Cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, o firmă din Cluj, ajunge pe piața principală a bursei
EconomieTop News by Actual de Cluj - sept. 07, 2023 0 585
Cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, o firmă din Cluj, ajunge pe piața principală a bursei, după ce până acum titlurile sale au fost tranzacționate pe piața secundară AeRO.
E vorba de AROBS Transilvania Software, care se tranzacționează la bursă sub simbolul AROBS și care a anunțat că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat prospectul de admitere la tranzacționare a acțiunilor sale pe Piața Principală a Bursei de Valori București. Din 25 septembrie acțiunile producătorului clujean de software ar urma să poată fi tranzacționate pe piața principală. Fondatorul Voicu Oprean anunță că firma intenționează să intre în indicii locali și regionali și să atragă investitori instituționali printr-o majorare de capital.
Înființată în urmă cu 25 de ani, AROBS este cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București. În prezent, acțiunile AROBS sunt listate pe piața AeRO, iar capitalizarea companiei este de aproximativ 905 de milioane de lei.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Clujul, pregătit de o nouă ofensivă imobiliară și de business la Munchen. Transylvania Evolution duce la EXPO REAL o delegație extinsă, noutăți în premieră și workshopuri dedicate viitorului economic
sept. 28, 2026 0
-
O singură ofertă pentru reabilitarea Podului Elisabeta din Cluj-Napoca. Contractul este estimat la aproape 4 milioane de lei
sept. 28, 2026 0
