Închide

Am fost la întâlnirile Alcoolicilor Anonimi din Cluj: unii cer ajutor după ce au pierdut aproape tot sau chiar tot. ”Durerea e cel mai bun profesor și deseori singurul”

SănătateTop News by Mihai Prodan - aug. 24, 2019 0 534

”Am o soție și doi copii și chiar nu vreau să-i pierd. Îs alcoolic și asta îi. Ieri am băut două sticle de whisky, încă și acuma îs beat”.

E vineri seara iar la centrul de servicii în adicții Sfântul Dimitrie Basarov stau împreună opt persoane: e unul dintre grupurile de sprijin ale Alcoolicilor Anonimi. Seara e condusă de un tânăr student de 22 de ani care recunoaște că e dependent de alcool, dar și de droguri. La întâlnire găsim însă și un tânăr dependent de alcool și sex, un dependent de pariuri și alții. E printre foarte puținele locuri din Cluj unde au loc astfel de întâlniri ale Alcoolicilor Anonimi – acestea au loc pe strada Salcâmului în cartierul Plopilor zilnic, și mai rar în cartierele Mănăștur și Mărăști – iar actualdecluj.ro a asistat la o astfel de ședință a unui grup de sprijin ca să vadă cum pot fi ajutați și alți alcoolici.

 

B (foto) are 22 de ani, e student și e dependent de alcool și droguri. ”Am început între clasa a 8a și a 9-a cu alcoolul în vacanța de vară, pentru că am luat o notă bună la evaluarea națională, ”acuma pot să-mi permit să-mi deschid și eu ochii și să văd cum e lumea”. Prima dată m-am dus către alcool, m-am înbătat pentru prima dată, m-a invitat cineva mai mare, ”hai să bem”, și am băut. Am luat o sticlă de Alexandrion și am împărțit-o în două, eu m-am îmbătat. Îmi plăcea starea aia de euforie pe care mi-o producea alcoolul. Peste o lună sau două am încercat etnobotanicele, ceea ce îmi dădea o mai mare euforie, eu căutam să râd și aia îmi dădea, râdeam juma de oră, și îmi plăcea și mă simțeam bine. Am văzut că nu mă afectează la școală, în clasa a noua am ieșit al treilea pe clasă, ”ce bine îs, că io și mă droghez dar pot să și învăț, eu sunt un fel de Superman și le pot duce pe toate. S-a sfârșit asta, câte un pic, și a început să doară. La școală a aflat directorul că fumez, consum substanțele respective, a aflat și maică-mea. Știam că fac rău, simțeam că fac rău dar totuși trecea un timp și reluam consumul. Și când consumam nu puteam să mă opresc, trebuia să se întâmple ceva, de obicei mă prindea familia, eram ținut în casă, controlat, nu mi se dădeau bani și practic eram urmărit, venea cineva din familie cu mine din punctul A în punctul B.

Asta era viața mea.
Am ajuns să fiu internat și la psihiatrie, și nu o dată. Prima dată am zis că eu nu o să mai ajung aici. Dar am mai ajuns, și a doua oară, și a cincea oară și până când mă consideram bolnav psihic, bolund, vedeam că eu nu pot fi ca ceilalți de vârsta mea, nu mă regăseam în ce făceau ei. Eu luam pastile de la psihiatru și ei se distrau în parc sau mergeau la film, eu nu eram capabil de asta, așa că m-am considerat a fi bolund. Am luat decizia împreună cu familia să mă internez întrun centru de reabilitare și acolo mi s-a spus că ce am eu este o boală și se numește dependență de substanțe, de alcool. Și boala mea se tratează prin abstinență totală. Am stat acolo patru luni. De la centrul de reabilitare când am ieșit de acolo m-am dus direct, chiar dacă eram într-un oraș străin, mi-am luat droguri și am fumat, m-au dus la urgențe. nu am dormit pe stradă dar totuși eram într-un oraș străin, cu două bagaje după mine, și mort de blană, drogat. Până la urmă a venit familia după mine, m-a dus acasă și am început să aplic ceea ce mi s-a zis la centrul de reabilitare. Până atunci nu dădea roade nici umblatul la psiholog, nici eu nu mă puteam controla.

Dar pot să mă consider norocos pentru că nu am rămas cu dosare penale, cu pușcărie, și cu diagnostic psihiatric.

Acum vin la întâlnirile de la Alcoolicii Anonimi, din noiembrie 2017 și mă ajută pentru că pot să mă deschid să povestesc la oameni ce mă frământă și vedeam că și pe ei îi frământă aceeași chestie. Văd exemple, alți oameni care nu mai consumă, de mai mult timp decât mine, sau nou-veniți care aduc prospețimea. Și văd că se luptă cei nou-veniți, asta mă ține și pe mine. Și faptul că sunt înțeles, nu m-a înțeles nimeni înainte, decât cei ca mine, cu o boală a dependenței”.

