VIDEO Beneficiile programelor și fondurilor europene pentru incluziune și protecție a copiilor/ Experți: 20% din bugetul UE este pentru politici de educație și conexe/ Ce îmbunătățiri sunt necesare pentru Erasmus
EconomieSocial by Actual de Cluj - sept. 30, 2024 0 69
Mihaela Nabăr, președinte World Vision România a explicat într-un interviu pentru G4Media că 20% din bugetul UE este alocat unor politici de educație, dezvoltarea competențelor și incluziune și România are de câștigat dacă va învăța cum să lucreze cu comisarul european desemnat pentru aceste domenii, Roxana Mînzatu.
„Suntem foarte mult în urmă pe toate componentele din acest portofoliu”, spune aceasta, și subliniază că numirea unui român pe un astfel de portofoliu „este de foarte bun augur, pe zona de educație unde avem performanțe scăzute sperăm că vom fi monitorizați eficient și comunicarea va fi facilă. Pe zona meseriilor și competențelor comisarul respectiv are experiență și exercițiu de comunicare și cu zona publică și cu zona de companii, asta înseamnă că poate să înțeleagă care este realitatea”.
Programele și recomandările europene pe zona de incluziune socială și educație sunt binevenite, a mai spus Mihaela Nabăr, în special noul program Garanția pentru copii. „Principala recomandare pe care noi o avem, la World Vision, pentru aplicarea cu succes a programului este pe zona de actualizarea și revizuire a tuturor datelor la nivel instituțional pentru a fi relevante”.
Recomandările europene aduc elemente de interdependență instituțională, ar trebui implementate prin colaborare de mai multe instituții. Un alt aspect este completarea cu reforme și legislație națională a recomandărilor europene. Spre exemplu, spune aceasta, „ne uităm la Legea educației și vrem să vedem cum prin reforme naționale putem susține recomandările europene. În noua lege a educației sunt măsuri care răspund, de exemplu în zona de echitate pentru toți copii, măsuri pentru abandonul școlar sau zona de locuire adică recomandările UE pot să ne sprijine cum anume putem modifica legislația națională”.
altă zonă a finanțărilor europene o reprezintă programele finanțate direct de Comisia Europeană, precum Erasmus. Gabriel Brezoiu, președintele organizației GEYC (Group of the European Youth for Change) a menționat problema deloc discutată până în prezent a sumelor alocate pentru a derula activități în care să fie implicați tinerii vulnerabili.
Un aspect care ar necesita îmbunătățiri din punct de vedere al programelor europene, în opinia lui Gabriel Brezoiu este: „Cum identifici grupul țintă care chiar are nevoie de proiect: nimeni nu vrea să vorbească despre asta. Cum ajungi la cei care au cea mai mare nevoie? Să investești timp și bani epntru a merge la firul ierbii, pt că trebuie mers în comunități și să stai acolo mai mult timp – și aici sunt multe bune practici în rândul ONG-urilor.”
O problemă este, potrivit acestuia, că programele solicită parteneriate cu organizații din alte țări. „Cand vorbim de incluziune, este nevoie de un partener cu experiență pe integrarea romilor, sau pe mediul rural; nu de parteneri externi căci nu sunt relevanți pe subiect”, a explicat Brezoiu. Citește mai mult pe G4Media.ro