Închide

Consiliul Județean se laudă cu termenele record de eliberare a actelor de urbanism și pentru 2023

ActualitateAdministrațieTop NewsUrbanism by Actual de Cluj - ian. 08, 2024 0 46

Consiliul Județean Cluj a emis 1.858 de Certificate de Urbanism (CU) în 2023, din care, pentru 665 (36%) au fost depuse cereri pentru emitere în format digital, potrivit instituției. Timpul medu de emitere a CU pentru cererile depuse online a fost de doar 8 zile, cu mult sub termenul legal care este de 15 zile.

 

Cele mai multe CU solicitate în regim online au fost pentru proiecte în comunele  Ciurila, Mărișel, Beliș și Aiton. „Se constată, astfel, o creștere cu 26% față de aceeași perioadă a anului trecut la depunerea cererilor pentru elaborarea CU în format exclusiv digital”, a arătat CJ Cluj. 

În ceea ce privește emiterea autorizațiilor de construire și/sau desființare, în 2023 CJ Cluj a emis 665 de asemenea documente, din care 14 exclusiv online, prin intermediul Ghișeului Unic. Proiectele urbanistice autorizate au o valoare investițională de 1.236.163.369 lei, respectiv aproape 250 de milioane de euro, în creștere cu cca. 60% față de 2022. 

Referitor la desfășurarea Comisiilor Tehnice de Urbanism și Amenajarea Teritoriului (CTATU), al căror rol este acela de a fundamenta tehnic avizarea documentațiilor urbanistice, în anul anterior au avut loc 26 de asemenea ședințe. În cadrul acestora au fost discutate 417 de documentații, din care 128 de P.U.D-uri, 126 de P.U.Z.-uri, 129 studii de oportunitate, 26 de P.U.G.-uri, dar și 8 proiecte pentru care comisia a fost consultată.

CJ Cluj eliberează certificate digitale începând din 17 mai 2022 prin intermediul  platformei informatice  Public.Cluj.Archi, destinată emiterii electronice a documentelor urbanistice.

Un test făcut de Direcția de Urbanism a Consiliului Județean Cluj și de arhitectul-șef al județului, Claudiu Salanță, a arătat că se pot emite acte de urbansim și în 24 de ore. Timp de 5 zile, în luna noiembrie 2023, a fost lansată o campanie Black Friday, cu scopul de a încuraja  utilizarea platformei CJ Cluj (ghișeul unic online) și pentru a arăta că digitalizarea serviciilor de urbanism chiar funcționează în Cluj. În urma campaniei s-a reușit emiterea a 44 de acte de urbanism într-o zi, în timp ce pentru un act administrativ a fost nevoie de 25 de ore. Campania de Black Friday a avut ca rezulat emiterea a 45 de acte de urbanism online din care: 3 autorizații de construire, 41 de certificate de urbanism și un drept de preemțiune.

Spre exemplu, în 2020, termenul mediu la nivel de CJ Cluj pentru emiterea autorizațiilor e construire a fost de 8,8 zile lucrătoare. În condițiile în care termenul legal este de 30 de zile, peste 80% dintre autorizații s-au emis într-un termen de până la 15 zile.

„În urmă cu câțiva ani am pornit pe drumul digitalizării. Am pornit de la un caiet studențesc A4, care reprezenta registrul certificatelor de urbanism, am trecut prin dezvoltarea unei prime etape de digitalizare și am ajuns la etapa de Ghișeu Unic. Această etapă aduce cea mai simplă soluție de obținere a unui certificat de urbanism. Spun asta pentru că avem integrate semnătură digitală, plată online și conexiune directă cu baza de date a ANCPI. Toate într-un singur loc, facil de accesat. Mulțumim @ANFP! Este o distincție care ne încurajează să mergem mai departe. Știm că se poate și mai mult și o să încercăm să ducem cât de departe reușim acest proces al digitalizării. Mai avem de lucru si suntem primii care conștientizăm asta. Proiectul Ghișeu Unic rămânea doar un vis frumos dacă nu era echipa colegelor și colegilor din Consiliul Judetean Cluj, in frunte cu conducerea, care să creadă că putem să facem acest proiect, să aducem schimbarea necesară. Și cum visele au nevoie de elfi IT-iști silitori care să le transforme in realitate ne bucurăm că i-am întâlnit pe TudorCiprian, Laura, Erik, Bogdan și echipele de lângă ei care au făcut magia posibilă. Ne-am bucurat de întreg suportul lui Alexandru, Orsolya, Anca și Liviu, care ne-au ajutat cu imboldul necesar atunci când am simțit că ne-am poticnit puțin. Le mulțumesc enorm tuturor! Pentru mine Ghișeul Unic este modul in care îmi imaginam – încă de când activam în mediul privat – că ar trebui să arate procesul de obținere a actelor de la o instituție publică. Într-un singur cuvânt: #simplu!”, arăta la finalul lui 2022 arhitectul județului, Claudiu Salanță, după ce CJ a primit un premiu pentru inovare la capitolul urbanism digital de la Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

           Vezi și: 

Avizele ISU se pot solicita online prin intermediul ghișeului unic al Consiliului Județean Cluj

Nici un comentariu

Scrie un comentariu