P e un tânăr de cam 25 de ani, dependent de alcool și sex. ”Prima dată am început cu dependența de sex și am ajuns până în pragul disperării, de a avea 9-10 ani de depresie și avusesem 3 semi tentative de suicid. Am ajuns la fundul sacului, până în punctul în care nu mai puteam dormi noaptea, nu aveam niciun motiv să fiu fericit și am dat maxim pe alcool, două săptămâni am fost beat. Cînd au început tremurăturile mi-am dat seama că am o problemă serioasă. Mi-am luat două doze de bere. Nu m-am mai putut opri până le-am terminat, mâna se mișca singură. M-am îmbătat din două doze. A doua zi când m-am trezit aveam tremurături, transpirații, un sentiment groaznic, ca și cum aș fi fost ultimul om de pe pământ. Atunci am recunoscut că sunt alcoolic”. Paul vine la aceste întâlniri de doi ani, de câteva ori pe săptămână. ”Ținând cont că am fost foarte mulți ani în depresie cu semi tentative de suicid pentru prima dată simt că sunt fericit, am un scop în viață, nu mă mai simt vinovat dimineața. Am început să mă iubesc pe mine și pe cei din jurul meu. Cu cât eviți mai mult realitatea cu atât dai de mai multe ori cu capul de perete. O dată dai atâta de tare că poate nu îți mai revii”.

__________________________________________________________________________________________

Ei sunt doi dintre cei opt participanți la grupul de sprijin al Alcoolicilor Anonimi de vineri seara. În această seară B conduce discuția și citește un fragment din cartea ”Viața fără băutură” care vorbește despre importanța ca fiecare alcoolic să găsească un ”naș”, cu o experiență mai mare în lupta cu această dependență, care să-l ajute cu sfaturi și cu sprijin. Fiecare dintre cei opt își împărtășește apoi punctul de vedere – unii și-au găsit un ”naș” sau chiar mai mulți, alții încă nu iar alții se pregătesc să o facă. Întâlnirea durează o jumătate de oră, începe cu o ”rugăciune a seninătății” și se încheie cu rugăciunea ”Tatăl nostru” rostită de toți cu voce tare.

România e în topul mondial al consumului de alcool iar producătorii de spirtoase raportează anual profituri record: alcoolismul e o problemă reală în țară dar foarte puțini sunt cei care cer ajutor de specialitate, în grupurile Alcoolicilor Anonimi din Cluj sunt doar câteva zeci. Cele mai multe întâlniri ale grupurilor de sprijin Alcoolicii Anonimi au loc pe strada Salcâmului la nr. 20. Gabriel Bratu e unul dintre cei șase consilieri în adicții ai centrului și spune: ”unii vin după ce au pierdut aproape tot sau chiar tot, iar alții sunt trimiși de familii, nu au pierdut încă familia sau jobul, pot avea probleme de sănătate. Cea mai mare parte dintre cei care vin sunt încă încadrați social, au apartamente, familii. Dar sunt și oameni care au trăit trei ani pe marginea lacului și și-a revenit, sau alții care au stat în adăposturi de noapte.

Centrul de consiliere în adicții – singurul, probabil, din Cluj – funcționează sub umbrela mitropoliei ortodoxe a Clujului dar întâlnirile Alcoolicilor Anonimi sunt organizate independent de fiecare grup în parte. Bratu spune că întâlnirile au loc aici pentru că mitropolia le-a oferit spațiul gratuit. ”Cam toate sunt pe lângă aceste centre pentru că sunt singurii deschiși să ne ofere spațiu. Dacă am găsi un spațiu pus la dispoziție de o firmă de construcții probabil am face și acolo grup. Dar am colaborat foarte bine și cu iezuiții, din 2001 vreo 3-4 conferințe le-am ținut acolo. E o chestiune de costuri, săli de închiriat poate găsim dar nu stăm bine cu banii.

90% dintre întâlniri se derulează în aceeași schemă. La unele cum e cea de ieri se face studiu după o carte, ieri a fost ”Viața fără băutură”, săptămâna viitoare va fi alta. La alte întâlniri se alege subiectul, se întreabă dacă are cineva o propunere. Mai există întâlniri cu speaker în care cineva se pregătește înainte, și rămâne la sfârșit timp pentru intervenții. Dar întotdeauna se începe cu rugăciunea pentru seninătate și se încheie cu Tatăl nostru sau altele. Acesta e formatul întâlnirii. Marea majoritate suntem creștini, dacă eram budiști am fi spus o rugăciune budistă. Avem și atei, și agnostici, iar ei își spun rugăciunile lor în minte. Nu vorbim doar de dumnezeul creștin, nu suntem o religie, dar e importantă credința într-o putere superioară: chiar și celor atei le transmit să vină totuși la noi, să citească Big Book-ul, însemnând cartea albastră scrisă de fondatorii grupurilor AA apărută în 1932”.

În ultimii ani a scăzut foarte mult media de vârstă a celor care vin la grupurile de sprijin, între 18 – 19 ani. ”E un semn excelent”, spune Bratu, ”au resurse bune de a se recupera”. În schimb, dacă la participanții cu vârsta de peste 40 de ani adicția e alcoolul și doar acesta, la tineri adicțiile sunt combinate.

Nicoleta Amariei este coordonator clinic la centrul sf. Dimitrie Basarabov și completează: ”durerea e cel mai bun profesor și deseori singurul. Intrarea în abstinență e una dintre cele mai grele lucruri de făcut o persoană dependentă, care trebuie să găsească cum te cerți cu soacra sau cu șeful fără să bei, cum își tratează durerea emoțională – felul în care se văd ei pe ei, cu depresie, anxietate, lipsă de sens în viață, senzația de dezintegrare, cineva care riscă să piardă ceva la care ține și spune ”am fost un prost, am băut”, toate astea vin corelate cu mesajul că bei prea mult. E rar să vină cineva sub 30 de ani doar cu alcool, fără droguri, sex sau jocuri. Se întâmplă des ca alcoolul să fie lipit de dependența de droguri sau jocuri de noroc.

Boala e aceeași, doar simptomele sunt altele.

Și lupta e aceeași”.

 

 


 

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Cursuri de specializare la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare