Închide

Clujenii despre lucrările pe Calea Turzii: „Să vă fie rușine!”

AdministrațieTop News by Luminiţa Silea - nov. 07, 2014 0 289

Șantierul din zona bretelelor de pe Calea Turzii îi exasperează pe clujeni. Oamenii spun că acesta nu aduce decât haos pentru circulația din zonă. Odată cu șantierul au dispărut indicatoarele de circulație și au apărut praguri de sol și locuri de parcare nesemnalizate. Specialiștii spun că totul e la mâna constructorilor de la debutul lucrărilor și că aceștia fac ce vor și cum vor pe șantierul Turzii.

Cu ocazia lucrărilor la breteaua de coborâre de pe Calea Turzii, la intersecția cu Nicolae Iorga, s-a scos stâlpul cu indicatorul de stop. Vă rog să îl repuneti la loc pentru că se pot face accidente în zonă. Cei care vin de sub pod știu că au prioritate, dar așa cum e acum ar trebui să le dea prioritate de dreapta celor care coboară”, atrage atenția Doru pe domnuleprimar.ro. Aceeași problemă a indicatorului o semnalează și Dragoș care precizează pe același site că, deși promisiunea primăriei era ca lucrările să fie terminate în octombrie, la o lună distanță sunt probleme de trafic în zona bretelelor de lângă podul de pe Calea Turzii. „Să vă fie rușine!La intersecia bretelei de coborâre cu Iorga s-a scos stâlpul cu indicatorul Stop de mai bine de o săptămână. Nu au murit destui oameni în zonă, de lăsați lucrurile în așa hal? Tot pe aceeași bretea s-au construit două praguri la sol, nici până acum nu ați binevoit să le marcați cu vopsea. Pe margine există locuri de parcare, dar nu sunt marcate și, din păcate, lumea îsi lasă mașinile pe trotuar. Dacă ar fi clar marcată banda de parcare, foarte probabil că ar fi și utilizată corect și trotuarul ar fi lăsat pietonilor. Păcat de banii aștia, dacă deja se distrug bordurile”, subliniază Dragoș.

Primăria: pe hârtiile edilului, totul e OK pe Calea Turzii

Lucrările pe Calea Turzii au început în aprilie anul acesta. Termenul a fost de șase luni, conform ultimului studiu de fezabilitate aprobat de Consiliul Local în 2014. Toată distracția de modernizare (asfaltul) a costat peste 24 de milioane de lei, cu TVA. Partea de iluminat presupune alți peste jumate de milion de lei. Oficialii primăriei au anunțat la început de octombrie că totul e în regulă și că mai urmează un strat de uzură pe Calea Turcii. Clujenii au demonstrat pe Facebook că primarul se înșeală amarnic. De altfel, de la debutul șantierului, riveranii din zonă au semnalat foarte multe disfuncționalități: de la lucrări nesemnalzate, la lucrări de mântuială, la lipsa unor treceri de pietoni sau la nemarcarea trecerilor de pietoni existente.

Un șantier după ureche și în noiembrie

„Se lucrează în batjocoră. În principiu totul e lăsat la mâna oamenilor de pe șantier. Se lucrează după cum vor constructorii. Lipsesc panourile de organizare de șantier, semnalizările sunt aiurea. Se blochează traficul la ore absurde. La cinci jumate se apucă de trasat zebre, în loc să se lucreze noaptea. Niciun grafic nu e respectat pentru că nu există niciun grafi și spun asta în cunoștință de cauză pentru că eu am mai văzut șantiere și am și lucrat pe șantiere unde trebuie să respecți reguli”, semnalează Actualdecluj.ro un specialist care tranzitează zilnic Calea Turzii.

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.