Béla Tarr, unul dintre cei mai influenți cineaști din lume, la TIFF Cluj: „Atunci când faci un film, vorbești cu oamenii. Nu poți înșela oamenii, ai o responsabilitate socială”
FilmTop News by Kristina Reştea - iun. 21, 2025 0 137
Cineaștii au o responsabilitate socială, a subliniat, în fața unei săli pline de oameni din industria filmului, Béla Tarr, unul dintre cei mai apreciați regizori contemporani. Acesta se află zilele acestea la Cluj, unde e invitat special la Festivalul Internațional de Film Transilvania.
În cadrul unui masterclass organizat în ultimul weekend al festivalului, acesta a vorbit despre sursele sale de inspirație, despre oamenii cu care lucrează și despre elementele care dau viață filmelor sale.
În ceea ce privește inspirația, sursa poate veni de oriunde – în cazul Satantango, a fost vorba despre romanul care a stat la baza filmului, la
Family nest – un cuplu din viața reală, în vreme ce alte filme s-au putut naște doar după ce regizorul a găsit persoana potrivită pentru rolul principal.
„E ceva diferit de fiecare dată.
La fiecare film pot spune cum a fost”, a spus acesta.
Apreciatul regizor a lansat și un mesaj important pentru cineaști.
„Atunci când faci un film, vorbești cu oamenii. Nu poți înșela oamenii, ai o responsabilitate socială”, a subliniat Tarr.
„Urmăresc oameni reali, am lucrat cu oameni care nu sunt actori profesioniști. Am lucrat cu oameni despre care poți spune că sunt urâți (deși toți oamenii sunt frumoși, depinde cum îi prezinți), săraci, umiliți de societate”, a spus Tarr.
Una dintre actrițele din Satantango nu a fost actriță profesionistă, ci o fată care crescuse în orfelinat. „Nu socializa, era pierdută. Nu era actriță, dar era foarte precisă în jocul său. A fost capabilă să memoreze poziții, acțiuni, acțiuni fizice. A fost cea mai precisă actriță pe care am văzut -o”, a exemplificat regizorul.
Acesta a vorbit despre importanța muzicii în filmele sale, dar și despre locație – „e personaj principal, e prezentă tot timpul”.
„Locația are un înțeles, trebuie să îl înțelegi. Uneori, problema e că atunci când scrii un scenariu, stai la un laptop și incerci să te forțezi să fii original, să faci ceva nou. De ce?
De la Vechiul Testament încoace avem aceleași povești. Totul e acolo. Nu e niciun motiv să te forțezi să fii original”, a spus Tarr.
„Urăsc „storytelling”-ul. Nimic nu se întâmplă. Doar viața. Eu sunt interesat de oameni, de fețele lor, de ochii lor, de cum se mișcă, de cum sunt. Ăsta e scopul meu, nu să îți spun povești plictisitoare vechi. Nimeni nu e intersat de cum facem aceleaşi povești vechi. Doar că le facem altfel decât acum 100 de ani. Povestea e aceaași”, consideră Tarr.
Béla Tarr și-a explicat și preferința pentru filme alb-negru: îți arată că sunt filmate, viața reală e în culori.
Cineastul a fost întrebat, din public, în ce direcție crede el că se îndreaptă lumea, omenirea.
„Lumea e cum am făcut-o, e vina noastră dacă e de rahat sau e bună. Eu știu oameni concreți, nu știu ce e” omenirea”. De aceea cred că e responsabilitatea noastră cum arată lumea”, a spus cineastul.
Legendarul Béla Tarr, unul dintre cei mai importanți și influenți cineaști din lume, este invitatul special al TIFF.24, unde va primi Premiul pentru Întreaga Activitate.
Cu excepția Sátántangó, TIFF. 24 a programat integrala operei de ficțiune a lui Béla Tarr: În sânul familiei, Vagabondul, Vieți prefabricate, Almanahul toamnei, Damnare, Armonii Werckmeister, Omul din Londra și Calul din Torino – fiecare dintre ele prezentate în proiecție unică. Prezența lui Béla Tarr la TIFF.24 este posibilă cu sprijinul National Film Institute Hungary și Institutului Liszt – Centrul Cultural Maghiar Bucuresti.
Béla Tarr și-a început cariera cu documentare despre oamenii obișnuiți din clasa muncitoare până să debuteze în lungmetraj, la doar 22 de ani, cu În sânul familiei (Family Nest, 1977), pe care l-a filmat în doar șase zile cu o echipă de actori neprofesioniști. Realismul social și critica politică vor caracteriza și următorul său film, Vagabondul (The Outsider, 1981), despre un violonist talentat care-și distruge viața prin comportamentul său iresponsabil, precum și Vieți prefabricate (The Prehab People, 1982), câștigător al unei mențiuni speciale la Festivalul de Film de la Locarno. Criticii i-au comparat de multe ori operele de început cu filmele în stil ciné-vérité ale lui John Cassavetes, deși regizorul maghiar a susținut că nu le văzuse niciodată.
Cu Almanahul toamnei (Almanac of Fall, 1984), Béla Tarr începe să-și consolideze stilul care ulterior i-a devenit trademark: cadre lungi, stilizate și poetice, o atmosferă apăsătoare, infuzată cu angoasă. În 1988, odată cu Damnare (Damnation) începe și colaborarea de lungă durată cu scriitorul László Krasznahorkai, împreună cu care va scrie scenariile următoarelor sale filme. Poate cel mai cunoscut film născut din acest parteneriat creativ este Sátántangó (1994), o capodoperă de 439 de minute pe care cinefilii hardcore prezenți la cea de-a șasea ediție TIFF au avut șansa rară de a o vedea într-o sală de cinema, pe peliculă. Despre Sátántangó, scriitoarea americană Susan Sontag a spus că e filmul pe care l-ar vedea cu plăcere în fiecare an.
