Închide

Sezon „de vârf” pe piaţa chiriilor. Care sunt cele mai căutate cartiere, care sunt cele mai scumpe zone?

EconomieTop News by Kristina Reştea - aug. 27, 2018 0 645

 

E plin sezon de „vânat” locuinţă pentru închiriat, înainte de începerea noului an universitar, iar piaţa locală e activă: cei mai mulţi caută apartamente de două camere, iar cartierele preferate, în această perioadă, sunt cele care „găzduiesc” nu numai apartamente, ci şi facultăţi – Gheorgheni, Mărăşti, Mănăştur şi Zorilor, arată cele mai recente date ale portalului CompariImobiliare.ro, dintr-o analiză cu privire la utilizatorii site-ului.

Menţionăm în primil rând că în capitala Transilvaniei, viaţa de chiriaş e mult mai solicitantă decât în alte oraşe centre universitare: bugetul mediu necesar pentru închirierea unei garsoniere a ajuns la 250 de euro pe lună în vara acestui an, ceea ce marchează un avans considerabil față de media de 220 de euro pe lună consemnată în 2017, arată o analiză Imobiliare.ro. Așteptările proprietarilor s-au majorat și pe segmentul apartamentelor cu două camere, care au ajuns la un nivel de 380-390 de euro pe lună, față de 360 de euro pe lună în iunie anul trecut.

Potrivit datelor CompariImobiliare.ro, cele mai mari chirii se cer în zona centrală, semicentrală, pe Horea sau în „cartierul” studenţesc Hasdeu – 9 euro/mp. Urmează în clasament exclusivistul cartier Andrei Mureşanu, dar şi cartierele în care funcţionează facultăţi Gheorgheni şi Zorilor, unde proprietarii cer, în medie, o chirie de 8 euro/ mp.

Cele mai căutate apartamente pentru închiere sunt cele de două camere (59% dintre căutări), cele mai mari, de trei camere, sunt căutate de 24% dintre cei care se interesează de chirii, doar 13% dintre căutări vizează apartamente de 1 cameră, iar la coada listei pe piaţa chiriilor sunt apartamentele mari, de 4 camere (4%).

Cele mai căutate cartiere sunt cele aflate în apropiere de centrele universitare: Gheorgheni – 13% dintre căutări, Marasti (facultăţile cu profil economic) – 11%, Mănăştur (USAMV) – 11%, Zorilor (Medicină, Universitatea Tehnică) – 11%. Urmează în clasamentul preferinţelor centrul cu 10% dintre căutări, Buna Ziua – 9%, Grigorescu – 6%, Plopilor – 5%, Andrei Muresanu – 4%, Intre Lacuri – 3%. Zonele preferate de către cei care intenţionează să închiereze garsoniere sunt Mărăşti – 26%, Gheorgheni – 16%, Mănăştur – 16%, Gara – 12%, Zorilor – 11%.

 

Târg de chirii, cu oferte din centrele universitare ale ţării. Vezi „harta” chiriilor de Cluj

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.