Închide

Constructorul Straco cere CNAIR daune de aproape 100 milioane de euro, după rezilierea contractului pentru lotul Cheţani – Câmpia Turzii de pe Autostrada Transilvania

Economie by Actual de Cluj - mart. 31, 2021 0 499

Constructorul român Straco cere Companiei de Drumuri daune de aproape 100 de milioane de euro (461 milioane lei), după ce Tribunalul București i-a dat dreptate și a decis să suspende rezilierea contractului dispusă de CNAIR pe lotul Cheţani – Câmpia Turzii de pe Autostrada A3 Transilvania, potrivit unui document consultat de Economedia.

Daunele solicitate reprezintă contravaloarea revendicărilor pe care administratorul trebuie să le recupereze din determinarea falimentului.

Notificarea antreprenorului către CNAIR vine după ce Tribunalul Bucureşti a acceptat săptămâna trecută plângerea constructorului şi a dispus, executoriu, prin Ordonanţă Preşedinţială, suspendarea efectelor rezilierii contractului pentru lotul de autostradă Cheţani – Câmpia Turzii de pe A3 Transilvania. Decizia nu este însă definitivă și poate fi atacată cu apel.

Tronsonul din A3 trebuia construit de o asociere de firme românești, compusă din Straco Group, Specialist Consultin și Total Road. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în vara anului 2016, și termenul inițial de finalizare era finalul anului 2017. În acest moment, stadiul lucrărilor este de doar 40%.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare