Închide

Clujeanul care a condus SRI timp de 9 ani ajunge ambasador în SUA

ActualitateInternaționalPolitica by Actual de Cluj - mai 01, 2015 3 893

Fostul șef al Serviciului Român de Informații, clujeanul George Maior, ajunge ambasador al României în SUA: numirea a fost făcută ieri de președintele Klaus Iohannis.

Maior a fost numit în funcție după ce fostul ambasador, Iulian Buga, a fost rechemat în țară și trimis ca ambasador în Suedia.

George Maior s-a născut în 16 noiembrie 1967 în Cluj-Napoca, unde a absolvit și Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai”, în 1991. Șapte ani mai târziu obținea și titlul de doctor în drept internațional al acestei universități, cu teza „Național și european în jurisprudența Curții Europene de la Strasbourg”.
Până la începutul acestui an a fost, timp de nouă ani, șeful SRI. A demisionat după ce a fost acuzat că, în calitatea sa de șef al serviciului de informații, ar fi sprijinit candidatura lui Viorel Ponta la alegerile prezidențiale din toamna anului trecut.
Să mai spunem că tatăl lui George Maior, istoricul Liviu Maior, a fost și el ambasador – în Canada.
Maior nu e la prima sa experiență ca ambasador: între 1997 și 1999, în timpul președinției lui Emil Constantinescu, a fost ambasador în Irlanda. Dar gradul diplomatic de ambasador l-a obținut, însă, doar în august 2004.

Toate propunerile pentru noii ambasadori au fost făcute de Ministerul Afacerilor Externe, și aprobate de președintele Iohannis, ieri, doar după consultări cu premierul Victor Ponta și cu șeful MAE Bogdan Aurescu – care, să mai spunem, s-a aflat la Cluj în prima jumătate a zilei, unde a deschis o conferință la UBB Cluj.

Scrie un comentariu

Articole similare