Închide

Cât s-a făcut pentru Oradea, dar ce puțin pentru Cluj

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - iul. 20, 2019 1 1910

Primăria Cluj e cea mai bună din țară la capitolul PR – dedicat edilului Emil Boc – și cea mai bună din țară la capitolul proiecte de infrastructură nerealizate, sau „realizate” la nivel de promisiune, ori pe hârtie. Zilele trecute, primarul din Oardea, Ilie Bolojan, a anunțat că demarează lucrările la un nou pasaj pe sub Bdul Magheru, precum și lucrările pentru extinderea Podului Dacia la 6 benzi, prilej care i-a determinat pe PSD-iștii clujeni să iasă public să-l ironizeze pe Emil Boc: ”Luna lui cuptor, 2013, Emil Boc anunţa: un grup de arhitecți francezi de la firma Egis prezintă la Primăria Cluj-Napoca mai multe variante de tunel pe sub centrul orașului. De atunci, Emil Boc și Dan Tarcea au finalizat introducerea metroului în Cluj-Napoca, au ridicat vreo 50.000 de locuinţe pentru tinerii clujeni şi bineînţeles au împânzit şi Someşul cu bărcuţe, inaugurând proiectul Someşului navigabil” – a comentat președintele PSD Cluj Horia Nasra. Acesta admite că Boc este cel care a revoluționat PR-ul în politica și administrația clujeană, cu un preț imens plătit la schimb de către clujeni, având în vedere că în ultimii 15 ani ei nu au beneficiat, concret, de niciuna dintre soluțiile promise pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere și descongestionării trafcului.

Prin comparație, în Oradea – oraș mai puțin bogat financiar decât Clujul – transformarea infrastructurii este cât se poate de reală: „Ilie Bolojan nu stă cu mâna întinsă la cerşit, la Guvern. Face proiecte pe bani europeni, nu cârpeli! Clujul are un buget uriaş şi un potenţial economic mult mai mare decât cel al municipiului Oradea, însă atunci când PR-ul ţine loc de administraţie proiectele mor pe masa de operaţie, după ce iniţial au fost anesteziate cu milioane de euro în studii de fezabilitate”- arată liderul social democraților clujeni.

Guvernul României a alocat în 2017 sume considerabile pentru modernizarea a trei poduri din Cluj-Napoca, lucrări care încă nu au fost finalizate. Este vorba despre podul peste râul Someșul Mic pe strada G. Garibaldi (Pod Garibaldi), finanţat cu 5,071,974.48 prin PNDL II, podul peste râul Someșul Mic – situat pe strada Porțelanului  din Municipiul Cluj-Napoca (podul Porțelanului) -finanţat cu 6,399,579.28 prin PNDL II, și podul peste râul Someșul Mic, de pe strada Traian (podul Traian) din municipiul Cluj-Napoca finanţat cu 6,426,434.09 prin PNDL II.

Un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare