Boc ar vrea, dar n-are loc. Trist cum măreția sa apune

La nivelul PDL încă se fac supoziții cu privire la candidatura primarului Clujului, Emil Boc, la președinția României, astfel că acesta a fost întrebat, la un post național de televiziune, dacă, într-adevăr, are de gând să intre în cursa alegerilor, în noiembrie. Răspunsul edilului a venit rapid: „Nu, eu acum am responsabilitate pentru clujenii care m-au ales în funcția de primar”. Și a continuat Boc să spună și altele, despre cât de corect este el în raport cu clujenii care l-au votat. Dar a omis în discursul său un adevăr important: cu o altă ocazie, când era tot primar ales de clujeni, n-a avut vreo reținere în a-i lăsa baltă pe aceștia. Atunci s-a dus, fuguța, la prima strigare a lui Băsescu, pentru a prelua funcția de premier, iar pentru ca lucrurile să rămână „în ordine” la Cluj, cel mai corect dintre corecți, Emil Boc, a găsit de cuviință să lase un om de-al său pe post de primar, unul care în foarte scurt timp avea să fie săltat de DNA, de corupt ce era (nu că alții n-ar fi la fel de corupți, să ne înțelegem).

Adevărul pe care îl știu toți, apropiați și dușmani deopotrivă, este că Emil Boc tânjește să devină președintele României. El a sperat, până în ultimul moment, că omul căruia i-a ascultat întotdeauna, cu sfințenie, toate ordinele, îi va permite să candideze.  „Finalul unui mare om politic nu-i aici”, trebuie să fi gândit edilul Clujului după ce a fost scos în șuturi de la șefia Guvernului. Tot sacrificiul său, consecventa supușenie față de Băsescu, trebuie răsplătite cumva, și-a spus pentru a se consola că se întoarce acasă cu coada între picioare: nici tu premier, nici tu președinte de partid, nici tu măcar un lider de organizație locală… N-a rămas nici măcar într-o relație de amiciție cu ceilalți lideri din partid. A considerat că e suficient să fie omul lui Băsescu. Și-a zis că nu trebuie decât să aștepte pentru ca lucrurile să se reașeze. S-a mulțumit cu un nou mandat de primar la Cluj (greoi obținut și acesta, pe baza unor trocuri murdare despre care unii colegi de-ai săi încă mai vorbesc pe la colțuri), în ideea că o poziție temporară ca aceasta îl poate ajuta să revină în politica mare, cum îi șade lui bine. Urma să vină ziua alegerilor prezidențiale, iar cum Boc n-a suferit niciodată de modestie, a fost convins că Băsescu – care nu nu mai are voie să candideze – îl va alege, cu siguramță, pe el să o facă, că doar a fost și a rămas omul lui de încredere.

Cum era să anticipeze Boc că nu va putea concura niciodată cu nurii Elenei Udrea, oricât de mult s-ar strădui? El se credea indispensabil și trăia cu convingerea că Băsescu nu-l va lăsa niciodată din mână. Era sedus de propria imagine, mai ales că primul om în stat nu s-a zgârcit niciodată să-i declare public dragostea sa eternă. Boc a avut încredere în vorbele lui Băsescu și nu i-a mai luat în calcul faptele. Un fapt e acela că Băsescu n-a ezitat nicio secundă să arunce la gunoi partidul care l-a făcut președinte, doar pentru că n-a putut s-o ungă șefă pe Udrea. Un alt fapt e acela că Băsescu nu s-a rușinat deloc să se afizeșe public ca susținător oficial al Elenei  Udrea și al noului partid pe care aceasta îl reprezintă acum cu atâta mândire. Un alt fapt care trebuia să-l îngrijoreze pe Boc e acela că președintele României i-a îndepărtat, rând pe rând, pe toți marii lideri politici, sau deontologi, care s-au pus contra „pupilei” sale, n-a contat cine erau  aceștia.  La toate aceste fapte, Boc a găsit de cuviință să răspundă cu și mai multă obediență. Credea, probabil, că dacă îi va demonstra lui Băsescu cât de mult o venerează pe Elena, drumul său în politica mare va rămâne la fel de simplu. Acum, mai mult ca sigur, realizează că s-a înșelat, pentru că în trioul Băsescu – Udrea – Boc, nu e greu de ghicit cine va rămâne întotdeauna pe ultima poziție. De altfel, într-o discuție cu un jurnalist de la București am aflat același lucru: că Boc și-a dorit mult să candideze la președinție, că a sperat până în ultimul moment că el va fi alesul (probabil mai speră încă, așa cum cred și colegii săi de partid), numai că Udrea nu renunță în ruptul capului. Nu contează că ea nu adună în sondaje nici măcar cât Boc, n-are de gând să se retragă în favoarea lui. Cei care nu sunt de acord cu candidatura ei n-au altă soluție decât să tacă. „Boc vrea, nu e asta problema, a vrut întotdeauna. Nuți, însă, nu renunță nici moartă, și nimeni nu o poate opri”, a relatat jurnalistul.

Acum nu vă așteptați ca Boc să iasă public și să se declare învins. Nu o s-o facă pentru că nu i-ar sta frumos și pentru că, oricum, nici un politician nu face așa ceva. Ca să-i fie mai ușor, se minte probabil și pe el, spunându-și că în cazul în care PMP-ul Elenei Udrea va ajunge la negocieri cu puterea (adică tot cu PSD-iștii pe care îi blamează acum de câte ori are ocazie), ar putea prinde un post de ministru. Ce glumă, nu? Sau poate că mai speră ca PMP-ul să se reîntoarcă în PDL – partidul din care, oficial, face și el parte – și așa să recâștige, ușor, încrederea colegilor pe care i-a trădat. Cine știe cu ce alte iluzii se mai hrănește primarul nostru. Dacă mă întrebați pe mine, l-aș asimila cu personajul din povestea relatată recent de Stelian Tănase: „omul cu covrigul”. Mai exact, cu unul care dintr-un om mărunt devine, printr-o oarecare conjunctură, un om mare. Ulterior, tot așa, printr-o nouă conjunctură se întoarce de unde a plecat, adică la covrigul lui. Bine, dar acest lucru i se poate întâmpla oricui, veți spune. Și eu sunt de acord, cu mențiunea că este important să nu uiți să lași mereu loc de bună ziua, și pe drumul de plecare, și pe cel de întoarcere.

Nici un comentariu

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.