Închide

Cel mai ieftin apartament în blocul controversat cu zece etaje de pe Plopilor costă aproape 120.000 de euro. Un loc de parcare e 10.000 de euro plus TVA

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - ian. 07, 2021 1 5167

Blocul cu 10 etaje care a strârnit valuri de reacții din partea societății civile din Cluj, după ce Primăria a aprobat în 2019 proiectul urbanistic și a aceeptat construirea blocului cu derogare într-o zonă verde deosebită a orșaului, are autorizație de construire de la finalul lui 2020, mai precis din 12 noiembrie.

Dezvoltator este societatea Someșul Cald Producție, deținută de Vasile Salanță (Moș Pic, după cum scrie presa că i se spune în cercurile de cunoscuți), contructor prolific de locuințe în Florești și Cluj-napoca și partener de afaceri cu Teodor Pop Puscaș sau cu șeful Ocolului Silvic Cluj, Adrian Apostoaie. Cel mai ieftin apartament în acest bloc se vinde cu 120.000 de euro, iar un loc de parcare subteran costă încă 10.000 euro, în timp ce un loc de parcare la sol a fost scos la vânzare cu 6000 euro. Cel mai scump apartament costă peste 200.000 de euro. În anunțul de vânzare se invocă poziția privilegială a imobilului și zona exclusivistă în care el se ridică, „oaza verde din parcul Iuliu Haţieganu, Parcul Rozelor, Winners Sports Club, Complex Nataţie UBB, Sala Sporturilor Horia Demian, sunt toate la 2-5 minute de mers pe jos”.

Primăria a eliberat în 12 noiembrie 2020 autorizația de construire pentru blocul de 10 etaje din zona parcului Rozelor, de pe Plopilor nr.66-66A. Autorizația a fost eliberată pe societatea Someșul Cald Producție care a pus în vânzare deja cele 147 de apartamente din viitorul imobil de locuințe. Acestea urmează să fie gata la finalul primăverii, în 2022. Proiectul de urbanism a avut alt beneficiar, socieatatea General Construct din Suceava, o firmă deținută de Maria și Viorel Nuțu, mare dezvoltator imobiliar în zona Moldova, firmă care a participat în calitate de constructor la proiecte importante și în Germania. Proiectanții blocului sunt cei de la Arhimar.
(sursa: primariaclujnapoca.ro)
În momentul în care Consiliul Local a aprobat proiectul Planului Urbanistic Zonal pentru edificarea blocului pe un teren de aproape 1 hectar din zona Parcul Rozelor (10 decembrie 2019), activiștii din Cluj au acuzat Primăria că vrea să distrugă și ultima oază verde din acest parc dar și că acceptă un bloc de 10 etaje în timp ce Planul Urbanistic General a reglementat construcții cu maximum 4 niveluri supraterane în respectiva zonă.

Atunci, primarul Emil Boc a pasat răspunderea pentru acceptarea blocului proiectanților Planului Urbanistic General despre care a spus că au  acceptat construcții în această zonă.

