Cazul Blue Air ia amploare. Incidentul e „grav” și va fi analizat în Franța
Actualitate by Catalin Suciu - ian. 09, 2016 0 523

Cutiile negre ale avionului Blue Air care a ieşit de pe pistă, joi, la aterizarea pe Aeroportul „Avram Iancu” din Cluj vor ajunge în Franţa, pentru a fi decodificate, iar apoi CIAS va emite un raport care va fi făcut public, incidentul fiind încadrat ca unul grav, a anuțat agenția de presă mediafax.
„Cutiile negre se vor decodifica în zilele următoare în Franţa, la omologii noştri, întâi trebuie să ajungă în posesia noastră. Reprezentanţi ai Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS) le vor însoţi în Franţa. După ce vom analiza datele şi, cu informaţiile culese de la ROMATSA, echipaj şi aerodrom, le vom pune cap la cap, se analizează, iar apoi se va întocmi un raport final ce va fi făcut public. Nu ştim cât va dura această analiză, depinde de ce vom găsi acolo”, au declarat reprezentanții CIAS pentru sursa menționată.
Potrivit acestora, incidentul este catalogat ca fiind unul grav.
„Conform reglementărilor în vigoare, e încadrat ca şi incident grav, adică a existat o probabilitate mare de a se întâmpla un accident grav. Ieşirea de pe pistă este incident grav, aşa sunt încadrate. Este un cumul de factori ce s-a întâmplat acolo şi datoria noastră este să găsim toate cauzele care au dus la acest incident”, au precizat reprezentanţii CIAS.
Mărturia unui pasager al zborului Blue Air. “Mai aveam puțin și se termina combustibilul. După aterizare s-a instalat o panică generală”
Un avion al companiei Blue Air, la bordul căruia se aflau 116 persoane şi care efectua o cursă charter de la Bucureşti, a ieşit, joi dimineaţă, la aterizare, de pe pista Aeroportului „Avram Iancu” din Cluj, fără să existe persoane rănite.