Închide

Casa de la ţară. Exemple de „aşa DA” şi „aşa NU” de pe dealurile Clujului

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - oct. 14, 2018 0 3045

Dealurile Clujului sunt mult mai pline de exemple „aşa NU”  decât de construcţii care pot fi date ca exemple de bune practici. ”Arhitecţii noştri ori nu se apleacă foarte mult către identitatea locală a satelor ori posedă lacune foarte mari în a proiecta”, este concluzia formulată de arhitectul Horaţiu Răcăşan privind modul în care se construieşte pe Dealurile Clujului şi, în general, în mediul rural în România.

Satele sunt pline de exemple de case foarte mari, înghesuite şi edificate fără să aibă nimic în comun cu tradiţia locului, proiectate la cererea beneficiarilor chiar de studenţi la medicină, desenatori sau topografi, ingineri, nu doar de arhitecţi. Construcţiile de la sate sunt o măsură a prosperităţii proprietarilor, întorşi de la muncă din Vest şi puşi să făcă dovada în faţa comunităţii că s-au făcut oameni, dar ajung de fapt să fie foarte costisitoare de întreţinut şi multe nelocuite, spune Răcăşan.

Arhitectul a prezentat public cele mai nereuşite case găsite în mediul rural, după o documentare făcută pentru realizarea ”Ghidului de arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural. Zona Dealurile Clujului”. Dar şi o serie de exemple de bune practici privind modul în care ar trebui edificate construcţiile în mediul rural.

 

 

 

 

 

Cel mai nefericit exemplu este cel al casei de tip vilă ca la oraş care a împânzit în ultimele două decenii satele româneşti fiind rezultatul importării nepotrivite a unor modele din afară. ”Astfel de case apar pentru că românii care lucrează în vest şi se întorc  acasă vor să aducă dovada în faţa comunităţii că s-au făcut oameni şi că n-au lucrat pe popice. Aşa vin către proiectanţi şi cer case supradimensionate faţă de nevoile lor reale, amplasate în mijlocul parcelei, cu înălţime mai mare decât cea a unei locuinţe tradiţionale. Am găsit case ”proiectate” chiar de topograf, student la medicină, desenator, după ceea ce beneficiarii au văzut în afară, de regulă în Italia sau Spania. Din păcate nomenclatorul nu pedepseşte astfel de derapaje. Oamenii n-au nicio vină, nu au modele şi iau ce li se dă sau văd prin reviste şi cer să li se facă o astfel de casă”, a spus Răcăşan.

 

 

Arhitectul a mai spus că în prezent este la modă se se pună polistiren pe garduri. În trecut a fost la modă aluminiul, inoxul curbat, fierul cu aspect ”rustic” în combinaţie cu platic fumuriu. La fel, s-a propagat moda balcoanele la stradă care, de fapt, nu se utilizează în mediul rural. ”Contează mai mult fala decât funcţionalitatea casei”, a mai spus Răcăşan. A fost şi o modă a culorilor ţipătoare. Mai există o preferinţă pentru tot felul de copertine acoperite în locul prispei tradiţionale la care s-a renunţat treptat în cazul construcţiilor noi, fără a se ţine cont de utilitatea acesteia. ”Proiectanţii au renunţat să mai facă prispe deoarece nu mai dădea bine şi s-au apucat să facă case urbane. Apoi, rolul acestora pentru relaţii, interacţiuni sociale, depozitări a primat. Aşa că beneficiarii au început să-şi facă copertine prin curţi, chiar sunt exemple de trei feluri de târnaţi înşiraţi, cu închideri diferite, cu sticlă, cu fier, cu termopan. Asistăm acum la barocizarea târnaţului”, a mai comentat specialistul.

 

 

De asemenea, există o apetenţă pentru materialele de pe piaţă în detrimentul celor produse la nivel local. „Această practică nu face decât ca cei care proiectează să fie killerii micilor meseriaşi. Când se face o casă trebuie gândit cui dai de lucru, ce impact are asupra satului, pe cine vei scoate de pe piaţă, ce faci din punct de vedere al sănătăţii locuinţei. Se poate şi fără polistiren, există soluţii în mediul rural şi trebuie creată cererea. Este responsabilitatea arhitectului să lămurească beneficiarul, să-i spună: vezi că este prea mare casa, te va costa foarte mult întreţinerea că vei schimba acoperişul în nişte ani, că nu trebuie să pună polistiren. Sunt multe case deja în Bistriţa, în Satu Mare şi chiar în Moldova care nu sunt locuite. E foarte trist, mă gândeam, ca în cazul bisericilor foarte mari construite în sate, aşa se duce dracului toată moştemirea adusă de generaţii. Dar apoi n-am mai fost aşa de supărat deoarece aceste case sunt atât de prost făcute că eu, care am 47 de ani, o să am ocazia să le văd jos. Felul acesta de construire nu înseamnă decât vieţi de oameni consumate în zadar. Trebuie să faci mai puţin, mai bine şi să nu îţi sari munca. Sunt oameni care fac case mari crezând că vor sta şi copiii în ele, dar nu e aşa. Maxim unul rămâne, a mai spus Răcășan.

Arhitectul a mai subliniat că, în ciuda multelor exemple de „aşa nu” de prin satele din Cluj, oamenii au început să-şi dea seama că este prea scump ca să construieşti prost. „Cei care au stat 5-10 ani în străinătate încă nu conştientizează. Dar cei care au stat de la 25 de ani în sus îşi doresc mic, mai ales că toţi văd că cei din vest ţin la identitatea lor. Condiţia principală este să se lucreze nu cu un arhitect ci cu un arhitect care se pricepe”, a mai subliniat Horaţiu Răcăşan.

 

 

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare