Închide

Băile Sarcău, o alternativă la ștrandurile aglomerate clujene. Relaxare, sănătate și liniște. Efectele curative ale apei din Sarcău

SocialTop News by Actual de Cluj - iul. 18, 2015 1 20807

Dacă v-ați săturat de aglomerația din Cluj și de ștrandurile clujene, puteți vizita o mică stațiune din județul Bihor, Băile Sarcău, la 150 de kilometri de Cluj. Apă termală sărată, bogată în sulf şi fier extrasă de la adâncimi de peste 1000 de metri. Asta îi așteaptă pe turiștii care vor să se relaxeze aici. Apa din bazinele staţiunii Băile Sarcău este recomandată în tratarea bolilor respiratorii, dar şi a afecţiunilor reumatice şi a celor post-traumatice.

Sarcau-217

Pentru a obţine umbră şi un aer cât mai curat, pe cele 10 hectare îngrădite proprietarii au plantat nu mai puţin de 9.000 de copaci. Domeniul cuprinde trei unități de cazare, un restaurant, baza de tratament, sală de proceduri medicale, masaj, kinetoterapie, cabinet pentru consuntații, saună, microsalină, bazin acoperit, 4 bazine cu apa termala și 2 bazine cu apă dulce care funcționează în sezonul de vara, teren sintetic de fotbal, spațiu de joacă pentru copii și multe altele.

Investiția se ridică la 1,5 milioane de euro, povestește Adrian Pătălău, cel care a dezvoltat stațiunea. “Locul l-am descoperit în anii 2000. Era un câmp liber și vedeam că se tot adună oameni acolo, nu știam ce este, de fapt. Am fost curios. Nici nu știam nimic de apa termală la vremea aia. Pe lângă fier, apa este foarte bogată și concentrată în minerale: amintesc sarea, care este în concentrație foarte mare, calciu, sulf, magneziu, brom sau iod”, mai precizează investitorul.

În sezonul cald, Băile Sarcău adună în jur de 700 de oameni pe zi.

Harta

Scrie un comentariu

Articole similare