Ce a lăsat în urmă actrița Melania Ursu. Scriitorul clujean Adrian Ţion: „un reper artistic stabil și inconfundabil”

„Consult caietele-program de prin anii ’60 ale Teatrului Naţional din Cluj din mica mea arhivă sentimentală. Magia scenei e contrasă aici în informaţii smulse uitării, atât de utile cronicarului dramatic, atât de utile evocărilor. Pagini îngălbenite de timp, nostalgice, fotografii din spectacole care sfidează timpul. De fapt, amintiri dragi inimii mele şi cu un impact emoţionant în aceste zile, când marea doamnă a teatrului românesc, Melania Ursu, ne-a părăsit… Dar o regăsesc în aceste mărturii ale trecerii ei prin lumea teatrului (unde a făcut istorie!), în caietele de sală şi în propriile memorii pubicate în serial în revista Oraşul, unde era membru de onoare în colectivul de redacţie, revistă de care s-a ataşat în ultimii ani. Apariţia ei la Casa Artelor era o sărbătoare.

Din 1962 încoace, Melania Ursu este numele de actriţă cel mai des întâlnit, care aproape nu lipseşte din nicio distribuţie. O găseşti pretutindeni. Documentele nu mint niciodată. Constatarea se impune cu pregnanţă: e personalitatea artistică marcantă care acoperă mai bine de o jumătate de secol de viaţă teatrală la Cluj. Urmăresc, filă de filă, evoluţia actriţei şi-mi amintesc scene, secvenţe, spectacole. De la firava şi sensibila Oana a lui Ştefan cel Mare din Apus de soare (1962), alături de Ştefan Braborescu, la exploziva apariţie în 5 roluri comice din Opinia publică (1967), succes fulminant al teatrului din acei ani, la nevricoasa Catarina din Femeia îndărătnică (1969) şi până la emblematica întrupare a tragismului grecesc în personajul Hecuba (2009), marea doamnă a teatrului clujean a înscris o pagină glorioasă, memorabilă în istoria artei scenice la nivel naţional. Nu am în vedere activităţile din afara instituţiei culturale clujene, numeroare şi importante şi ele, în film, în prodigioasa carieră didactică. Mă rezum la amintirile mele directe, de suflet, legate de scândura scenei, unde a strălucit în lumina rampei.
Voluntară şi capricioasă, exuberantă şi sentimentală, generoasă şi devotată trup şi suflet muncii sale, hotărâtă şi exigentă, Melania Ursu aparţine galeriei marilor artişti ai scenei clujene care au cultivat un respect evlavios faţă de tot ce înseamnă Teatru. Chipul ei de copil răsfăţat, hoţoman (orice actor e un copil care se răsfaţă), cu ochi mari, inocenţi şi curioşi, gata să absoarbă miracolul lumii sau chipul de clovn mucalit, uşor trist, cu pălărie specifică, mă duce adesea cu gândul la personajele felliniene. E, pentru mine, chipul comediantei înnăscute, al artistei ce se identifică structural cu menirea sa, cu arta sa, cu viaţa sa. Parce mărinimoase i-au împletit un destin străluminat sub protecţia Thaliei, un destin teatral risipit în mii de spectacole şi răsplătit cu mii de aplauze. Melania Ursu este, pentru mine, un reper artistic stabil, inconfundabil, şi aşa va rămâne. Ea face parte din nostalgiile mele legate de teatru, pe care acum, când ea a plecat dintre noi, le reînnod în memorie cu emoţie şi durere, cu plăcere şi recunoştinţă. Recunoştinţa de a mă fi ajutat să mă orientez ca spectator spre valoare şi permanenţă, coordonate estetice onorate exemplar de-a lungul carierei sale artistice. Pot spune că, prin rolurile interpretate de-a lungul anilor, Melania Ursu mi-a întins firul Ariadnei prin labirintul teatrului pentru a izbândi spre lumina valorilor perene. Mulţumesc, Melania Ursu! Îţi mulţumesc orăşenii. Îţi mulţumeşte Clujul artistic îndoliat de dispariţia ta, Senior al Cetăţii”.

Scriitorul Alexandru Țion, colaborator al Revistei Orasul despre actrița Melania Ursu care a trecut în neființă la începutul acestei săptămâni.

sursa foto: www.cinemagia.ro

Nici un comentariu

Actual de Cluj