Cinema Victoria din Cluj, lider național la numărul de spectatori între cinematografele cu un singur ecran
ActualitateAdministrațieFilmTop News by Actual de Cluj - mai 27, 2026 0 22
Cinema Victoria din Cluj-Napoca a înregistrat anul trecut cel mai mare număr de spectatori din România în categoria cinematografelor cu un singur ecran, potrivit datelor publicate recent de Centrul Național al Cinematografiei.
Anunțul a fost făcut de regizorul și fondatorul TIFF, Tudor Giurgiu, care a precizat că sala de cinema din Cluj a avut 74.740 de spectatori în 2025, performanță obținută într-un context dificil pentru cinematografele independente din țară.
„Cinema Victoria din Cluj este cinematograful din țară cu cel mai mare număr de spectatori înregistrat anul trecut”, a transmis Tudor Giurgiu într-o postare publicată pe Facebook.
Acesta a ținut să felicite echipa cinematografului și pe Marius Bălănescu, managerul sălii și program manager al TIFF, despre care spune că este unul dintre oamenii-cheie implicați în organizarea festivalurilor și programelor de educație cinematografică de la Cluj.
Potrivit lui Giurgiu, performanța este cu atât mai importantă cu cât Cinema Victoria organizează și patru proiecții gratuite pe săptămână pentru pensionari și elevi.
Fondatorul TIFF consideră că succesul cinematografului demonstrează eficiența colaborării dintre administrația locală și sectorul cultural independent.
„Performanțele de la Victoria dovedesc că modelul asocierii între o autoritate locală și o asociație care are know-how în acest domeniu poate fi o formulă câștigătoare”, a mai spus Tudor Giurgiu.
Cinema Victoria a fost inaugurat în 1927 și este administrat în prezent de Asociația Victoria Film din anul 2011. Atunci, Primăria Cluj-Napoca a aprobat un parteneriat prin care asociația fondată de organizatorii TIFF și Comedy Cluj a preluat operarea cinematografului, după o perioadă în care sala fusese închisă și degradată. În septembrie 2011 au început primele proiecții și evenimente organizate sub noua administrare, iar cinematograful a fost reintrodus treptat în circuitul cultural al orașului. Ulterior, în anii care au urmat, sala a beneficiat de investiții și modernizări succesive, culminând cu renovarea amplă și relansarea din 2019. În ultimii ani, cinematograful a devenit unul dintre principalele spații dedicate filmului de autor, festivalurilor și programelor de educație cinematografică din Cluj-Napoca.
