Închide

Clujul, în topul insolvențelor în primele două luni ale anului

Economie by Kristina Reştea - mart. 29, 2021 0 122

În Cluj s-au înregistrat cele mai multe insolvențe în primele două luni, după București, arată cifrele oficiale. La nivel național, în primele două luni au fost înregistrate 787 de insolvenţe, reiese din datele publicate de Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) și citate de Agerpres. Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a scăzut cu 8,06% în această perioadă, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020.

Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 167, în creştere cu 38,02% faţă de ianuarie-februarie 2020. Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Cluj – cu 78 de insolvenţe (plus 62,5%), Bihor- 74 (minus 21,28%) şi Braşov – 41 (plus 46,43%). În judeţul Harghita s-a înregistrat o singură insolvenţă, în Neamţ două, şi în Vaslui şi Covasna câte trei.

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a consemnat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor respectiv 230 (plus 2,68%), în construcţii 131 (minus 10,27) şi în industria prelucrătoare – 97 (minus 9,35%). În februarie 2021 au fost înregistrate 471 de insolvenţe, cele mai multe în Bucureşti (107) şi în judeţele Cluj (51) şi Bihor (50).

Pe de altă parte, economiștii se așteaptă ca județul Cluj să își revină bine din criza generată de pandemia COVID-19. Sectoarele care au traversat cu bine anul de pandemie (IT-ul și Construcțiile) au o pondere relativ ridicată în activitatea economică a Clujului, a menționat Szász Levente, prodecan FSEGA și coordonator al proiectului de cercetare care monitorizează efectele pandemiei în econome. „La fel ca la nivel național, și în Cluj au fost câteva sectoare grav afectate din punct de vedere economic și alte sectoare care au reușit să capitalizeze pe timpul pandemiei. Sectorul turismului și ospitalității sau serviciile de cultură, arte și divertisment au avut mult de suferit în ultimul an, însă aceste evoluții negative au fost contracarate de evoluțiile neașteptat de bune ale sectorului IT și al construcțiilor. Aceste două sectoare din urmă au o pondere relativ ridicată în toată activitatea economică a Clujului, ceea ce indică faptul că orașul Cluj-Napoca și județul Cluj se află într-o situație economică generala relativ mai bună față de alte regiuni ale țării, cu un potențial promițător de relansare economică în anul 2021”, a menționat Szász Levente.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.