Închide

Cine va proiecta un nou bulevard în Cluj, de-a lungul căii ferate

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - aug. 03, 2021 0 1539

NV Construct va proiecta noul bulevard de 3 kilometri anunțat la Cluj de-a lungul căii ferate, ca un nou culoar de mobilitate în Cluj-Napoca. Primăria a atibuit la mijlocul lunii iulie contractul pentru puțin peste 3 milioane de lei. Durata contractului este de un an de zile.  Culoarul de mobilitate de la Podul Oașului – Strada Răsăritului – Câmpul Pâinii până la podul IRA a fost propus în Planul Urbanistic General (PUG) al orașului ca legătură de trafic prin nordul orașului.

Primăria a lansat licitația privind  ”studiul de fezabilitate, plan urbanistic zonal, documentația pentru autorizarea lucrărilor de construcții și proiect tehnic, detalii de execuție și asistență tehnică din partea proiectantului pentru culoarul de mobilitate Nord-Pod Oașului-Răsăritului-străzile Răsăritului-Câmpul Painii-Pod Ira” în 2 martie. Contractul a fost estimat la peste 3.250.000 lei iar ofertele s-au putut depune până în 5 aprilie. Deja Primăria a început acest proiect cu licitarea lucrărilor de edificare a unui nou pod în zona Răsăritului Oașului, contract atribuit anul acesta.

La licitația Primăriei au depus oferte patru asocieri de firme care au fost interesate de contractul de peste 3,2 milione lei care implica studiile pentru realizarea noului bulevard de trafic prin nordul orașului. Criteriul de atribuie a fost componenta financiară (40%), cu restul de 60% punctându-se experții din echipă (coodonator/manager proiect, inginer absolvent de drumuri și inginer absolvent al secției de poduri) dar și deținerea unui premiu la un concurs de soluții de către arhitectul-cheie din echipă.

Contractul a fost atribuit de Primărie către NV Construct pentru 3.052.250 lei. Acesta a fost semnat la mijlocul lunii iulie. Termenul de contract este de 12 luni.

Societatea NV Construct din Cluj se află în asocierea care face studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru drumul expres ce va lega Autostrada Transilvania și Turda de zona Dej, are contracte la Oradea (reabilitare pasarelă peste Crișul Repede), Iași, contracte cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, dar și cu Primăria Cluj în ceea ce privește studiile pentru Piața Mărăști și zona Expo Transilvania sau cu primăriile din Sibiu (reabilitare pod) sau Sisești Maramureș (proiectare drumuri). Societatea e specializată în inginerie și consultanță tehnică și este deținută de Mircea Bobar, Dan Radu Sima, Ioan Apostol și Marius Chiorean. Administrator este Dan Radu Sima. NV Construct a lucrat alături de Diferit pe contractul din centrul Clujului, de pe Ferdinand și străzile adiacente.

NV Construct a raportat pe 2020 o cifră de afaceri de peste 4,7 milioane de lei și un profit de peste 1,7 milioane lei realizat cu 18 angajați.

Societatea are mai mulți subcontractanți pentru acest contract, printre care și biroul de proiectare Moss Fern din Cluj, al arhitectului Arnold Makalic, cel care a câștigat concursul de soluții pentru zona Kogălniceanu și a proiectat pentru municipalitate pietonalizarea ei.

Primarul Emil Boc a prezentat deja noul bulevard de-a lungul căii ferate la proiectele de mobilitate ale Clujului, arătând că el va avea 3 kilometri și va aduce o legătură de trafic importantă în oraș pe partea de nord.

Legătura rapidă de-a lungul căii ferate a fost rezervată și în PUG-ul orașului ca variantă pentru asigurarea mobilității. Cu toate acestea pe traseu s-a construit o biserică, ilegal. Deja la urbanism există proiecte de edificare a unor blocuri de locuințe în zona căii ferate, pe acest traseu al noului bulevard.

Detalii: Primarul Boc a aprobat din pix apartamente lângă calea ferată în blocuri cu 8 etaje pe noul bulevard de trafic anunțat în oraș – Pod Oașului-Răsăritului-Câmpul Painii-Pod Ira

Încă se fac și se și acceptă de primărie biserici fără autorizație de construire în Cluj-Napoca

Nici un comentariu

Scrie un comentariu