„E foarte bună întrebarea și vă rog să o adresați pe toate palierele la cei are sunt responsabili. Eu, ca primar, trebuie sa respect un PUG, care e făcut de specialiști și aș vrea să puneți întrebarea la proiectanții PUG care au schimbat destinația terenului. Văd pe foarte mulți mari artiști ai neamului, care sunt arhitecți și care sunt parte la decizii, cum este PUG, apoi se arată foarte revoltați. Voi, casta sau breasla asta a arhitecților, unde ați fost când s-a făcut modificarea, de ce nu ați sărit ca arși? Tac toți mâlc și apoi, ca să dea bine la public, vin și zic că nu e bine. De ce nu ați oprit, că erați de specialitate? Nu mă refer la cei de pe margine care fluieră, ci la cei care au fost cu atribuție de decizie și au făcut PUG. Eu ce pot să fac? Dacă nu dau autorizație de construire în condițiile legii, mă dau în judecată pe mine și pe funcționarii mei și plătim daune. Doi ani a durat dezbaterea pe acest subiect. Propunerea inițială era de patru blocuri, de patru etaje, iar comisiile de specialitate, ca să mai oprească și să mai salveze spațiu verde, au venit cu un bloc de 10 etaje. Nu a fost nicio obiecție față de acest proiect. Eu nu am auzit, iar primăria, odată ce a intrat pe un drum cu sens unic, nu are ce face. Greșeala a fost atunci când proiectanții au schimbat destinația: din spațiu verde, în spațiu de construit”, spunea primarul Emil Boc, citat de ziuadecj.ro, în 2019, înainte ca forul local să aprobe documentațai de urbanism.
Proiectanții PUG – Planerk – i-au oferit o replică primarului Emil Boc arătând că, de fapt, prin PUG zona Rozelor-Calvaria a fost conservată și protejată și că, de fapt, blocul de 10 etaje a reprezentat o derogare de la PUG acceptată și girată de comisia de urbanism a Primăriei, dar și de către Consiliul Local.  „Prin PUZ “Ansamblu de Locuințe str. Calvaria”,aprobat prin HCL nr. 252 / 2005, încadrarea acestuia s-a schimbat în CM2 “Zonă mixtă conținând instituții, servicii și echipamente publice, de servicii de interes general (servicii manageriale, tehnice, profesionale, sociale, colective și personale) comerț, hoteluri,= restaurante, loisir, activități productive mici, prestări servicii și locuințe cu regim de înălțime P+4 – P+6 (max. P+10)”. Prin PUG 2014 încadrarea stabilită e ZCP M4 / PUZ “Zonă construită protejată – Zonă mixtă cu regim de construire deschis, adiacentă arterelor de importanţă locală”. Regimul de înălțime e P+2+1R.. Terenul din vecinătatea parcului Victor Babeș pe care s-a propus construirea unui imobil cu 10 etaje, era inclus în PUG 1999 în Unitatea Teritorială de Referință L3c – “Locuințe individuale și colective mici cu maximum P+2 niveluri”. Cu alte cuvinte, PUG a preluat destinația reglementată anterior și a stabilit un regim de înălțime și o densitate minime. Concluzie: prin PUG 2014 nu s-a schimbat destinația terenului, în nici un caz din spațiu verde în teren pentru construcții. Dacă în cazul proiectului cu 10 etaje se poate vorbi de o derogare, atunci derogarea e făcută de la actualul PUG”, au transmis cei de la Planwerk, citați de aceeași sursă.
În momentul în care proiectul a fost discutat la urbanism, propunerea proiectanților privind amplasarea unui bloc de 10 etaje în zona Plopilor a fost acceptată fără intervenții, în decembrie 2018. Detalii: Imobiliarele dintre parcuri: încă un bloc de 10 etaje în zona Plopilor
De asemenea, la consultările publice pirvind proiectul, nu a obiectat nimeni. În momentul în care documentația de urbanism la ajuns la Consiliul Local în 10 decembrie 2019, mai mulți activiști clujeni au cerut Primăriei să nu permită distrugerea zonei și să accepte construcția unui bloc la fel de impunător ca blocul semilună deja edificat în această zonă. Consilierii locali au aprobat proiectul de urbanism.
(sursă proiect bloc Plopilor prezentat de proiectantii de la Arhimar comisiei de urbanism și acceptat fătă obiecții din partea membrilor Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism în decembrie 2018)
Acum, noul dezvoltator al proiectului, societatea Someșul Cald ( deținută de Vasile Salanță – Moș Pic, după cum scrie presa că i se spune în cercurile de cunoscuți -, constructor prolific de locuințe în Florești și Cluj-Napoca, cel care a ridicat locuințele din zona BMW Florești și partener de afaceri cu Teodor Pop Puscaș, patronul PP Protect și cel care deține Hotelul Royal sau cu șeful Ocolului Silvic Cluj, Adrian Apostoaie) uzează tocmai de poziția privilegiată a proiectului pentru a scoate la vânzare apartamentele.
Preţul de vânzare este de 2.200 euro/mp + TVA iar avansul perceput este de 30%, restul sumei urmând să fie dată la finalizarea apartamentelor, adică în mai 2022. „Zona este ceea ce defineşte orice proprietate imobiliară şi care îi conferă acesteia valoare, fiind de altfel criteriul cel mai important în alegerea unei locuinţe sau de plasare a unei investiţii pentru cei mai mulţi dintre cumpărători. Cu o suprafaţă totală de teren de 14.000mp (doar 2.000mp vor fi ocupaţi de imobil) şi 10 etaje, imobilul va număra 147 apartamente, spaţii comerciale şi parcări subterane şi supraterane într-o clădire proiectată spectaculos. Imobilul va beneficia de o amplasare privilegiată: oaza verde din parcul Iuliu Haţieganu, Parcul Rozelor, Winners Sports Club, Complex Nataţie UBB, Sala Sporturilor Horia Demian, sunt toate la 2-5 minute de mers pe jos. Apartamentele de două şi trei camere au compartimentări funcţionale, astfel încât să ofere spaţii luminoase şi confortabile, suprafeţele variind între 54 şi 86mp. Apartamentele cu 4 camere sunt situate la etajele 7,8,9 şi 10 (un singur ap pe nivel ) şi au orientare Sud-Vest”, arată dezvoltatorul proiectului.
Apartamentele cu 2 camere se vând cu peste 120.000 euro, cele cu 3 camere cu peste 160.000 euro iar cele cu 4 camere se vând cu peste 200.000 euro. Un loc de parcare subteran costă 10.000 euro iar unul la sol, 6000 euro.

(sursa: imobiliare.ro, prețuri pentru cele 147 de apartamente scoase la vânzare în blocul de pe Plopilor 66/66A)

În zona Canalul Morii de pe strada Plopilor, Primăria a pornit un proiect de amenajare a respectivei zone verzi din proximitatea blocului, iar activiștii clujeni au arătat că administrația putea foarte bine să nu accepte proiectul și să exproprieze și această zonă pentru proiectul viitorului parc de pe Canalul Morii.

„Primarul Emil Boc minte. Spune că un spațiu verde dintre Parcul Babeș și Parcul Rozelor va fi ras din cauza proiectanților PUG-ului, care au schimbat destinația unui teren pentru a permite construcția unui bloc de zece etaje. Ce nu spune Boc e că proiectanții PUG au preluat doar PUZ-uri mai vechi, care permiteau construcții (vezi dreptul la replică din articol): „Dacă în cazul proiectului cu 10 etaje se poate vorbi de o derogare, atunci derogarea e făcută de la actualul PUG”. Construcția va aduce mai mult trafic auto, va rade sute de copaci probabil și un spațiu verde, va provoca poluare într-un spațiu folosit de clujeni pentru loisir. Ce trebuia să facă administrația Boc? Să nu autorizeze construcția și să lase spațiul verde care asigură continuitatea între cele două parcuri. Mai avea și varianta pro-activă să cumpere anii trecuți terenul ca să îl amenajaze și să extindă Parcul Rozelor. Ce a făcut, în schimb? A permis construcția unui bloc pe spațiu verde, în Parcul Rozelor, a permis privatizarea unei treimi din parc, Baza Sportivă Winners fără să ceară nimic la schimb într-un fals contract de asociere, construcțiile investitorului privat nefiind intabulate pe numele Primăriei, iar mai nou autorizează acest bloc”, semnala în decembrie 2019 activistul Adrian Dohotaru, pe atunci deputat. 

(simulare bloc Plopilor, aosociatia SOS condusă de Adrian Dohotaru)

Un comentariu

  1. si ce motiv de expropiere? in Zorilor nu exista un parc, merge expropierea aceea de langa benzinarie de pe Observator, dar in Plopilor cum naiba sa expropiezi un teren construibil cu indici buni ca sa-l faci spatiu verde? ar fi trebuit date milioane de euro, ca terenul are valoare de teren construibil. Dohotaru vorbeste fara sa gandeasca.

Lasa un raspuns pentru anonim