Închide

Aproape 500 de case au fost tranzacționate anul trecut în Cluj-Napoca. Care sunt tendințele din piață?

EconomieTop News by Kristina Reştea - aug. 05, 2021 1 953

În Cluj-Napoca s-au tranzacționat anul trecut aproape 500 de case, în valoare de peste 92 de milioane de euro, arată ediția din acest an a Ghidului Tranzacțiilor Imobiliare, realizat de Veridio pe baza datelor din contractele imobiliare de vânzare-cumpărare în anul 2020. Ca valoare, tranzacțiile cu case au crescut cu 11% comparativ cu anul precedent. Încă de anul trecut, jucătorii din piață remarcau că, în pandemie, a crescut interesul cumpărătorilor pentru case, însă mulți s-au orientat înspre localitățile din vecinătatea marilor orașe, din cauza prețurilor mari din municipiu.

Mai precis, s-au tranzacționat anul trecut 498 case, iar valoarea tranzacțiilor a fost de 92,2 milioane de euro. În 2019, s-au înregistrat mai multe tranzacții – 529, dar valoarea totală a fost mai mică – 83,2 milioane de euro.

Aproximativ 44% din valoarea tranzacțiilor s-a realizat în cartierele Andrei Mureșanu, Dâmbul Rotund, Iris, în Centr și zona Europa. Cele mai numeroase tranzacții de case s-au contabilizat în Dâmbul Rotund, Iris, Someșeni, Gheorgheni și Andrei Mureșanu. Eșantionul normalizat cuprinde 354 case, cu o valoarea  tranzacțiilor de 66,3 milioane de euro.

Suprafața medie de teren a unei case e de 400 mp, iar suprafața desfășurată medie a unei case ajunge la 170 mp. Prețul mediu ar fi de 1.106 euro/mp (mp Sd, include și valoarea terenului).

Numărul de case a variat în ultimii ani, cu tendință de creștere”, spune pentru Actualdecluj.ro Adrian Vascu, coordonatorul ghidului. „În anul 2020, numărul este mai redus, însă nu semnificativ. Acest aspect este determinat probabil și de creșterea prețului, fiind tot mai puține persoane care pot să își permită achiziția unei case în municipiu. Posibil să se orienteze înspre localitățile periferice. Aici, deși nu avem date, cunoaștem că se tranzacționează numeroase terenuri pentru construcții rezidențiale și se dezvoltă numeroase ansambluri de case, care au un preț mai accesibil”, spune Vascu. Și în Cluj, valoarea tranzacțiilor cu terenuri este aproape la nivelul record al anului 2017. Tendinta este de crestere a prețurilor la case și terenuri pentru dezvoltare, ceea ce va impulsiona atât dezvoltarea în municipiu, cât și în localitățile periferice”, completează reprezentantul Veridio.

Ediția a 8-a a Ghidului Tranzacțiilor Imobiliare este bazată pe informațiile colectate și anonimizate de la Direcția de taxe și Impozite a Primăriei, din contractele imobiliare de vânzare-cumpărare în anul 2020. În ediția din acest an se observă, la nivelul întregii piețe imobiliare clujene, că pandemia COVID-19 a avut un impact minor, urmat de o revenire rapidă, notează autorii. S-a observat un interes mai ridicat pentru case și terenuri, ceea ce a condus la creșterea prețurilor pentru aceste tipuri de proprietăți.

Piața imobiliară din Cluj-Napoca a cunoscut și în 2020 o activitate intensă, cu tranzacții imobiliare de aproape 680,6 milioane de euro, la un nivel similar cu anul precedent. Împărțirea valorică este însă diferită – tranzacțiile cu terenuri au crescut cu 36% (31 mil. euro), iar tranzacțiile cu case au crescut cu 11% (92 mil. euro) comparativ cu anul precedent.

Casele și pandemia

Segmentul caselor a trecut bine chiar și prin perioada de nesiguranță adusă de starea de urgență/ starea de alertă, impuse de pandemia COVID-19, arăta un raport al portalului Imobiliare.ro. În acest caz, datele au în vedere prețuri cerute și date rezultate din căutările pe site, nu tranzacții, dar și acestea oferă informații despre un trend al pieței. “Deși segmentul majoritar de căutări în principalele șase județe îl reprezintă apartamentele, totuși, începând cu luna aprilie a anului trecut, s-a evidențiat în mod clar interesul crescut pentru achiziția de case și terenuri pentru construcții, în zonele periurbane ale marilor orașe”, arăta în raportul de Trimestru IV 2020 Dorel Niță, șeful departamentului de cercetare la AnalizeImobiliare.ro. La fel ca în Capitala și împrejurimi, și în orașul de pe Someș poate fi observată o majorare semnificativă a interesului pentru case și terenuri după ieșirea din starea de urgență.

“Anul pandemiei a readus casele în topul tranzacţiilor imobiliare, iar trendul continuă şi în 2021. Clujenii au opțiuni de achiziție în zona metropolitană, cu oferte pentru toate buzunarele”, au spus și reprezentanții Compariimobiliare.ro. Conform datelor portalului, la început de 2021 preţul pe metru pătrat al caselor de vânzare din Cluj era de 1.332 euro, mai mic cu 186 de euro faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În vecinătatea municipiului, prețurile coboară sub 1000 euro/ mp.

Preţuri medii cerute în zona metropolitană la începutul anului, conform CompariImobiliare.ro:

  • Apahida – 900 €/mp
  • Baciu – 1037 €/mp
  • Floreşti – 1000 €/mp
  • Feleacu – 1204 €/mp
  • Chinteni – 921 €/mp
  • Gilău – 945 €/mp

Vezi și:

Cea mai scumpă casă din cea mai scumpă piață imobiliară din țară a fost vândută anul trecut pentru un preț cu mult peste un milion de euro

 

 

 

Un comentariu

  1. Ar fi interesant de vazut cate case au fost demolate, pentru a fi construite altele noi, sau pentru a se construi blocuri/”bloculete”. Cel mai probabil, marea majoritate.

    Cei care si-au permis sa isi cumpere o casa in municipiu sunt cu siguranta MULT mai putini fata de cei care si-au permis o casa in imprejurimi (Chinteni, Dezmir, Campenesti, Jucu etc), care sunt de ordinul miilor.

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.