Închide

Bilete la Untold pentru toată lumea: cel mai mare festival din țară scoate la vânzare abonamente pentru public, de azi

ActualitateTop News dec. 12, 2017 0 1017

Abonamentele la cel mai mare festival din țară, Untold de la Cluj, sunt disponibile de azi pentru toată lumea, după ce în primele două tranșe, în care s-au epuizat zeci de mii în doar câteva minute, acestea au fost disponibile doar pentru fanii preînregistrați pe site-ul festivalului.

Biletele se vând de azi la ora 14 până în 15 ianuarie la prețul de 499 lei plus taxe, în vreme ce abonamentele VIP costă dublu. Biletele se vând pe untold.com sau entertix.ro. Spre deosebire de primele două pachete de abonamente scoase la vânzare, de data aceasta nu există limită în ce privește numărul abonamentelor vândute. În primele două tranșe de vânzare a abonamentelor s-au vândut peste 28.000, adică toate cele puse în vânzare, în doar câteva minute. Abonamentele la preţul final de 650 de lei plus taxe vor fi disponibile din februarie anul viitor.

Am întrebat purtătorul de cuvânt al organizatorilor, Ioana Chifor, câte abonamente au rămas la vânzare, dar singurul răspuns e că organizatorii își propun ca ediția din acest an să crească cu aproximativ șapte procente față de cea din 2017 – ceea ce poate însemna însă, de exemplu, și bilete de o zi vândute la fața locului.

Amintim, festivalul de muzică electronică Untold de la Cluj a ajuns cel mai mare din țară deși are la activ până acum doar trei ediții: în acest an doar pe stadionul Cluj Arena, care e o parte din campusul festivalului cu jumătate din parc și sala polivalentă au ajuns 6.000 de persoane, la concertul headlinerului Armin van Buuren, astfel că forțele de ordine au fost nevoite să închidă accesul la stadion. Recordul de asistență într-o zi de festival – nu mai puțin de 90.000 de persoane, în ziua de sâmbătă a ediției din acest an, iar cu o zi înainte – 82.000. Pentru siguranță, o mică armată de nu mai puțin de 1.200 de jandarmi, polițiști, pompieri și alți angajați ai Ministerului Administrației și Internelor au fost prezenți în campusul festivalului, plus logistica aferentă: un spital mobil, ba chiar și un elicopter care a survolat orașul în perioada festivalului.

Citește și:

Untold: au vândut 13.000 abonamente într-o zi, 28.000 vândute deja, cât un oraș

“România, te iubesc”. România festivalurilor e de fapt la Cluj: cele mai tari sunt aici

 

Tags

Articole similare

Nici un comentariu

Scrie un comentariu