Închide

Coronavirus în România: Bilanțul îmbolnăvirilor – 1.452 / Pacienți vindecați -139

SănătateTop News by Actual de Cluj - mart. 28, 2020 0 242

Alte 160 de noi cazuri de coronavirus au fost confirmate în România, bilanțul îmbolnăvirilor ajungând la 1.452, potrivit informării oficiale a Grupului de Comunicare Strategică, de sâmbătă, ora 13.00. Numărul deceselor confirmate până la această oră au fost confirmate 29 de decese din cauza Covid-19.

Pacienții nou confirmați cu coronavirus în România au vârsta cuprinsă între 13 și 83 de ani.

Dintre cele 1.452 de persoane confirmate pozitiv, 139 au fost declarate vindecate și externate (54 la Timișoara, 55 la București, 16 la Iași, 6 la Craiova, 6 la Constanța și 2 la Cluj). Totodată, până acum 29 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj-Napoca și Neamț, au decedat.

La Terapie Intensivă, în acest moment, sunt internați 34 de pacienți, dintre care 25 în stare gravă.

Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară, arată hotnews.ro.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 7.801 persoane. Alte 131.367 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 19.663 de teste, din care 1.277 în unități medicale private.

În ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 67 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 52 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 3 în Franța și câte unul în Tunisia, Irlanda, Marea Britanie și Luxemburg.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 11 cetățeni români aflați în străinătate, 8 în Italia, 2 în Franța și 1 în Marea Britanie, au decedat.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu