Clujul a avut o stație seismică în urmă cu o sută de ani, montată în clădirea primului teatru din oraș, părăsită la acea vreme

Clujul a avut o stație seismică în urmă cu o sută de ani, montată în clădirea primului teatru din oraș, părăsită la acea vreme.

În n teritoriile românești, la acea vreme parte a Imperiului Austro-Ungar, au luat ființă servicii seismologice: la Timișoara, la sfârșitul anilor 1890, la Cluj, în 1911, aflăm de la Biblioteca Județeană ”Octavian Goga”. Mai exact, la Cluj, inițiativa i-a aparținut lui Jenő Cholnoky, director al Institutului de Geografie de la Universitatea ”Francisc Iosif”. ”Stația a fost dotată inițial cu două seismografe Mainka. Aparatura a fost asamblată deja în primăvara anului 1910, dar o serie de probleme tehnice au impietat asupra funcționării sale și, practic, doar din 1 ianuarie 1911 a început să înregistreze fără întrerupere”, arată instituția. ”Stația a fost instalată în clădirea care a găzduit teatrul orășenesc între anii 1821-1906, care s-a aflat pe locul Colegiului Academic de azi. Cum instituția teatrală s-a mutat în noua clădire din Piața Avram Iancu de azi, vechiul sediu era gol la 1911, așa că Cholnoky și-a putut instala instrumentele aici. Observatorul a fost locat în subsol, unde nu era afectat de trepidațiile provocate de mijloacele de transport de pe stradă. Stația era supravegheată de Kálmán Kenessey. Deja în prima lună de funcționare, seismograful a început să indice o serie de mișcări telurice”.

Mult timp, omenirea a considerat cutremurele mesaje divine. În Europa, în timpul Renașterii, a început să fie luată în considerare originea naturală a fenomenului și au apărut mai multe teorii. Marele cutremur de la Lisabona, din 1755, cu o magnitudine estimată între 8,6 și 9 grade pe scara Richter, a determinat primul studiu științific pe acest subiect. La începutul secolului al XIX-lea, deși ideile nu lipseau, știința avea încă puține date despre interiorul planetei și mișcările telurice. Primul seismograf a fost construit de Filippo Cecchi în 1877, el fiind cel care a introdus și termenul de seismograf.

În anul 1902 a început activitatea seismografelor Bosh-Omori la București.

După izbucnirea primului război mondial, clădirea în care funcționa seismograful din Cluj a fost ocupată de soldați, care au dezmembrat și au distrus instrumentele. ”Ce a rămas din echipament a fost apoi expus la umiditate și rugină, deteriorându-se și mai mult”, arată cercetătorii BJC. Din 1921, profesorii Gheorghe Demetrescu și Gheorghe Bratu de la Observatorul Astronomic din Cluj au început demersuri pentru repararea acestor instrumente, fiind preocupați să le găsească și un spațiu adecvat de funcționare. Astfel, în 1929, Universitatea de Științe din Cluj l-a contactat pe profesorul Carl Mainka pentru restaurarea aparaturii. ”Răspunsul acestuia a fost rapid și pozitiv, fără solicitarea de alte taxe, decât transportul și materialele necesare. Dar Ministerul Instrucțiunilor nu a putut susține atunci aceste costuri. Restaurarea seismografelor a fost posibilă abia în 1934”. Însă acestea au fost mutate la Observatorul Astronomic din București, condus la acea vreme de profesorul Gheorghe Demetrescu. În ianuarie 1935, au fost repuse în funcțiune. Abia în octombrie 1939, prin eforturile profesorului I. Curea, seismografele au fost relocate la Cluj și instalate în subsolul noii construcții a Colegiului Academic Regele Carol II, pe locul fostului teatru. Activitatea stației a încetat în 1940.

Citește și:

Cum a intrat cinematografia în Cluj, cu 100 de ani înainte de TIFF

Nici un comentariu

Actual de Cluj