Complexul Beliş-Fântinele ar urma să fie redeschis sub brandul Hampton by Hilton în 2026
Economie by Actual de Cluj - oct. 01, 2024 0 621
Complexul Beliş-Fântinele din judeţul Cluj, care se întinde pe o suprafaţă de şase hectare, va fi redeschis în a doua jumăatate a anului 2026 sub brandul Hampton by Hilton, au anunțat reprezentanţii companiei Transilvania Trek, în proprietatea căreia se află complexul, conform ZF.ro.
Staţiunea Beliş-Fântânele a fost preluată de grupul Transilvania Trek de la UNITA Turism în luna martie 2023. Hotelul se află pe malul lacului Beliş – Fântânele, în zona Parcului Naţional Apuseni.
Colaborarea dintre compania locală şi brandul internaţional a fost anunţată anul trecut, când reprezentanţii proiectului au estimat ca dată de deschidere anul 2025.
„Având în vedere că întreg complexul se întinde pe şase hectare, lucrările de renovare/reamenajare sunt mult mai ample. În acest moment, validăm conceptul final al staţiunii, cu diversele funcţiuni pe care le va putea oferi, adresându-se mai multor segmente de piaţă“, spune Andreea Blaj, director general la Transilvania Trek.
Transilvania Trek este o companie de management hotelier fondată în 2014 la Cluj, controlată de omul de afaceri Laurenţiu Russo. El a fondat compania de IT Softvision, iar în 2018 a vândut-o către grupul american Cognizant. De asemenea, el a preluat hotelul City Plaza din Cluj în schimbul sumei de 10 milioane euro şi l-a rebranduit sub marca DoubleTree by Hilton.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
FOTO/Back to School Fest la URBANO, în Florești. Două zile de activități pentru copii, în ciuda vremii, iar parcul comercial are de acum și un loc de joacă exterior
sept. 13, 2026 0
-
Povești la râu, mutat din cauza vremii la un local de pe malul Someșului, în Cluj Aproape 50 de clujeni au venit să vadă documentarul despre Someș și să discute despre viitorul râului
sept. 13, 2026 0
