Închide

Clujean ambasador în 8 țări africane: cum își petrece Crăciunul, de ce nu crește pătrunjelul în Africa și despre cum traiul în Cluj e mai ieftin decât în Dakar

EducaţieInternaționalTop News by Mihai Prodan - dec. 24, 2014 0 809

Clujeanul ajuns ambasador în nu mai puțin de opt țări africane își petrece în această seară Crăciunul pentru al treilea an nu lângă bradul împodobit, ci sub cocotieri – nu sub nămeți, de care nu au parte în acest an nici clujenii, ci în căldura Africii.

Ciprian Mihali e profesor de filosofie la Universitatea Babeș-Bolyai, și de trei ani diplomat: din ianuarie 2012 e acreditat ca ambasador în Senegal, cu reprezentare şi în Mali, Burkina Fasso, Gambia, Guineea-Bissau, Coasta de Fildeş şi Republica Capului Verde.

Ciprian Mihali vorbește într-un interviu pentru actualdecluj.ro despre cum românii sunt chiar foarte bine văzuți în Senegal și țările din jur, despre ospitalitatea africanilor și ce a făcut în diplomație în acești aproape trei ani de la învestirea ca ambasador.

Care sunt cele mai importante realizări diplomatice ale dvs de la preluarea mandatului până acum?
Au trecut doi ani şi jumătate de când mă aflu în misiune la Dakar, ca ambasador al României în Africa de Vest. A fost o perioadă de multiple descoperiri, de neîncetată îmbogăţire, deopotrivă în plan diplomatic, cultural şi personal. Am asumat această misiune cu convingerea, provenită din experienţa internaţională anterioară, că există un potenţial important şi neexploatat de cooperare între România şi ţările africane. Iar acest potenţial merită valorificat cu deosebire în acele direcţii în care România se poate afirma cu calităţile şi cu expertizele sale, unele venind din vremuri mai vechi, altele apărute şi dezvoltate în anii din urmă.

Există o aşteptare crescândă din partea a numeroşi parteneri francofoni faţă de România, în termeni de expertiză, de cooperare şi de contribuţie. Iar asta pentru că, după numeroşi ani de tranziţie, ţara noastră nu se mai află neapărat în poziţia de solicitant, ci în cea de ofertant de competenţe, şi de experienţe francofone

Pot spune atunci că realizarea cea mai importantă a mandatului meu de până acum constă în redinamizarea schimburilor academice şi ştiinţifice cu Senegalul şi cu ţările din regiune. Au avut loc mai multe misiuni universitare în cele două direcţii, care au culminat cu o vizită a unei delegaţii ministeriale formată din 13 personalităţi la Dakar, în iunie 2014, şi cu misiunea ministrului român al Educaţiei Naţionale, dl. Remus Pricopie în Senegal, în calitate de şef al delegaţiei româneşti la Sommet-ul Francofoniei, în noiembrie trecut. Au fost semnate în tot acest răstimp numeroase acorduri de cooperare bilaterală, iar universităţi din România sunt partenere în proiectul ambiţios al guvernului senegalez de înfiinţare a unei a doua mari universităţi la Dakar.
Nu pot să nu vorbesc aici despre crearea, în 2013, a Asociaţiei Senegalo-Române pentru Cooperare şi Solidaritate (ASERCOS), cu sprijinul ambasadei şi la iniţiativa unui inimos grup de foşti studenţi în România, care au decis să permanentizeze şi să oficializeze legăturile lor cu România şi să facă şi mai bine cunoscute realităţile şi culturile celor două ţări, să aducă Africa mai aproape de curiozităţile românilor şi, reciproc, România mai aproape de interesele celor care trăiesc în Africa de Vest.


Tot în planul realizărilor aş aminti şi intensificarea cooperării economice, cu o creştere spectaculoasă a schimburilor comerciale româno-senegaleze în ultimii ani. E acesta un domeniu în care se poate face încă foarte mult, totul depinde acum de curajul şi voinţa întreprinzătorilor români în direcţii în care economia românească este competitivă la nivel internaţional: energie, resurse naturale, agricultură, IT, industria farmaceutică şi cosmetică, și altele.
În sfârşit, dar deloc în ultimul rând, merită amintită reluarea dialogului politic la nivel guvernamental între România şi Senegal: miniştrii de externe din cele două ţări s-au întâlnit de mai multe ori în ultimul an, iar ministrul senegalez al Afacerilor Externe a efectuat o vizită oficială în România în luna aprilie, ocazie cu care a fost semnat un Memorandum de colaborare între cele două ţări. Pentru 2015 avem intenţia şi ambiţia continuării acestui dialog la un nivel şi mai înalt.
Spuneţi-ne câte ceva despre comunitatea de români din această parte a Africii.
Comunitatea de români din ţările vest-africane nu este una numeroasă, dar este foarte solidară. Români stabiliţi în această parte de lume, specialişti sau muncitori veniţi aici pentru contracte temporare, delegaţii oficiale ori simpli vizitatori, cu toţii se regăsesc cu mare bucurie în jurul ambasadei şi la manifestările culturale sau festive pe care le organizăm. Dată fiind depărtarea de ţară, pot să vă spun că fiecare întâlnire între români este plină de emoţie, o emoţie care ne încearcă pe toţi, mai ales când sărbătorim Ziua Naţională, ocazie cu care îi invităm la recepţie pe toţi compatrioţii prezenţi în Senegal la acea dată. Şi ca o mică mărturisire, pot să vă spun că fiecare român pe care l-am întâlnit aici (căci mereu suntem bucuroşi de oaspeţi la ambasadă şi îi îndemnăm pe toţi să treacă pe la noi la o cafea şi o poveste, dacă ajung în această parte de lume) are în privire lumina regăsirii unui „acasă” drag lor şi nouă.
Aţi participat recent la Sommet-ul Francofoniei – unde e locul României în această organizaţie?
Sommet-ul Francofoniei este una dintre cele mai importante manifestări politice mondiale, a doua reuniune la cel mai înalt nivel (şefi de stat şi de guvern) ca număr de participanţi, după Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. Anul acest au fost prezente la Dakar aproape 80 de delegaţii statale, dar şi numeroase alte delegaţii ale unor instituţii internaţionale, economice, culturale, academice etc., jurnalişti din toată lumea. De aceea, prezenţa la Sommet (care se organizează din doi în doi ani) este importantă atât pentru participarea la dezbaterile şi la deciziile care se iau cu această ocazie, cât şi pentru valorificarea oportunităţii unor întâlniri şi schimburi bilaterale, foarte uzuale într-un asemenea context.


România este membru deplin al Organizaţiei internaţionale a Francofoniei din 1994, fiind singura ţară din Estul Europei care a organizat o ediţie a Sommet-ului, în 2006. De aceea, în calitatea sa de stat-far al Francofoniei (calitate recunoscută oficial), România este unul dintre membrii importanţi ai OIF, cu o prezenţă activă şi remarcată printre ceilalţi membri, dar şi cu un statut care ne obligă. Astfel, am putut remarca de când mă aflu în Senegal şi participând la acţiunile ştiinţifice, culturale, profesionale ori politice premergătoare Sommet-ului, că există o aşteptare crescândă din partea a numeroşi parteneri francofoni faţă de România, în termeni de expertiză, de cooperare şi de contribuţie. Iar asta pentru că, după numeroşi ani de tranziţie, ţara noastră nu se mai află neapărat în poziţia de solicitant, ci în cea de ofertant de competenţe, şi de experienţe francofone. Consider, prin urmare, că Francofonia este un spaţiu generos, în care România se poate manifesta mult mai vizibil, cu avantaje şi beneficii pe termen lung.

 

Cum e văzută România şi românii de comunitatea locală?
Am putut remarca în aceşti doi ani şi jumătate că România continuă să se bucure de acel „capital de simpatie” de care vorbeam şi în alte dăţi. El se datorează, în primul rând, moştenirii provenite din bursele pe care România le-a acordat în anii 70 şi 80 studenţilor africani şi care s-au întors în ţările lor cu diplome recunoscute, cu experienţe de neuitat, uneori şi cu soţi sau, mai ales, cu soţii românce. Am întâlnit senegalezi, capverdieni, malieni care m-au salutat în limba română şi mi-au povestit că, după 30 sau chiar 40 de ani, doresc să revadă România, că se bucură să audă vorbindu-se româneşte, că aceea a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa lor. Se mai datorează, apoi, prezenţei în Africa, tot în acea perioadă, a medicilor, profesorilor, inginerilor români, despre care toţi cei întâlniţi au numai cuvinte de laudă.
Dar, într-un anumit fel, acest capital de simpatie cred că este legat şi de o anumită poziţie istorică şi geopolitică a României: stat european, cu o limbă latină, care a făcut cunoscută lumii una dintre cele mai spectaculoase schimbări de regim politic din secolul XX, are avantajul că nu a fost niciodată putere colonială şi, prin urmare, nu a putut fi suspectată vreodată de tendinţe imperialiste sau de dominaţie. Mai mult, pentru unele din societăţile civile africane, România oferă exemplul, cu reuşitele şi dificultăţile sale, unei tranziţii democratice la care aspiră şi aceste societăţi.

E cald în Africa, cum veţi sărbători Crăciunul fără brad? Sau aduceţi brad? Sau veniţi acasă?
Africa e un continent uriaş, cu toate temperaturile posibile: de pildă, în Maroc e frig, în Senegal e numai bine, în Africa de Sud e vară. E adevărat că nu ninge la Dakar, iar asta nu poate să nu ne facă nostalgici, atâta vreme cât asociem, în plan imaginar şi senzorial, sărbătorile de iarnă cu fulgi de nea, cu un pic de ger, cu colindele alături de cei dragi, cu miros de cetină, de sarmale sau de cozonaci. O parte din această ambianţă putem să o refacem şi aici, ghiciţi dumneavoastră ce se poate şi ce nu.
E al treilea Crăciun pe care îl petrecem la umbra cocotierilor din faţa casei sau plimbându-ne pe malul oceanului care înconjoară Dakarul. În seara de Crăciun ne întâlnim cu prieteni şi colegi români, ne gândim cu dor la cei de acasă şi cred că îi invidiem exact în măsura în care ne invidiază şi ei pe noi. Şi pentru că, nu-i aşa, e perioada cea mai propice a anului pentru minuni şi, pentru că există Moş Crăciun, aflaţi că binevoieşte să treacă de fiecare dată şi pe la Dakar, neobosit cum e. Îl aşteptăm cu bradul făcut, cu un colind din Maramureş şi, desigur, cu cadouri pentru cei cuminţi.

Spuneţi-ne câte ceva despre experienţa dvs. personală privind celebra ospitalitate senegaleză, cu un accent pe venirea dvs. în această ţară.
Senegalezii au un cuvânt propriu pentru ospitalitate: teranga. Auzim şi citim peste tot: Soyez les bienvenus au Pays de la Teranga! Şi, într-adevăr, rar mi-a fost dat să văd în altă parte atâta ospitalitate, dar şi atâta celebrare a ospitalităţii. Senegalezii sunt cei mai joviali oameni pe care i-am întâlnit umblând prin lume. Aş zice că, uneori, joviali până la exasperare. Orice contact cu un senegalez începe cu un schimb prelungit de politeţuri, cu întrebări şi răspunsuri repetate de mai multe ori, cu strângeri de mâini care se reiau şi ele în timpul conversaţiei. Totul învăluit de o voce blândă, caldă şi mereu veselă. În orice împrejurare, senegalezii sunt zâmbitori şi vorbăreţi, mereu predispuşi la poveşti (dar şi la vorbărie, de unde uneori exasperarea). Dacă ar putea, senegalezii ar vorbi, ar râde şi ar dansa întruna (a propos, ascultaţi-le muzica, e numai ritm şi voie bună!) . Dar să nu credeţi ca îi idealizez, pentru că aceste superbe calităţi pot uneori să ne dea bătăi de cap în munca de zi cu zi, atunci când e vorba de eficienţă, de punctualitate, de disciplină, toate aceste invenţii occidentale pe care, nu-i aşa, le vrem aidoma şi în alte părţi ale lumii…

Rar mi-a fost dat să văd în altă parte atâta ospitalitate, dar şi atâta celebrare a ospitalităţii. Senegalezii sunt cei mai joviali oameni pe care i-am întâlnit umblând prin lume. Aş zice că, uneori, joviali până la exasperare. Orice contact cu un senegalez începe cu un schimb prelungit de politeţuri, cu întrebări şi răspunsuri repetate de mai multe ori, cu strângeri de mâini care se reiau şi ele în timpul conversaţiei.

 

Aţi spus în mai multe rânduri că Africa e complexă, contrar stereotipurilor pe care le avem despre ea. Spuneţi-ne trei situaţii în care realitatea s-a contrapus cu ceea ce credeaţi dvs. înainte să ajungeţi în Senegal.
Stereotipurile sunt la fel de răspândite pe cât e de răspândită şi ignoranţa noastră. Din experienţa pe care am avut-o în aceşti ani, pot să vă spun că, în mod paradoxal, cu cât am aflat mai multe despre această societate (ca să mă refer numai la cea senegaleză aici), cu atât am avut mai des senzaţia că nu o cunosc şi nu o înţeleg. Senegalul are o istorie complexă, în care se întrepătrund moşteniri ale unei tradiţii ancestrale solide, tribale, animiste, cu adaptările ulterioare la islam şi la creştinism, pentru ca, peste toate, să se aştearnă şi o modernizare ea însăşi prelucrată adeseori în moduri neaşteptate. De pildă, teritoriul senegalez de azi adăposteşte un număr de etnii a căror distribuţie spaţială nu corespunde nici frontierelor statale, dar nici limbilor pe care le vorbesc senegalezii. Astfel, wolof, una din cele 11 limbi oficiale şi cele mai răspândite în Senegal, nu aparţine propriu-zis nici unei etnii. O aceeaşi etnie (serer, de exemplu) poate să vorbească mai multe limbi sau mai multe dialecte ale aceleiaşi limbi. Etniile şi limbile sunt apoi traversate de componenta religioasă, musulmană (majoritară) sau creştină. Apoi, islamul senegalez nu este nici el compact, ci organizat în confrerii (patru dintre ele sunt mai importante). Comunităţile creştine, răspândite cu precădere pe coasta de vest a ţării, sunt intercalate între comunităţi musulmane (muride sau tidiane). Tot acest puzzle etnico-lingvistico-religios a fost reunit şi mobilizat de primul preşedinte al Senegalului, poetul Léopold Sédar Senghor, sub deviza: „un popor, un ţel, o credinţă”, deviză modernă şi unificatoare, sub care convieţuieşte în pace şi toleranţă una din puţinele societăţi africane care nu a cunoscut război civil sau lovituri de stat în istoria ei modernă.

Teritoriul senegalez de azi adăposteşte un număr de etnii a căror distribuţie spaţială nu corespunde nici frontierelor statale, dar nici limbilor pe care le vorbesc senegalezii. Astfel, wolof, una din cele 11 limbi oficiale şi cele mai răspândite în Senegal, nu aparţine propriu-zis nici unei etnii. O aceeaşi etnie (serer, de exemplu) poate să vorbească mai multe limbi sau mai multe dialecte ale aceleiaşi limbi. Etniile şi limbile sunt apoi traversate de componenta religioasă, musulmană (majoritară) sau creştină. Apoi, islamul senegalez nu este nici el compact, ci organizat în confrerii (patru dintre ele sunt mai importante). Comunităţile creştine, răspândite cu precădere pe coasta de vest a ţării, sunt intercalate între comunităţi musulmane (muride sau tidiane).

Au fost numeroase experienţele şi situaţiile în care cunoştinţele mele anterioare şi aşteptările mele au fost contrazise de realitate, sau măcar puse la încercare, în sensul bun sau în sensul rău al termenului. De exemplu, rămâne pentru mine o dificultate să înţeleg logica sub care funcţionează o familie lărgită cu un tată poligam. Căci dacă, la limită să spunem, putem înţelege ce este poligamia, va rămâne mereu „challenging” pentru noi – cei crescuţi în modelul şi practica formală a monogamiei – modul de convieţuire a unei gospodării cu mai multe soţii şi cu foarte mulţi copii, relaţiile care se stabilesc între toţi aceştia. Toate mamele sunt mamele tuturor copiilor, toţi copiii sunt fiii şi fiicele tuturor mamelor. Graniţa dintre biologic şi simbolic se estompează. Un model de micro-comunitate care se bazează pe forme de solidaritate şi de întrajutorare pe care noi, „occidentalii”, nu le (mai) cunoaştem. E poate, prin extensie, şi cauza pentru care una din formulele cele mai răspândite de adresare între cunoscuţi este cea de „frate” şi, respectiv, „soră”, cu toate prelungirile şi complicaţiile posibile. Practic, pentru un european e imposibil de identificat cu precizie gradele de rudenie într-o comunitate senegaleză. Partea bună este că atunci când apelezi la un senegalez să te ajute cu ceva, acesta va găsi oricând şi oriunde un „frate” sau un „văr” capabil să rezolve problema. Ca anecdotă, pot să vă spun că unei angajate a ambasadei i-a murit de vreo trei ori „mama” în ultimii ani, motiv de perplexitate pentru mine, până să înţeleg că toate aceste „mame” erau simbolice din punct de vedere biologic, dar cât se poate de reale din punct de vedere relaţional, afectiv, comunitar.

Rămâne pentru mine o dificultate să înţeleg logica sub care funcţionează o familie lărgită cu un tată poligam. Căci dacă, la limită să spunem, putem înţelege ce este poligamia, va rămâne mereu „challenging” pentru noi – cei crescuţi în modelul şi practica formală a monogamiei – modul de convieţuire a unei gospodării cu mai multe soţii şi cu foarte mulţi copii, relaţiile care se stabilesc între toţi aceştia. Toate mamele sunt mamele tuturor copiilor, toţi copiii sunt fiii şi fiicele tuturor mamelor. Graniţa dintre biologic şi simbolic se estompează. pentru un european e imposibil de identificat cu precizie gradele de rudenie într-o comunitate senegaleză

Un alt exemplu, pentru a ilustra şi reversul nefericit al unei solidarităţi pervertite: eşti frapat în Dakar de mulţimea de copii ai străzii care cerşesc cu o cutie de metal sau un mic vas de plastic în mână, agăţaţi de uşile maşinilor sau roind în jurul tău când mergi pe jos. Imaginea rămâne, şi după mai bine de doi ani, greu de suportat, şi am avut nevoie de timp să înţeleg că acest fenomen este un amestec de practică religioasă deformată şi manipulare cinică. Foarte mulţi din aceşti copii provin din şcolile religioase, după ce vor fi fost în prealabil încredinţaţi unor lideri religioşi locali de părinţi care nu au mijloace să îi crească. Şcolile le oferă un minim adăpost, dar îi şi iniţiază în practica supravieţuirii pe cont propriu prin cerşetorie, conform unor precepte religioase abuziv aplicate şi care forţează spiritul de întrajutorare şi de solidaritate al comunităţii. Altfel spus, toţi copiii sunt ai tuturor, toţi trebuie să-i ajute pe toţi, după propriile mijloace; dar această formă de convieţuire comunitară, venind din alte epoci, s-a transformat astăzi în exploatare şi în una din cele mai importante provocări la adresa autorităţilor senegaleze în materie de drepturi ale copiilor.

Eşti frapat în Dakar de mulţimea de copii ai străzii care cerşesc cu o cutie de metal sau un mic vas de plastic în mână, agăţaţi de uşile maşinilor sau roind în jurul tău când mergi pe jos. Imaginea rămâne, şi după mai bine de doi ani, greu de suportat, şi am avut nevoie de timp să înţeleg că acest fenomen este un amestec de practică religioasă deformată şi manipulare cinică. Foarte mulţi din aceşti copii provin din şcolile religioase, după ce vor fi fost în prealabil încredinţaţi unor lideri religioşi locali de părinţi care nu au mijloace să îi crească. Şcolile le oferă un minim adăpost, dar îi şi iniţiază în practica supravieţuirii pe cont propriu prin cerşetorie, conform unor precepte religioase abuziv aplicate şi care forţează spiritul de întrajutorare şi de solidaritate al comunităţii.

O întâmplare care să sintetizeze traiul de zi cu zi al senegalezilor şi modul în care vă raportaţi dvs. la ea.
Reamenajând grădina casei în care locuim, ne-am gândit să plantăm într-un colţ al ei câteva fire de pătrunjel pentru când ne mai prinde un dor de supă. L-am rugat pe grădinarul care udă şi taie florile – şi care trebuie tăiate periodic, deoarece cresc fără încetare – să aibă grijă şi de preţioasa plantaţie de pătrunjel. Însă acesta nu şi nu, a refuzat să crească şi să se înmulţească. După aproape doi ani de aşteptări zadarnice, l-am întrebat exasperaţi pe grădinar când o să putem culege câteva biete fire de pătrunjel. Răspunsul calm, imperturbabil şi sigur pe sine al acestuia: „bientôt, inch’allah”. Da, nu e nicio grabă, în curând se va face şi pătrunjelul, cu voia Domnului, nu e nicio grabă. Îmi pare că există în acest răspuns o filosofie africană a timpului şi a vieţii: în curând înseamnă nici imediat, să putem verifica, dar nici într-un viitor indeterminat, care să ne scape cu totul. În curând lasă loc speranţei, optimismului, mai ales dacă acesta este alimentat de combustibilul suprem, care este „inch’allah”, voia Domnului. Aceasta are grijă de toate, aproape că nu mai trebuie să facem noi nimic: e de ajuns să udăm din când în când pătrunjelul, într-o bună zi, cândva, se va face. De unde atâta zor?

 

Spuneți-ne cinci lucruri pe care le ştie populaţia din Africa despre România.
Permiteţi-mi să vă corectez şi să spun că nu există o „populaţie” în Africa, aşa cum nu există una în Europa sau în Asia. Există etnii, există popoare, există categorii sociale, există persoane foarte cultivate sau oameni mai simpli. Dar, ca să merg în sensul întrebării puse, aş zice că la fel cum din România Africa se vede adeseori ca o colecţie de clişee, al căror număr este invers proporţional cu cunoştinţele pe care le avem, tot aşa, văzută de la Dakar, România se reduce adeseori la o serie scurtă de nume proprii. La acestea se adaugă însă în ultima vreme o reputaţie pozitivă tot mai crescută, bazată pe informaţiile de pe internet ori pe prezenţele româneşti efective în regiune. Senegalezii care au vizitat recent România s-au întors impresionaţi de peisaje, de cultura românească, de frumuseţea oraşelor, de preţurile accesibile (da, veţi fi uimit să aflaţi că viaţa la Dakar e mult mai scumpă decât la Cluj), de curăţenie (da, poate iar veţi fi uimit…), de calitatea umană şi profesională a celor cu care au avut şansa să lucreze.

Aş încheia cu un gând mai general: asistând de la distanţă la ce s-a petrecut în România din 2012 încoace, aş recomanda celor care se încrâncenează şi îşi blestemă soarta în ţară să vină şi să petreacă, preventiv sau terapeutic, o vreme în Africa de Vest: să descopere aici şi dificultăţile uriaşe ale vieţii de zi cu zi ale majorităţii oamenilor (peste care, din fericire, majoritatea dintre noi a trecut), dar şi seninătatea cu care omul de rând îşi înfruntă sau îşi seduce soarta.


 

Curriculum vitae

Născut la 24 mai 1967 (Baia Mare)

  • Căsătorit, doi copii (Tudor şi Sofia).

 

Studii, activitate academică şi ştiinţifică

  • 1987-1992: Facultatea de Istorie şi Filosofie, secţia Filosofie, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj;
  • 1992: absolvirea studiilor universitare cu diplomă de merit pentru teza: Raţiune şi metafizică în filosofia postmodernă;
  • 2000:doctor în filosofie al Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca cu calificativul “Magna cum laude” şi al Universităţii “Marc Bloch” Strasbourg, cu calificativul “très honorable avec les félicitations du jury” pentru teza de doctorat Pour une herméneutique du quotidien;
  • 1992-2012: profesor (preparator, asistent, lector, conferenţiar) la Departamentul de Filosofie al Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai’ Cluj-Napoca; cursuri de Filosofie contemporană, Teorii ale modernităţii, Biopolitică şi securitate umană, Filosofia drepturilor omului, Filosofie şi arhitectură etc.
  • 1996-1998: bursier al guvernului francez la Strasbourg pentru pregătirea unei teze de doctorat în co-tutelă;
  • 1998-2001: bursier Relink al New Europe College, Bucureşti, cu proiectul de cercetare: Spaţiu şi comunitate în societăţile post-comuniste;
  • 2003: bursier NEC-Link al New Europe College, Bucureşti, pentru cursul: Construcţii moderne şi deconstrucţii postmoderne ale spaţiului, susţinut cu conf.dr. Octavian Groza la Facultatea de Geografie a Universităţii „Al.I. Cuza” Iaşi;
  • 2004: bursier NEC-Link al New Europe College, Bucureşti, pentru cursul: Politicile vieţii – între biologie, filosofie şi antropologie, susţinut cu cerc.dr. Alexandru Niculescu la Facultatea de Istorie şi Filosofie a UBB Cluj;
  • 2004-2012: profesor invitat la: Ecole Normale Supérieure – Lettres et Sciences Humaines Lyon, Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales Paris, Université Lille 3 Charles-de-Gaulle;
  • 2000-2012: cursuri, seminarii şi conferinţe susţinute la mai multe universităţi franceze (Lille, Nice, Poitiers, Strasbourg, ENS-LSH Lyon, EHESS Paris, Paris 8), la Institute for Human Sciences din Viena, Freie Universität din Berlin, la Universităţile din Varşovia, Belgrad, Sofia, Skopje, Chişinău, Praga etc.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.