Carmen Ciongradi, femeia care conduce Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei: „Meseria de arheolog înseamnă 95 la sută muncă şi doar cinci la sută satisfacţie, dar este o satisfacţie extraordinară”

Cel mai important muzeu de istorie din regiunea Transilvaniei stă de peste cinci ani de zile cu exponatele împachetate şi depozitate în cutii, în aşteptarea unui amplu proiect de reamenajare. Clădirea, care adăposteşte Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT), necesită lucrări capitale pentru a-şi putea păstra structura şi, în plus, conceptele de amenajare a expoziţiilor trebuie modernizate radical. Toate ar fi mers bine, dacă proiectele de reamenajare nu ar fi fost contestate de autorităţi şi anchetate de Curtea de Conturi, lucru care a dus la blocarea oricărei activităţi. Recent, instanţa a dat definitiv dreptate muzeului, într-un proces intentat Curţii de Conturi pentru concluziile raportului care au încheiat ancheta făcută asupra modului de derulare a proiectului de reamenajare.

Carmen Ciongradi a devenit directorul acestui muzeu în plin blocaj al activităţii muzeale şi după ani de zile în care fostele conduceri s-au contestat reciproc şi s-au hărţuit prin tribunale. Ciongradi spune că şi-a dorit atât de mult să devină arheolog, încât chiar şi aridul domeniu al administrării unei asemenea instituţii, într-un moment de mare presiune, a făcut ca lucrurile să nu i se pară chiar o corvoadă. În plus, a fi urmaşul lui Hadrian şi Constantin Daicoviciu poate fi o recompensă destul de însemnată.

Rep: Cum aţi devenit arheolog? A fost o întâmplare, sau a fost un lucru pe care vi l-aţi dorit?

Carmen Ciongradi: A fost un vis de când eram copil, de mică mi-am dorit să devin arheolog, pentru că era o pasiune împărtăşită de toată familia mea. Bunicu meu a fost cel care a descoperit necropola sarmaţilor de la Şimand, pentru că de acolo mă trag eu, de la Şimand, din Arad. Şi a fost aşa o pasiune care s-a transmis de-a lungul generaţiilor. Toţi copiii bunicilor au fost foarte pasionaţi de istorie. O mătuşă de-a mea a fost profesoară de istorie. Tata nu a fost profesor, dar poţi să-l întrebi şi azi orice dată istorică, are o memorie extraordinară. Am crescut într-o casă plină de cărţi, deci a fost o pasiune care a fost moştenită.

Rep: În ce condiţii a fost descoperită necropola?

Carmen Ciongradi: Tata a văzut că oamenii luau nisip din zona care s-a dovedit a fi necropola. Tot acolo se descoperiseră nişte ulcele şi el ştia, că cititse în nişte reviste, despre valoarea şi importanţa acelor vase şi a anunţat specialiştii. Asta se întâmpla prin anii `60, şi atunci au venit cei de la Muzeu de la Oradea şi cei din Cluj. Şi eu, de când am ştiut povestea asta, am rămas aşa cu o pasiune, îi organizam pe copiii cu care mă jucam şi mergeam să facem căutări pe câmpuri…dar n-am găsit niciodată nimic. Am găsit o dată un craniu de vacă şi ne-am întors triumfători cu el acasă, dar atât. Însă căutarea aceasta a mea nu am mai întrerupt-o niciodată.

Rep: Înseamnă că acultatea de istorie a fost doar o urmare firească…

Carmen Ciongradi: De mic copil mi-au plăcut poveştile, mi-a plăcut să citesc şi am dat la facultate la istorie cu dorinţa de a deveni arheolog. Am văzut chiar că nu pot face acest lucru fără să ştiu limba germană, pentru că nu poţi face o cercetare serioasă. Şi atunci am început să învăţ germană. În 1994 m-am dus cu o bursă, prima mea bursă, la Koln şi de atunci am studiat neîntrerupt. Am stat în Germania patru ani, acolo mi-am luat şi doctoratul, la universitatea din Koln. Am lucrat puţin la muzeul din Stuttgard, iar apoi, în 1996 m-am angajat la muzeul din Cluj.

Reporter: După 15 ani aţi devenit directorul acestui muzeu, care este o muncă de rutină şi nicidecum atât de frumoasă ca cea de arheolog. Nu a fost o alegere dificilă?

Carmen Ciongradi: Sunt într-adevăr munci diferite, dar totuşi sunt directorul unui muzeu de istorie şi deci tot ce facem noi aici este ceva ce îmi place. Altfel nu aş fi rezistat şi cred că nici nu aş fi acceptat această funcţie. Să fii director este o muncă de uzură, este foarte stresantă şi îţi ocupă foarte mult timp. Astăzi cercetarea o fac după ce ajung acasă. Iau masa şi pe urmă încerc să mai lucrez cât pot. Este un sacrificiu foarte mare pe care îl fac, dar am considerat că merită.

Reporter: Există nişte avantaje, profesional vorbind, pentru că a fi director, pentru că este o muncă obositoare?

Carmen Ciongradi: la început mi-a fost enorm de greu, erau nopţi în care nu puteam să dorm, îmi veneau tot felul de gânduri în minte, dar acum mi-e mai uşor. M -am mai obişnuit ca să zic aşa. Dar totuşi stau pe scaunul lui Constantin şi Hadrian Daicoviciu, deci este o onoare foarte mare pentru mine.

Reporter: Ce înseamnă acest muzeu, din punct de vedere ştiinţific şi al patrimoniului, pentru comunitatea din Transilvania şi care crezi tu că este adevăratul lui potenţial?

Carmen Ciongradi: Acest muzeu este cel care face cercetări arheologice în toată Transilvania. Dacă ar fi să luăm doar cercetările din cele două capitale ale Daciei – din Sarmisegetusa Regia şi din colonia dacica Sarmisegetusa, capitala Daciei romane, care sunt coordonate de MNIT, şi ar fi de ajuns. De pe vremea lui Constantin Daicoviciu muzeul nostru face aceste cercetări, deci a instrat în conştiinţa oamenilor de cultură, dar şi a celor care, deşi nu sunt cunoscători, sunt pasionaşi sau respectă istoria. Dar facem săpături în multe alte situri din toată Transilvania, la Alba Iulia, Bologa, Covasna, Ţaga Căşei, Gilău.

Reporter: Este o muncă care este departe de a fi epuizată, dar care poate scoate la lumină noi informaţii despre istoria noastră…

Carmen Ciongradi: …meseria de arheolog înseamnă 95 la sută muncă şi doar cinci la sută satisfacţie, dar este o satisfacţie extraordinară.

Reporter: Este o muncă dificilă şi sub astfect fizic?

Carmen Ciongradi: Da, este o muncă dificilă, dar cu toate acestea primăvara deja încep să mă gânesc la Sarmisegetusa, la săpături. Aşa suntem toţi arheologii, când dă firul ierbii încep să tremur la gândul că mă voi întoarce pe teren.

Reporter: Dacă ar fi mai bine finanţată această activitate s-ar putea face progrese mai mari?

Carmen Ciongradi: Finanţarea este ca peste tot în România. Dar nici dincolo nu este deosebită. Dacă există pasiune, orice muncă se poate face în orice condiţii.

Reporter: Care era starea muzeului în 2011 când aţi devenit director?

Carmen Ciongradi: Păi când am venit eu muzeul era închis. Era închis din 2009 pentru reamenajare. Dar proiectul nu se derula, pentru că managerul oprise acest proiect, aşa că noi stăteam cu piesele în depozite, de fapt aşa cum stăm şi acum, şi cu nişte săli de expoziţe cu pereţii goi. Dar totuşi în aceşti ani am reuşit să organizez, să redeschid nişte spaţii pentru expoziţii temporare, ca să nu dispărem de tot din conştiinţa publicului clujean. Ne-au mai susţinut şi autorităţile care ne-au ajutat cu spaţii – primăria cu Bastionul Croitorlior, am mai expus la Biblioteca Judeşeană Octavian Goga, am mai făcut acţiuni şi la mallul din Polus. Noi am făcut săpătura arheologică de salvare la acest mall, atunci când s-a construit şi obiectele găsite au fost expuse acolo. Deci am încercat să expunem şi în spaţii mai puţin convenţionale, ca să avem activitate, să ne continuăm munca de a arăta publicului, pentru că până la urmă tot ce facem noi are ca ultim scop expunerea către public. De exemplu într-un mall există un public care poate nu ar intra niciodată într-un muzeu de istorie şi cu ocazia asta poate să descopere o colecţie, o poveste.

Reporter: Clădirea în ce stadiu se află acum?

Carmen Ciongradi: Avem nevoie să facem nişte consolidări la planşeul dintre parter şi etajul întâi. Avem proiectul aprobat, aşteptăm doar finanţarea să începem lucrările şi după acea, în paralel, să reîncepem proiectul de reamenajare muzeală. Pentru că am ales concepţii moderne de prezentare, vrem să îmbinăm anticul cu modenrul. Să nu punem pur şi simplu nişte piese într-o vitrină, ci să arătăm cum au fost ele folosite în trecut. Dar nici să nu sărim nici în extrema cealaltă. Să păstrăm un echilibru şi să facem o prezentare pentru toate categoriile de public. De exemplu un copil sau o altă persoană mai puţin interesată de istorie să nu se plictisească, dar în acelaşi timp un student sau un cercetător să aibă acces la nivele diferite de informaţie. Iar asta vom putea realiza cu ajutorul tehnicii virtuale.

Reporter: Cum aţi făcut faţă acestei perioade de anchete şi procese?

Carmen Ciongradi: A fost o aşteptare înfiorătoare pentru noi să vedem dacă instanţele ne dau sau nu dreptate. Şi până la urmă ambele instanţe ne-au dat dreptate. Am câştigat categoric şi putem să continuăm acest proces de restaurare. Procesul durează din 2012 şi am dat în judecată Curtea de Conturi pentru concluziile la care au ajuns, au fost în control şi au ajuns la concluzii care nu erau adevărate. Practic am moştenit un muzeu închis şi plin de probleme. În plus am avut un proces şi cu Primăria pentru refaţadizare pentru că fostul manager nu a cerut acordul ministerului când a încheiat proiectul de lucrări şi acestea nu s-au putut plăti. Primăria ne-a dat în judecată, dar am câştigat noi, pentru că exista contract. Primăria a rămas neplătită. Erau nişte sume enorme şi penalităţile creşteau în fiecare zi şi de fapt nici nu am fi avut cum să plătim. A fost o perioadă foarte traumatizantă. Şi dacă ar fi fost un bărbat la conducerea muzeului cred că şi pentru el ar fi fost greu. De fapt nu contează ce sau cine eşti, contează cât ţii la acel lucru pentru care lucrezi.

Reporter: V-a afectat şi pe plan personal perioada aceasta?

Carmen Ciongradi: Da. Categoric mi-a îngreunat cercetarea. Cred că dacă nu eram director mai publicam două cărţi. Dar încerc să ţin pasul pentru că nu se poate altfel.

Reporter: Care sunt următorii paşi pentru revenirea muzeului înapoi în comunitate, acum că nu mai sunt blocate lucrările?

Carmen Ciongradi: Noi am câştigat procesul cu Curtea de Conturi doar acum în primăvară şi ministerul nu ne putea da banii, dar noi sperăm că la rectificarea din vară vom primi o parte din finanţare. Suma nu se dă oricum toată odată. Prima dată ne trebuie bani pentru consolidarea planşeului. Dar important este să se mişte lucrurile. Ar dura cam trei ani pentru finalizarea lucrărilor.

Reporter: Cum va arăta muzeul la final? Ne vom putea compara cu un muzeul asemănător din Vest?

Carmen Ciongradi: Ne vom putea compara cu certitudine. Bine, ne ajută şi faptul că nici ei nu au mai investit, iar conceptele muzeografice sunt aceleaşi de mulţi ani. Şi muzeele lor trebuie să treacă iar prin procese de reamenajare ca să ţină pasul cu tehnica. Dar noi trebuie să îl facem atractiv şi, în acelaşi timp, să nu scădem calitatea informaţiei ştiinţifice. Suntem o instituţie finanţată din fonduri publice şi avem sarcina să educăm publicul, nu să-l facem să râdă. Adică prezentarea trebuie să fie interesantă, ca publicul să o accepte, dar să fie serioasă.

Reporter: Cum se va face îmbinarea între tehnologia virtuală şi vitrinele clasice?

Carmen Ciongradi: Ne-am gândit la soluţia unor table-touch-uri, care pot da cantitatea necesară de informație. Pentru că nu trebuie nici încărcată prea mult expoziţia cu informaţie, lumea nu vine să citească mult într-o expoziţie. Dar totuşi, pentru cei care vor mai multă informaţie, ai nevoie de o soluţie, aşa că ne-am gândit la aceste tablete prin care se poate oferi informaţia necesară pentru orice nivel de cerinţe. O altă idee impresionantă pe care vrem să o punem în valoare este îmbinarea exponatelor de vitrină şi tehnica digitală pentru a realiza reconstituiri cât mai interesante. De exemplu vrem să arătăm cum arăta o bucătărie romană. Pentru că majoritatea obiectelor pe care le găsim noi în situri sunt din ceramică, dar nu vrem să pune aşa pur şi simplu obiectul într-o vitrină, ci să le arătăm oamenilor şi funcţionalitatea lui, la ce folosea şi să reconstituim viaţa oamenilor din antichitate. Am putea, de asemenea, pava o sală cu dale, ca o stradă romană, după care părţile laterale să le reconstituim cu imagini proiectate. Putem să arătăm cum era viaţa într-o tabără militară, să reconstituim o luptă, cu ajutorul filmelor, dar şi cu ajutorul fotografiilor.

Este foarte important ca oamenii să nu vadă doar nişte obiecte din care să nu înţeleagă nimic şi noi avem puterea să facem mai mult. Oamenii sunt foarte dornici să ştie, să înţeleagă, iar dacă le explici, înţeleg şi asta ne bucură şi ne susţine în ceea ce facem.

Foto: Carmen Ciongradi – arhiva personala

Acest material de presă este conceput și publicat în cadrul proiectului „Femeia în viziunea mass-media – factor de echilibru și egalitate”, susținut cu fonduri europene prin POS DRU și derulat de Consiliul Județean Cluj în parteneriat cu SIVECO și Asociația Profesioniștilor din Presă – Cluj (APPC). Proiectul urmărește promovarea poveștilor de succes ale 60 de femei din Cluj – găsiți pe site-ul proiectului interviuri și reportaje despre clujence care au reușit în cariera lor ori au depășit prejudecăți de gen.

Un interviu realizat de Elena Stanciu-Gorun

Nici un comentariu

Actual de Cluj