Închide

Bacul debutează cu incidente la Cluj: elev dat afară din examen pentru că i-a sunat telefonul în timpul probei

EducaţieTop News by Mihai Prodan - iun. 03, 2019 0 562

Aproape 4.200 de elevi din Cluj susțin de azi examenul de Bacalaureat – față de 4.800 de elevi înscriși la liceu. Restul nu se prezintă la examenul de maturitate ori pentru că au corigențe, ori pentru că nu sunt interesați să absolve acest examen.

La Cluj examenul de bacalaureat – care începe azi cu probele de competențe, căci probele scrise sunt programate peste o lună – a debutat deja cu un incident: un elev a fost dat afară din examen pentru că îi suna telefonul în timpul probei. Inspectorul școlar general Valentin Cuibus: „la centrul de examen de la liceul tenologic Aurel Vlaicu un copil a fost dat afară pentru că telefonul îi suna în timpul examenului. Ei au interdicție cu telefonul în sala de examen, metodologia spune că nu ai voie să intri cu telefonul. Dacă au, sunt dați afară pentru fraudă sau tentativă de fraudă”. „Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu”, prevede regulamentul.

În Cluj învață 4.784 de elevi în ultimul an de liceu dar numai 4.200 s-au înscris la examen. „Unii sunt corigenți și nu se pot prezenta, pe alții nu îi interesează, nu le pasă sau vor să urmeze o postliceală, unde nu se cere bacul”, spune Cuibus.

În județul Cluj probele scrise ale examenului, care încep în iulie, sunt susținute în 64 de școli, iar lucrările ar urma să fie corectate în trei centre zonale de evaluare – Colegiul Tehnic de Transporturi „Transilvania”, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Raluca Ripan” și Colegiul Tehnic Energetic, toate din Cluj-Napoca. Cel mai aglomerat centru de examen e Colegiul Național „Mihai Viteazu” din Turda, unde sunt estimați să susțină examenul aproape 10% din elevii din Cluj, mai exact 431.

În total în țară s-au înscris la examenul cre debutează azi un număr de 135.655 de absolvenți de liceu. Proba de azi e cea de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Potrivit calendarului aprobat prin ordin de ministru, proba va continua mâine și va fi urmată de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, în 5 și 6 iunie. Rezultatul se măsoară într-un nivel de competență – experimentat, avansat sau mediu.

În zilele de 7, 10 și 11 iunie este programată evaluarea competențelor digitale (proba D), iar în perioada 12-13 iunie se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C).

Probele scrise ale examenului naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2019, încep luni, 1 iulie, cu examenul la Limba şi literatura română. Proba la Limba si literatura maternă este programată marți, 2 iulie, iar proba obligatorie a profilului, miercuri, 3 iulie. Ultima probă scrisă – cea la alegere a profilului și specializării – se va desfășura joi, 4 iulie. Afișarea primelor rezultate este programată pentru data de 8 iulie și este urmată de depunerea eventualelor contestațiilor. Între 9 și 12 iulie vor fi soluționate eventualele contestații, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 13 iulie.

Examenul național de Bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii de liceu care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea, respectiv au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.

Citește și:

Fenomen între absolvenții de liceu: la Cluj sute nu susțin Bacul. „Unii n-au chef de învățat”

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.

Articole similare