Închide

Interviu. Un arhitect olandez la Cluj. Thomas Offermans, despre oraşe pentru oameni: „Poţi câştiga mult făcând zone de parcări. Dar faci un oraş mai bun dacă gândeşti pe termen lung şi faci un parc”

DezvoltareEconomieTop News by Kristina Reştea - ian. 03, 2018 0 1183

 

Înainte să ajungă la conferinţa unde urma să vorbească despre cum se construieşte şi se renovează în una dintre cele mai admirate capitale europene – Amsterdam, Thomas Offermans a făcut cunoştinţă cu Clujul în cel mai bun mod în care un oaspete nou poate face cunoştinţă cu un oraş: a mers pe jos. De la hotelul unde era cazat la locul conferinţei – Centrul de Interes din fosta zonă industrială (Tehnofrig) – adică aproape cinci kilometri. „Am mers pe jos, fiindcă e singurul mod prin care poţi să „capturezi” un oraş. Încerc să folosesc transportul public şi merg pe jos cât mai mult”, spune arhitectul. Prima impresie care iese la iveală natural, înainte să apucăm să deschidem subiectul: „E un oraş al maşinilor!”, spune, oarecum surprins de proporţie, olandezul.

Offermans a lucrat în proiecte de restaurare ca Rijskmuseum din Amsterdam, este implicat în proiecte ca sediul avocaților Stibbe, remodelarea Bibliotecii Publice din Amsterdam sau clădirea noua a Teatrului, Operei și Conservatorului Regal ale Olandei din Hague. A venit la Cluj pentru conferinţa Architecture Conference&Expo din noiembrie, unde a susţinut o prezentare, şi a discutat cu Actualdecluj.ro despre oraşul prietenos cu oamenii, restaurare, maşini şi despre ce înseamnă „smart city” pentru un arhitect care lucrează într-un oraş desemnat Capitală a Inovării în 2016.

 

„Sunt chiar prea multe maşini, aş spune. Prima impresie despre Cluj? Prea mult asfalt. Înţeleg totuşi că e dificil să faci autostrăzi şi drumuri (centuri ocolitoare) din cauza reliefului”, încearcă totuşi arhitectul să îşi explice problemele cu infrastructura. Într-o epocă în care alţii fac poduri de sute de kilometri şi drumuri prin munţi. „Este vorba şi despre voinţă şi despre a fi capabil să faci asta”, admite. Revenind la Cluj: impresionează cantitatea mare de asflat şi încă ceva: oamenii conduc foarte agresiv. În timp ce în Olanda se construiesc parcări sub canale, astfel încât la suprafaţă să nu modifici nimic şi să poţi să ţii maşinile mai departe de locurile păstrate pentru mersul pe jos şi, desigur, pentru biciclete.

 

Sursa foto: Architecture Conference & Expo

 

Actualdecluj.ro: Vorbeai despre un oraş care creşte – Amsterdam. Un oraş care creşte avem şi noi aici. Cum creşti un oraş, fără să disturgi? Fără să pui presiune pe cei care deja locuiesc aici? În exemplele tale din prezentare vorbeai de parcări subterante, despre a te „juca” cu infrastructura existentă, de pildă. Ce se poate face?

Thomas Offermans: Poate „creştere” nu e chiar cuvântul potrivit. Aş zice mai degrabă că oraşul se densifică. Din cauza numărului mare de oameni care vin în Amsterdam, presiunea pe locuinţe e enormă, valoarea pieţei imobiliare creşte mult; şi e foarte important ca oraşele să aparţină oamenilor care vor să locuiească acolo. Ce se întâmplă în oraşe mari, ca Londra, Barcelona şi altele e o decuplare între oameni şi oraş. E păcat. Locuitorii oraşului ar trebui să se simtă responsabili de ceea ce se întâmplă în oraş. Trebuie să ţii maşinile mai departe de străzi.

 

Cum faci asta?

Le spui să nu meargă acolo. E legat şi de un set de valori şi de mentalitate, desigur, dar funcţionează şi interdicţia. Sunt multe străzi principale în Amsterdam care sunt închise maşinilor. Poţi merge acolo doar dacă trebuie să faci livrări sau sunt deschise traficului de urgenţă.

 

E atât de simplu? Interzici accesul maşinilor.

Trebuie să compensezi această interdicţie, desigur. Să asiguri alternative eficiente de transport şi transfer. Oamenii care vin din afara oraşului trebuie să aibă o posibilitate bună să parcheze în afara centrului, apoi le dai gratuitate pe autobuz, în aşa fel încât să ajungă în centru fără să trebuiască să parcheze. Mai trebuie să creezi rute pietonale grozave, piste de biciclete, rute pe care să fie plăcut să te plimbi, e necesar să ai transport public ieftin. Am descoperit şi în Cluj câteva piste de biciclete, dar aici e destul de dificil să apelezi la această alternativă, Clujul fiind un oraş cu dealuri. Dar ca idee: dacă ai locuri pe unde e plăcut să te plimbi, oamenii se vor plimba.

 

E posibil să faci asta în Cluj?

E mai dificil de mers cu bicileta, Clujul nu pare tocmai un oraş prietenos pentru aşa ceva – traficul e agresiv, dar şi relieful, cu străzi abrupte, aduce provocări.

 

Ce se poate face pentru ca un oraş cum e Clujul să fie mai prietenos cu oameni?

Să nu fie maşina un simbol al statutului social, să dai alternative la transportul auto. Să încurajezi transportul în comun, am văzut că aveţi şi tramvai. Şi apoi, Clujul nu e un oraş atât de mare. Poţi şi să mergi pe jos – e sănătos, e frumos, vezi magazine, poţi intra în diverse locuri.

 

Asta înseamnă că şi oraşul trebuie să fie atractiv – să ai ce vedea.

Da. Acum sunt străzi largi (pentru maşini) şi mici trotuare pentru pietoni. Oraşele verzi sunt locuri mai bune de trăit, sunt mai sustenabile, copacii ajută la crearea unor temperaturi moderate.

 

Cum se întâmplă lucrurile în Amsterdam? Vin tot mai mulţi oameni. Există o strategie, pentru acest aflux?

Da, există strategie. Un exemplu privind lucrurile care sunt avute în vedere: ar trebui să fie în fiecare cartier un anumit număr de apartamente mai mici, apartamente sociale, apartamente de închiriat. Să încerci să ai un mix de populaţie în fiecare cartier. Dacă vine un dezvoltator care vrea să facă case scumpe, îi e permis, dar trebuie să compenseze cu o anumită cantitate de locuinţe sociale. Poţi câştiga mult făcând zone de parcări. Dar faci un oraş mai bun dacă gândeşti pe termen lung şi faci un parc. Nu e întotdeauna vorba despre a face bani acum. Poţi gândi în perspectivă.

 

Poţi aştepta o astfel de atitudine din partea dezvoltatorilor? Sau e vorba despre reguli impuse.

Administraţia trebuie să facă o politică bună, o strategie pe 10 ani, cu reguli impuse. Asta are de-a face cu politica publică, nu poţi lăsa totul pe seama pieţei. Un exemplu de ceea ce se întâmplă în Olanda: o acţiune prin care Amsterdamul încearcă să oprească turismul „low culture”. Existau în oraş acele biciclete cu bere –  adică un fel de bar pe roţi, unde se adunau vreo 10 persoane pe o bicicletă mare şi mergeau aşa, pe bicicletă, prin oraş. A devenit un exemplu de turism greşit pentru oraş, în primul rând fiindcă e destul de periculos. Nu poţi să amesteci asfel de activităţi cu oraşul unde se locuieşte. Aceste biciclete cu bere sunt interzise din vară, deşi antreprenorul care le-a lansat făcea bani buni. Uneori trebuie să te gândeşti nu doar la a face bani. Trebuie să fii riguros. Să te gândeşti la toţi oamenii unui oraş, nu doar la unii.

 

Deci aveţi: interzicerea accesului maşinilor în anumite zone, parcări subterante. Ce alte măsuri se mai pun în aplicare?

În Amsterdam ideea nouă este să nu ai toţi turiştii într-o singură zonă. Dacă te gândeşti la activităţi culturale, restaurante – trebuie să faci să fie mai uşor să se răspândească prin tot oraşul, nu doar în centru. Altfel acolo va fi un „Walt Disney”. Trebuie să faci atractiv oraşul, prin mai multe locuri din acest oraş.

 

Cum se întâmplă asta?

Să faci să fie mai uşor să ajungi şi în alte locuri, nu să vizitezi doar Rijksmuseum. Să îl faci accesibil. Şi mai sunt şi alte oraşe în Olanda care merită văzute. Rotterdam era considerat un oraş „hard”, acum e unul ce poate fi perceput la scară umană. Trebuie să duci oameni şi acolo. În general, turiştii zboară la Amsterdam, rezervă hotel aici, dar trebuie să îi încurajezi să meargă şi mai departe, iar Rotterdam e o astfel de destinaţie care merită văzută. Asta se face prin publicitate, prin promovare. E şi un fel de competiţie, dar, de fapt, fiecare mare oraş are nevoie de celelalte. Rotterdam e mai mult activ pe zona industrială, cu portul, Amsterdam e destinaţia turistică şi culturală, Haga are politica, Utrecht e centru logistic.

 

Amsterdamul e cel mai celebru, atrage cei mai mulţi turişti. Îşi permite să invite turişti în alte părţi.

Din Amsterdam poţi ajunge uşor cu un autobuz la un muzeu din afara oraşului, poţi să te plimbi în acest muzeu mic, cu parc. Îi încurajăm pe turişti să meargă şi în afară, nu doar la Rijksmuseum şi la casa Annei Frank.

 

 

„Oamenii din oraş trebuie să fie familiarizaţi cu istoria lor, iar acesta e un mod frumos de a te dezvolta”

 

Rijksmuseum. Sursa foto: Cruz y Ortiz Arquitectos

 

Actualdecluj.ro: Ai lucrat la o serie de proiecte ce implică restaurare, reconversie. Ai aceste clădiri frumoase, într-un oraş frumos şi nu poţi demola ce ai în jur. E complicat să construieşti cu această moştenire uriaşă. Cum lucrezi, în acest context? Cu ce principii lucrezi, ca arhitect?

Thomas Offermans: În primul rând, nu poţi pune orice program (orice funcţiune) în orice clădire. Trebuie să analizezi dacă un program va funcţiona. Sigur, asta ţine mult de promotor, de dezvoltator, de administraţie. E nevoie de conştientizare, e nevoie să conştientizezi că moştenirea culturală e importantă. Până în anii ’60-’70 nu aveam această grijă faţă de moştenirea culturală, se demolau construcţii pentru altele noi. Aşadar, conştientizarea e importantă. Oamenii din oraş trebuie să fie familiarizaţi cu istoria lor, iar acesta e un mod frumos de a te dezvolta. Poţi demola tot, dar atunci te deconectezi de istoria ta. Apoi, trebuie să „citeşti” clădirea foarte atent, iar dacă trebuie să o extinzi, trebuie să o faci într-un mod foarte delicat. Nu e interesant doar să copiezi vechiul. Trăim în secolul XXI. Sunt trei moduri de a face arhitectură alături de clădiri istorice: cu un contrast foarte puternic cu limbajul vechi, copiindu-l sau  – şi ăsta e cel mai interesant mod de a face lucrurile – să încerci să citeşti caracteristicile specifice, ritmul şi să îl converteşti într-un stil nou. Acesta este, după mine, cel mai intersant şi inteligent mod de a aborda lucrurile. Un mod hibrid de a conecta vechiul cu noul.

 

Sunt controverse când lucrezi la un astfel de proiect? Vin locuitorii să spună că distrugi oraşul vechi? Ai de luptat cu percepţia oamenilor?

Depinde de oraşul în care construieşti. Amsterdamul e mai mult decât alte oraşe întrucâtva „victimă” a moştenirii sale. Cele mai avangardiste lucrări s-ar putea întâmpla mai uşor în Rotterdam, de pildă. În Amsterdam trebuie să fii mai subtil; poate fi mai dificil, mai limitat. Un loc ca Rotterdam poate fi mai mult „teren de joacă” pentru un arhitect. În Amsterdam, municipalitatea ţine foarte bine situaţie sub control, există un departament care se ocupă de monumente, care trebuie să fie de acord cu noul proiect, comisia de estetică, cei care verifică regulamente şi legi; nu e uşor să construieşti. Şi când primeşti autorizaţia, toate proiectele noi sunt publicate şi oricine simte nevoia să reacţioneze poate să o facă. Vecini, companii, oricine. Timp de şase săptămâni. Dacă plângerea sau observaţia făcută e justificată, va fi luată foarte în serios.

 

Adică nu e o consultare formală.

Nu! Publicul are o voce. Dacă ai făcut treabă bună în proiectare şi în informarea persoanelor interesate, în principiu nu ar trebui să mai apară mari probleme. Dar trebuie să îi informezi pe vecini.

 

Au fost cazuri de proiecte modificate după o astfel de consultare?

S-a întâmplat, da. Uneori, ca arhitect sau client, nu iei în considerare toate aspectele. Uneori sunt chestii mici, alteori mai mari. Dar dacă respecţi legea, un vecin nu poate să se opună proiectului. Pot apărea însă adaptări ale unor lucruri mici. Uneori vecinii pot alege arhitecţii care să se ocupe de un proiect, în urma unei competiţii – adică există un reprezentant al vecinilor în juriu. La proiecte publice – un liceu, o clădire de birouri uneori. Cetăţenii au o voce importantă. Uneori prea mult (zâmbeşte). Partea bună şi rea, în acelaşi timp, în Olanda e că avem renumele de a căuta mereu un compromis. Dacă vrei să reuşeşti ceva, vorbim mult, încercăm să ajungem la cea mai mai bună formulă de compromis pentru ca fiecare să fie mai mult sau mai puţin mulţumit. Dar când se întâmplă asta, înseamnă şi că fiecare e mai mult sau mai puţin nemulţumit. Când faci artă – şi eu consider că arhitectura e o formă de artă –  nu poţi face artă pură, pentru că mereu trebuie să cauţi compromisul. Asta e partea „proastă”, să zicem, a democraţiei. E prea… democratică. Trebuie să fii foarte puternic, ca să nu ajungi la o soluţie mediocră. Dar, pe de altă parte, e frumos să asculţi oamenii şi să faci ceva de care să fie toată lumea mulţumită.

 

Vorbeai de programe culturale şi felul în care se conturează ele acum. Un muzeu e mai mult decât un muzeu, e spaţiu de evenimente şi socializare. O bibliotecă trebuie să fie mai mult decât o bibliotecă. Asta e cheia în a face proiecte în zona artei?

Poate e o concluzie tristă puţin, dar da. De fapt, e un concept care se aplică şi altor funcţiuni: multe centre sau chiar magazine trebuie să aducă ceva nou ca să atragă oameni. Nu mai e destul să vinzi o pereche de pantaloni. La Rijksmuseum, de exemplu, trebuie să câştigi bani din alte surse, nu doar vânzând bilete. Acolo, o necesitate importantă, care s-a regăsit şi în procesul de design, a fost că în orice colţ al clădirii, şi în faţa celei mai importante opere pictate de Rembrandt, să poţi să ai un eveniment, o cină, un om să poată să ţină un discurs. Iar asta influenţează mult lucruri: infrastructura, lumina, posibilitatea de a conecta un microfon. Mare parte din susţinerea financiară a muzeului vine pe alte căi decât vânzare de bilete: se înregistrează un program TV, are loc un eveniment, un  program educaţional, cu şcoli. La bibliotecă e la fel. Dacă ai doar cărţi şi aştepţi să vină oameni aici, nu e destul. Nici statul nu mai dă atâţia bani înspre Cultură. Aceste locuri trebuie să devină atractive, să poţi să închiriezi zone pentru conferinţe, pentru evenimente, să ai zone de studiu. Să ai mai multe cafenele. Trebuie să te schimbi, să schimbi modul de gândire. Clădirile se schimbă, oraşele se schimbă. Clujul poate că trebuie să se schimbe mai întâi în altă direcţie. Să faci un oraş unde să fie grozav să trăieşti şi să lucrezi.

 

Cum poţi face asta? Ce lipseşte?

De maşini am vorbit deja. Nu trebuie să ai 5-6 benzi în centru pentru maşini, ci 2-3. Cu infrastructura (de apă, gaz)… pare cam haos, nu? E nevoie de programe de renovare. Am văzut multe clădiri grozave. În loc să investeşti în locuri noi, în case noi, în clădiri de birouri noi, să cheltuim şi pentru a renova clădirile existente. Oraşul are nevoie şi de procese de renovare şi restaurare. Sunt clădiri minunate. Zona centrală are o mulţime de clădiri frumoase. Dacă le renovezi, aduc şi un sentiment de mândrie oraşului.

 

O restaurare nu e la fel de profitabilă ca a construi o clădire nouă cu nişte zeci de apartamente care se pot vinde.

Da, dar asta e o gândire pe termen scurt. Ar trebui să gândim pe termen lung, să renovăm, să restaurăm e important. Moştenirea e importantă.

 

Se vorbeşte mult aici de „smart city”-uri în ultima vreme. Amsterdam e în top la acest capitol; la noi se tot încearcă să progresăm, dar, în special când vorbeşti de smart city, ai o aplicaţie de parcări. Ce înseamnă pentru tine, ca arhitect, un „smart city”?

Da, parcările şi transportul sunt aspecte importante. Dar smart city e şi despre cum funcţionează transportul, cum comunică mijloacele de transport. E despre a crea clădiri flexibile, spaţii urbane, în general, să construieşti sustenabil. Spaţiile publice sunt foarte importante – aici oamenii se unesc, se adună, se văd.

 

Nu e despre Tehnologie, IT, maşini zburătoare…

Nu! E opusul: crearea de spaţii pentru agricultură în oraş, e despre oameni care pot să îşi crească propriile roşii, e despre a lua măsuri să anticipezi schimbările climatice prin care trecem. Totul e diferit de cum era acum 20 de ani. Nu mai avem iernile reci, avem mai multă apă. Aşa că trebuie să introduci sisteme ca să acumulezi apa de ploaie. Asta înseamnă mai mult verde. Cu cât ai mai mult asfalt, e mai greu pentru sistemul de canalizare să facă faţă. E nevoie de acoperişuri verzi, de pildă. Temperatura din interiorul oraşului poate diferi sensibil: dacă la ştiri arată că în Amsterdam sunt 18 grade, în oraşul lucrurile diferă, de fapt depinde de cantitatea de spaţiu verde: poţi să ai într-un cartier 20 şi în altul 15 grade. În acelaşi oraş e diferenţă de temperatură. Depinde de Verde. Şi asta înseamnă „smart”.

 

Amsterdam, Biblioteca Publica. Sursa foto: Jo Coenen Architects & Urbanists

 

Cine e Thomas Offermans

Thomas Offermans a absolvit Universitatea Tehnică din Delft în 1999 și a lucrat în proiecte de restaurare ca Rijskmuseum din Amsterdam pentru arhitecții Cruz y Ortiz. Din 2012 este director la Jo Coenen Architects & Urbanists și este implicat în proiecte ca Sediul avocaților Stibbe din Amsterdam, remodelarea Bibliotecii Publice din Amsterdam sau clădirea noua a Teatrului, Operei și Conservatorului Regal ale Olandei din Hague. În cadrul companiei Jo Coenen Architecs, au intrat de-a lungul anilor în portofoliu proiecte mari din Olanda și nu numai. Cateva dintre ele sunt: Institutul de Arhitectura din Rotterdam, Librăriile publice din Amsterdam OBA, Heerlen și Maastricht (Centre Céramique), săli de evenimente și concerte sau restaurarea unor case la scală mare din Olanda.

 

 

 

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu