Închide

Conferință internațională organizată de două universități la Cluj

Educaţie by Actual de Cluj - aug. 22, 2019 0 139

Conferință internațională organizată de două universități din Cluj, cu specialiști din 25 de țări.

E vorba de a 15-a ediție a Conferinței Internaționale de Trichineloză, găzduită de România după o competiție de dosare cu Polonia și Argentina. Conferința are loc la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, între 26 și 30 august.
Din țară vor participa la evenimentul găzduit de Cluj-Napoca 15 specialiști, iar 85 vor veni din străinătate, reprezentând 25 de națiuni din Europa, Asia, America de Nord și America de Sud. ”Trichineloza este responsabilă de mari pierderi economice în rândul suinelor și cu impact social-uman crescut. Datele Organizației Mondiale a Sănătății arată că infecția umană evoluează în 24% din țările din lume, fiind înregistrate peste 65.000 îmbolnăviri umane, între 1986-2009, din care peste 28.000 în Romania. În același interval au fost înregistrate și circa 40 de decese, cauzate de diferite specii de Trichinella”, arată profesorul Călin Gherman, de la USAMV Cluj-Napoca, în calitate de președinte al Comitetului Local de Organizare.

Conferința e organizată de USAMV în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie și are loc la Grand Hotel Napoca.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu