Cluj-Napoca – „smart city”? Alba-Iulia, lider detaşat în domeniu
Economie by Kristina Reştea - aug. 24, 2018 0 1250
Dacă la Cluj, „capitală IT” se vorbeşte şi se conferenţiază mult despre „smart city”, vecinii de la Alba Iulia chiar pun în practică lucrurile: oraşul Unirii conduce detașat în clasamentul proiectelor smart implementate, cu 96 de aplicații, arată o analiză a Asociației Române pentru Smart City și Mobilitate (ARSCM). Timişoara e pe locul 2, iar Clujul pe trei cu doar 11 proiecte trecute în listă.
„Paradoxal, dezvoltarea economică nu garantează investiții în soluțiile de tip Smart City, care pot îmbunătăți semnificativ viața locuitorilor din marile metropole. ARSCM a identificat diferențe mari între comunități cu grad similar de dezvoltare”, arată studiul ARSCM. Alba Iulia conduce detașat în clasamentul proiectelor smart implementate, cu 96 de aplicații. Timișoara și Cluj-Napoca sunt singurele orașe, cu excepția Municipiului Alba Iulia, care au mai mult de 10 proiecte Smart City în derulare – Timișoara – 19 proiecte, iar Cluj-Napoca – 11. De menţionat în acest context că programatorii clujeni lucrează pentru proiecte în Alba: echipa Cluj IT Cluster a contribuit cu aproximativ 30 de soluţii la conceptul Alba Iulia Smart City.
“Implementarea de soluții inteligente digitale poate contribui decisiv la creșterea confortului și siguranței locuitorilor în marile orașe. Agenția ONU pentru domeniul IT&C arată că aplicațiile Smart City pot reduce cu până la 20% din durata navetei zilnice către serviciu și înapoi spre casă. Într-un an, acest procent înseamnă patru zile libere pentru fiecare persoană. În plus, aceste soluții reduc numărul victimelor accidentelor auto și al infracțiunilor violente cu un procent cuprins între 15 și 20%”, arată Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Smart City și Mobilitate.
Printre exemplele de „Cluj smart city”: autobuzele electrice introduse de Compania de Transport Public (CTP) sau „funcţionarul public virtual”, care nu e de fapt vreo „Sophia”, ci o interfaţă gândită pentru interacţiunea primărie-cetăţean. Primăria Cluj-Napoca a mai lansat aplicaţia „Cluj Parking” care monitorizează locurile de parcare disponibile din centrul oraşului (în parcările cu barieră) şi există o serie de acţiuni care pot fi rezolvate online. S-a mai vorbit, de asemenea, despre planuri de sistem de trafic integrat.
„Parcările şi transportul sunt aspecte importante. Dar smart city e şi despre cum funcţionează transportul, cum comunică mijloacele de transport. E despre a crea clădiri flexibile, spaţii urbane, în general, să construieşti sustenabil. Spaţiile publice sunt foarte importante – aici oamenii se unesc, se adună, se văd”, spunea într-un interviu pentru Actual de Cluj arhitectul Thomas Offermans, venit din Amsterdam, capitală „smart” cu recunoaştere oficială.
Mai multe despre oraşe cu adevărat „smart”:

