sport și nu e bine deloc”, a mai spus profesorul.

În anii 2000 s-au mai făcut înghesuieli de clădiri. Apoi au urmat alte investiții în parc cu fonduri europene în 2014-2015 când s-au refăcut instalațiile, irigațiile, canalizarea.

„În interbelic erau și mai multe terenuri de tenis în parc. Erau de bitum. Și în comunism, la fel. Era scump și atunci tenisul.  Scheletul la tribune a rămas tot din lemn. Aici era bazinul. Acolo erau barăci. Erau repartizați profesori universitari de grade inferioare. Cei superiori stăteau în Andrei Mureșanu, Racoviță, Republicii. Cei mai tineri stăteau aici, cu sportivii. Veneam și iarna aici. Apa era rece la ștrand. Numai două tribune erau. Terenul trei nu exista, cel ce aparține acum unei școli de fotbal. Suprafața  parcului era de 25 de hectare”, a mai spus ghidul.

Bogo le-a amintit celor din auditoriu că și performanțele echipei de fotbal erau altele când era echipă studențească.

„Au avut activitate aici. Dar pe atunci funcționa altă idee. Veneau jucătorii la facultate la Cluj, era o boemie a vieții studențești care îi dădea acest imbold și echipei. Apoi mergeau la locurile lor, dar rămâneau cu această nostalgie. Din acest motiv acest simbol – potcoava-  este atât de iubit, era atât de iubit. Acuma? Acuma cine-i student? Niciunul sau foarte puțini. De când cu profesionismul ăsta, nu mai sunt rezultate. Generațiile s-au schimbat. Pantalonii noștri erau lugi în vremea tinereții. Îmi amintesc că aveam părul lung atunci și măturam trotuarele cu pantalonii. Blugi. Îi luam de la niște arabi. Pe aici se făceau treburi din astea și la cămine”, mai spune Bogo. Și e completat cu nume de hoteluri – Napoca, Conti, Belvedere, unde, de asemenea, se făcea bișniță la Cluj în perioada comunistă.

Participanții mai află că s-au schimbat multe lucruri, în principal după Revoluție, când s-a intervenit cu construcții, în locul celor de lemn. Că în parc erau foarte multe veverițe și vulpi. Că totul s-a transformat.

„Dacă austro-ungarii au făcut centrul, administrația românească a gândit această zonă studențească – cu Grădina Botanică, apoi Parcul Sportiv, Muzeul Etnografic, primul din România, Colegiul Academic. Administrația românească a făcut lucruri deosebite. Într-o viziune urbană trebuie văzut fiecare ce a făcut. Trebuie văzute lucrurile în ansamblu. Are un aer cosmopolit Clujul datorită facultăților. Ar trebui să existe mai multe parcuri. Un oraș atât de suprapopulat, pentru că eu nu cred că-s doar 320.000 de locuitori, cât s-au numărat în statistici. Floreștiul are 50.000 și  toti lucrează în Cluj. Zona metropolitană. Este mult mai mare populația. Ai nevoie de aer, de parcuri, de spații verzi.”

Turul s-a încheiat în biserica reconstruită din parc, edificată în 1936-1937, dar care a ars dintr-o eroare tehnică și a fost reconstruită recent. Participanții nu voiau să plece. Bogo i-a tot salutat de două ori, apoi a fost nevoit să le facă un promo cu privire la turul care urmează în 2 noiembrie, tot la inițiativa Scenei Urbane, în Cimitirul Central, pe urmele…Dar asa vor afla participanții care vor veni de la ora 11, sâmbătă, în data amintită, la intrarea în Házsongárd, pe strada Avram Iancu din Cluj-Napoca.

„Am scos și două cărți. Foarte greu ne-a fost să găsim mormintele. Ne-au ajutat și copiii. O jumătate de zi am umblat după mormântul lui Tudor Jarda, compozitor, când, după o salcie, a apărut”, mai deschide gustul participanților, Bogo.

El promite o altă poveste și a doua zi despre moara iezuită de hârtie de la 1718 din Parcul Rozelor, unde se anunță alte istorisiri despre cum arăta odată ce a mai rămas din acest parc, pe care acum Primăria vrea să îl întoarcă cu fața la Someș, pe bani europeni.

Turul ghidat cu Bogo prin Cimitirul Central va avea loc în 2 noiembrie, de la ora 11.00 și este parte din seria de evenimente numite Lacrimosa, organizate și desfășurate de Scena Urbană, în cimir, în ultimii cinci ani, cu ocazia Luminației. Cimitirul Central este cel mai vechi cimitir din Cluj, înființat de autorități în urma epidemiei de ciumă din anul 1585. Numele cimitirului provine de la vechea denumire germana a zonei pe care se găsește actualul cimitir – Hasengarten („Grădina cu iepuri” – în maghiară Hazsongardi temeto).

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.