Închide

Clujenii pot învăța manevre salvatoare de vieți, la Maratonul Resuscitării, pe care îl organizează SMURD în această sâmbătă

Sănătate by Actual de Cluj - ian. 11, 2023 0 265

Clujenii pot învăța manevre salvatoare de vieți, la Maratonul Resuscitării, pe care îl organizează SMURD în această sâmbătă.

Stopul cardio-respirator în afara spitalului este una dintre principalele cauze de deces în lume, fiind responsabilă de pierderea anuală a milioane de vieți. Dacă manevrele de resuscitare nu sunt inițiate prompt, în primele 6-7 minute de la instalarea stopului cardio-respirator (SCR), la nivelul creierului se produc leziuni ireversibile. Prin urmare, șansa de supraviețuire a victimei unui SCR este condiționată de masajul cardiac efectuat până la sosirea echipajelor medicale.

O altă cauză importante care duce la SCR este obstrucția cu un corp străin a căilor aeriene. Peste 100.000 de oameni mor anual în acest mod, înecați cu mâncare sau obiecte înghițite, iar cei mai mulți sunt copii. Aceste tragedii ar putea fi prevenite dacă părinții ar știi să acorde primul ajutor de bază, dezobstrucția de căi aeriene superioare, arată SMURD.

Clujenii pot învăța aceste manevre sâmbătă în food court-ul mall-ului din Florești, la un eveniment la care participă medicii și paramedicii SMURD, care predau gratuit tehnici de prim-ajutor, fără programare prealabilă. Cursurile încep succesiv și se repetă pe durata întreagă a unei zile. Manevrele sunt explicate și demonstrate pe manechinele speciale, iar cursanții vor exersa resuscitarea prin simularea unor situații reale. La final cursanții au posibilitatea să pună întrebări într-o discuție cu voluntarii SMURD.
Limba de predare principală este româna, însă se asigură predare și în limbile engleză, germană, maghiară și franceză.

La nivel european, șansele de supraviețuire a unei persoane în urma unui stop cardio-respirator sunt de sub 8%.

80% dintre români nu cunosc manevrele de resuscitare.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu