Închide

VIDEO Alin Tișe anunță o „revoluție administrativă” la Cluj: Consiliul Județean renunță la hârtii în relația cu cetățenii

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - nov. 27, 2025 0 1106

alin tise presedinte consiliul judetean cluj

Consiliul Județean Cluj lansează o nouă etapă în digitalizarea administrației, prin extinderea funcțiilor aplicației „Ghișeul Unic”, platformă care, potrivit instituției, va elimina complet necesitatea depunerii fizice de documente.

Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, a declarat că proiectul marchează trecerea la o abordare modernă, în care instituția nu va mai cere absolut niciun document pe hârtie. Măsura se aplică, după cum spune oficialul, „din această perioadă”.

„Este vorba de realizarea unui deziderat la care noi muncim deja de 2 ani de zile. Vrem să facem digitalizarea totală a instituției noastre. Așadar, CJ Cluj va fi instituția publică care nu va mai folosi hârtia în relația cu cetățeanul. Simplificăm procedurile administrative, este a veritabilă revoluție administrativă”, a afirmat Tișe.

Prin noul sistem, toate documentele vor putea fi încărcate online și semnate electronic, contra unui cost simbolic de 1 leu. Platforma permite vizualizarea în timp real a stadiului dosarelor, utilizarea direct de pe telefon, generarea de coduri QR pentru previzualizare și semnarea simultană a până la 25 de acte.

„Hârtia va circula, nu cetățeanul”, a punctat Tișe, subliniind că aplicația reprezintă „un produs cu dezvoltare continuă”, nu un simplu soft, și că proiectul este unic la nivel național.

Totuși, cei care preferă interacțiunea clasică vor putea depune în continuare documente fizic la sediul instituției.

CJ Cluj a încheiat în 29 octombrie 2024 un contract cu compania clujeană Life Is Hard (prin negociere fără publicare prealabilă a unui anunţ) pentru servicii de deyvoltare sofrware, integrare şi automatizare pentru digitalizare. „Sunt necesare a fi digitalizate atât procesele instituție/funcționar și administrație, precum și documentele interne pentru a asigura eficiență administrativă. Dezvoltarea aplicației software va deveni un instrument important pentru fundamentarea deciziilor conducerii insituției, precum și asigurarea transparenței fluxului documentelor și stadiului acestora. Instituția are nevoie produs digital unitar, care să nu fie divizat pe aplicații distincte, complet, ceea ce înseamnă că este identificată nevoia de dezvoltare a aplicației Ghișeul Unic pentru o grafică unitară, interoperabilitate și interconectare baze de date.”, se arată în anunţul de participare din SEAP.

Valoare contractului este de 4.033.600 lei şi va acoperi o perioadă de 3 ani. Compania lucrează în asociere cu Cloud Soft, Nordlogic Software (parte din grupul AROBS) și EfectRO.

Platforma „Ghișeul Unic” funcționează ca un punct unic de acces la serviciile publice și permite transpunerea digitală a fluxurilor administrative pentru Consiliul Județean și instituțiile subordonate.

Noul contract prevede dezvoltarea a peste 30 de funcționalități suplimentare, cu scopul de a simplifica relația dintre cetățeni și administrație. Printre acestea se numără o Registratură Smart pentru gestionarea digitală și securizată a documentelor, un sistem modern de management al resurselor umane, module de programări online și instrumente care eficientizează activitatea funcționarilor în procesarea cererilor. Platforma va include și posibilitatea semnărilor multiple și a vizării digitale, precum și funcții avansate de raportare și analiză în timp real. Objetivul este reducerea birocrației și creșterea transparenței, într-un sistem administrativ integrat și modernizat la nivel județean.

Life Is Hard în asocierea amintită a câştigat în 2020 un concurs de soluţii organizat de Consiliul Judeţean Cluj pentru digitalizarea activităţii de urbanism de la nivelul administraţiei judeţene şi realizarea aplicaţiei ghişeul unic. Atunci s-a anunţat că digitalizarea serviciilor de urbanism din CJ Cluj se realizează în cadrul unui proiect realizat în parteneriat cu Banca Mondiala, Cluj Smart Teritory,   în valoare de peste 3,9 milioane lei din care fondurile nerambursabile sunt de peste 3,3 milioane lei.

CJ a postat pe pagina oficială de Facebook şi un demo cu parcursul online în flux integrat:

Nici un comentariu

Scrie un comentariu