Închide

Cât costă restaurarea domeniului Banffy de la Bonțida

Actualitate by Luminiţa Silea - iun. 16, 2014 0 1283

Castelul nobiliar de lângă Cluj a fost restaurat în proporție de 30 %, spun reprezentanții fundației Transylvania Trust care a inițiat demersurile de reabilitare. Pentru finalizarea completă a lucrărilor este nevoie de 7 milioane de euro.

 

 

 

„Anul acesta am recondiționat tâmplăria existentă, iar în cursul acestei veri intenționăm să continuam lucrările de restaurare la clădirea porții, mai exact consolidarea zidăriei și finalizarea acoperișului. De asemenea, dorim să continuăm lucrările de restaurare de la fostele grajduri prin înlocuirea pardoselii. Aceste lucrări se vor desfășura pe durata a trei luni, iar în cadrul acestora dorim să implicăm și cursanții ce vor lua parte la cursurile de specializare în reabilitarea patrimoniului construit”, a explicat Adela Avram de la fundația Transylvania Trust.

 

Ea a adăuga că fondurile necesare lucrărilor de anul acesta vor fi private, dar și din programul cadru Cultura 2007-2013, respectiv prin finantarea Uniunii Arhitectilor din Romania.

Fundația a primit anul trecut de la organizatorii Festivalului Electric Castle peste 36.400 de lei (anual procentul care revine fundației este de 2% din înacasările de la festivalul care are loc la castelul de la Bonțida). Fondurile de la organizatorii Electric Castle au fost folosite pentru finalizarea acoperișului clădirii principale.

 „Anul trecut am dat o sumă deloc mică. Anul acesta vom continua parteneriatul”, a precizat directorul festivalului Teodor Negrea.

 Pentru finalizarea completă a lucrărilor de restaurare ar fi nevoie de 7 milioane de euro“Până în acest moment am reușit să restaurăm ansamblul castelar în proporție de 30% . Planurile noastre includ continuarea lucrărilor de restaurare și continuarea programelor deja consacrate. Ne dorim ca ansamblul castelar să devină un adevarat centru cultural, o alternativă la spațiul urban care să găzduiască manifestări contemporane”, au mai spus oficialii fundației Transylvania Trust.

Fundaţia a fost fondată în anul 1996 la Cluj de către un grup de specialişti cu activitate de mai mulţi ani în domeniu şi are ca scop protecţia patrimoniului construit din Transilvania, organizarea activităţii de protecţie şi dezvoltarea unei strategii integrate de protecţie.

 

Castelul Bánffy de la Bonţida este unul dintre cele mai semnificative ansambluri arhitecturale din Transilvania. Ansamblul era cunoscut ca Versailles-ul din Transilvania. Proprietarul castelului este Bánffy Katalin, fiica lui Bánffy Miklós, care trăieşte în Maroc. În anul 2009 contesa şi Fundaţia Transylvania Trust au încheiat un contract concesional pe 49 ani, conform căruia Fundaţia va reabilita castelul şi în clădiri va înfiinţa un centru cultural şi de specializare.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.