Închide

Concurență mare pentru a transforma prima școală publică din Cluj-Napoca prin concurs de soluții

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - nov. 02, 2021 0 1250

Un număr de 26 de proiecte au fost recepționate de către secretariatul concursului internațional de soluții pentru Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” până vineri, 29 octombrie, data limită de primire a proiectelor. Juriul va evalua propunerile  între 5 și 7 noiembrie, iar anunțarea rezultatelor concursului va avea loc luni, 8 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă transmisă online.

 

Inițiativa ambițioasă asumată de Primărie pentru modernizarea liceului Nicolae Bălcescu prin concurs de soluții, primul astfel de concurs anunțat la Cluj pentru modernizarea unei unități de învățământ de această manieră, implică tratarea la pachet a unității școlare (aspect și extindere) dar și transformarea străzilor Argeș, Bălcescu, Constanța și Paris, din centrul Clujului, în spații prietenoase cu pietonii. În plus, prin acest concurs, municipalitatea își asumă să decoperteze Canalul Morii în zona Pieței Mihai Viteazu, pe primul tronson al străzii Argeș. Intenția municipalității este să finanțeze viitorul proiect rezultat în urma concursului de soluții pe noul exercițiu financiar 2021-2027 al UE.

În cadrul concursului de soluții deja lansat de municipalitate în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România s-au primit 26 de proiecte până în 29 octombrie, termenul limită de primire a propunerilor.

Juriul care va evalua proiectele este format din șapte membri titulari: arh. Horia Marinescu (AUS), arh. Ștefan Tuchilă (FR), arh. Daniel Pop (Arhitect Șef al Municipiului Cluj-Napoca, reprezentant al Autorității Contractante), arh. Johannes Bertleff, arh. Mihaela Criticos, arh. Mariana Michiu (reprezentant OAR Filiala Transilvania), arh. Șerban Patrulius și doi membri supleanți: arh. Maria Duda și arh. Daniela Calciu.

Juriul va evalua proiectele între 5 și 7 noiembrie, iar anunțarea rezultatelor concursului va avea loc luni, 8 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă transmisă online.

Valoarea premiilor ce vor fi acordate în urma concursului: premiul I – valoarea contractului de proiectare – estimat la o valoare de 2.499.780,00 lei fără TVA, premiul II – 83.000,00 lei fără TVA, premiul III:41.500,00 lei fără TVA.

„Ne bucură interesul crescut pentru acest concurs de soluții. Scopul concursului este găsirea celei mai bune soluții de modernizare a liceului Nicolae Bălcescu și a curții interioare a acestuia, precum și a străzilor adiacente: str. Argeș, inclusiv Canalul Morii, str. Constanța (parțial), precum și str. Nicolae Bălcescu. În urma implementării acestui proiect, întreaga zonă va fi practic revitalizată, fapt ce va duce la creșterea atractivității și calității mediului urban”, a spus Ovidiu Cîmpean, director de dezvoltare în cadrul Primăriei Cluj-Napoca.

Ansamblul Liceului „Nicolae Bălcescu” este alcătuit în prezent din 3 clădiri în care se desfășoară activitate didactică, câteva anexe și sala de gimnastică Sonia Iovan. Suprafața ansamblului este de aproximativ 15.000 mp. Suprafața străzilor adiacente incluse în aria de concurs este de aproximativ 17.400 mp.

 

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu