Închide

Cazul Ganea continuă. Decizia Curții de Apel Cluj e suspendată

Sport by Catalin Suciu - mai 20, 2014 0 239

Înalta Curte de Casaţie a admis strămutarea cererii de revizuire în cazul fostului antrenor al Universității, Ioanel Ganea, iar aceasta va fi judecată de Curtea de Apel Galaţi. Până la verdictul instanţei, decizia Curţii de Apel Cluj este suspendată.

foto:adevarul.ro

foto:adevarul.ro

Instanţa din oraşul de la malul Dunării se va pronunţa în primă fază asupra revizuirii sentinţei dată de Curtea de Apel Cluj, iar apoi, în funcţie de decizie, va rejudeca acest caz. Reamintim, Curtea de Apel Cluj a admis, la mijlocul lunii martie, „recursul declarat de Ganea Ioan Viorel împotriva sentinţei civile nr. 2679 din 16.10.2013, pronunţată în dosarul nr. 106/1285/2013/a24 al Tribunalului Specializat Cluj pe care o modifică în sensul admiterii contestaţiei cu consecinţa anulării măsurii administratorului judiciar de denunţare unilaterală a convenţiei civile de prestări servicii sportive nr. 67/2.07.2013 înregistrată la FRF sub nr. 1778/12.07.2013″.

Clubul a depus o cerere de revizuire în acest caz, invocând faptul că „instanţa a dat mai mult decât s-a cerut”, în condiţiile în care Ioan Viorel Ganea a solicitat în recursul înaintat Curţii de Apel Cluj doar anularea în parte a actului de denunţare, respectiv invocarea în decizia administratorului judiciar al unui temei contractual.

„Aşa cum am precizat şi în momentul deciziei Curţii de Apel Cluj, clubul nu se face cu nimic vinovat în acest caz. Justiţia îşi urmează cursul, avem încredere că în final decizia ne va fi favorabilă. Clubul Universitatea Cluj a acţionat în conformitate cu legea”, a precizat Marieta Anastasescu, administratorul judiciar al Universităţii Cluj.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.