Afacere de Cluj: au adus primul scaun de terasă pe Eroilor şi fac restaurante, cafenele şi cluburi în Belgia, Bucureşti sau Timişoara şi hoteluri în Norvegia
EconomieTop News by Kristina Reştea - mai 11, 2014 0 4463
Un antreprenor care a început drumul în domeniu lucrând pentru olandezi, Viorel Băltăreţu, şi asociata lui, Sabina Rekkers, soţia bancherului Robert Rekkers, conduc o afacere de amenajări şi mobilier pentru domeniul HoReCa, cu sediu la Cluj şi o ramură în Bucureşti.
Afacerea lansată acum 11 ani, Trend Furniture, a fost destabilizată în 2009, după izbucnirea crizei economice, când activitatea a fost complet regândită. Acum, firma amenajează restaurante, cafenele, lounge-uri, cluburi şi hoteluri în ţară, dar şi în oraşe din Europa. Următoarea ţintă: crearea unui grup. Următoarea „graniţă”: Dubai.
Începuturile
Afacerea a pornit în 2003, la “presiunea” partenerilor de afaceri olandezi cu care lucra la vremea respectivă managerul Trend Furniture, Viorel Bălăreţu. „Din 2000 lucram, tot în domeniul mobilei, pentru firme de afară. Practic, eu reprezentam în România interesele unor companii care cumpărau mobilier de aici. România e totuşi o ţară care are tradiţie în acest domeniu, iar eu lucram ca reprezentant al lor – consultant, controlor de calitate, organizam camioanele care plecau de aici, lucram cu furnizori. După care am realizat că în România se face mobilă de foarte bună calitate, dar finisajul lasă întotdeauna de dorit. Aşa că, la propunerea celor din Olanda, am deschis la Blaj o fabrică de finisaje – se numea centru de finisare mobilă. Asta se întâmpla în 2003. Eram asociat atunci cu cumnata mea, româncă plecată în Germania. Ea m-a ajutat cu bani, dar m-au ajutat şi cei din Olanda, care nu au intrat ca parteneri, dar au sprijinit deschiderea businessului”, povesteşte Viorel Băltăreţu. „Am început producţia cu 10 oameni şi am ajuns mai apoi la 25. Am dezvoltat unitatea, la început partea de finisaje, apoi am intrat şi pe partea de producţie şi până în 2007-2008 a fost perioadă de creştere fulminantă, dar greu controlabilă. De la an la an dublam cifra de afaceri, am fost pe valul de creştere. În 2005 – 2006 lucram 100% pentru export, din 2006 tangenţial am avut de-a face şi cu piaţa din România, unde am început apoi să creştem, iar în 2008 aveam spre 30% vânzări în ţară”, completează Băltăreţu. Iniţial afacerea funcţiona la Blaj, în 2005 a fost deschis un birou la Cluj, a urmat mutarea în Baciu, pentru depozit, iar după 2008 Trend Furniture a ajuns în locul unde îşi are şi acum sediul – la Gilău, unde se află centrul afacerii, birourile, un show-room, depozitul şi o mică secţie de producţie.
Lovitura crizei şi restructurarea
Povestea creşterii “fulminante” se opreşte în 2009.
“Când a venit criza ne-a lovit foarte rău. La Blaj în 2009 i-am pus cruce. Totul a fost bine până în 2008, apoi, în 2009, lucrurile s-au precipitat foarte tare. Ne-a lovit criza din România, dar mai mult ne-a afectat criza de afară. Activitatea a scăzut până la 0: în mai 2009 nu am mai avut nicio comandă de la extern. Aveam parteneri foarte buni, cărora le ceream să ne dea de lucru, iar o vreme au mai făcut comenzi, dar au ajuns să spună că nici ei nu mai vând nimic. Aşa că atunci am luat o decizie radicală, care până la urmă a fost salvatoare”, îşi aminteşte Băltăreţu punctul de cotitură.
Fabrica de la Blaj a fost închisă, firma restructuraă, iar de la peste 30 de angajaţi s-a ajuns la 9. „Aveam şi băncile pe cap, cu linii de credite deschise, dar au fost cât de cât rezonabili. Era perioada când picau firmele pe capete. Şi noi am rămas cu foarte mulţi bani pe care nu i-am mai recuperat niciodată, dar am reuşit pe final de 2009, forţat, să ieşim pe profit”, a punctat managerul.
Cum s-au găsit asociaţii
Sabina Rekkers, care e acum în concediu de maternitate, dar mai păstrează încă legătura cu o parte dintre clienţi, a început ca angajată în Trend Furniture. „Eu lucram pentru o firmă olandeză care vindea piele. Viorel cumpăra, era unul dintre clienţi. În 2008, olandezii s-au retras de pe piaţă, iar în perioada aceea Viorel îmi făcuse propunerea de colaborare. Aşa că timingul a fost perfect. Aveam şi alte opţiuni la acea vreme, dar domeniul acesta mi-a plăcut foarte mult, vroiam să lucrez în acest sector şi îl ştiam pe Viorel, care era un om care credea foarte mult în ceea ce făcea. Părea un om cu care puteam face echipă”, povesteşte Sabina. După 3 ani, în 2012 a intrat în afacere ca asociat: ca bonus pentru activitate, susţine managerul. „A trecut cu mine prin perioada foarte grea din 2009. A lucrat înainte să fie asociat ca office manager”, menţionează Băltăreţu.
Primul scaun de pe Bulevardul Eroilor şi orientarea HoReCa
Cât despre orientare pe nişa pieţei de hoteluri-restaurante, oportunitatea a fost identificată încă din urmă cu 8 ani. „Din 2006 am început să prindem gustul pieţei HoReCa. Am început să cumpărăm produse din Olanda şi să vindem la noi, ne-am orientat şi spre piaţa din România. Am început cu mobilier de terasă. În 2008, când Bulevardul Eroilor s-a transformat în pietonal, a fost un mare boom pentru noi. Atunci a venit un domn de la Meteor care era şi consilier local, la un târg de mobilier la Cluj, şi a luat un scaun de la noi. E cel pe care îl vedeţi pe toate terasele. Mi-a cerut scaunul pentru două zile şi după aceea a venit şi mi-a spus că scaunul a fost ales dl Boc, primarul, care probabil a avut de ales dintr-o selecţie”, aminteşte asociatul Trend. Scaunul adus din Olanda şi produs în China, de alumininiu, cu împletitură de ratan, a fost ales ca model pentru terasele din centru. „A fost o mare şansă pentru noi, ca firmă. Toţi cei ce şi-au luat autorizaţii pentru terase a trebuit să vină la noi”, punctează Băltăreţu. Din 2009 s-a decis că viitorul firmei e piaţa HoReCa. „Produceam blaturi de lemn, acum le producem în firme partenere unde şi noi avem participaţiuni. Am încercat să ajungem să avem un pachet integrat de produse şi servicii, de la design şi concept la furnizare de produse şi execuţie. Există anumite produse pe care nu are rost să le iei din România, dar dacă vorbim de produse personalizate nu ai nicio şansă să le faci în China”, precizează Băltăreţu. “Sunt clienţi care vin cu desginerul lor, cu un concept foarte clar, alţii spun doar „vreau să fac un bar, un club” şi noi trebuie să preluăm proiectul. Avem un designer din Cluj, care acum locuieşte în Bucureşti, care desenează de mână şi, ceea ce e foarte important pentru noi – înţelege producţia. Nu desenează rachete”, punctează managerul.
De la Eroilor în Norvegia şi Olanda
La Cluj, Trend Furniture are în portofoliu lucrări pentru restaurantele Marty, cofetăriile Pralina sau unităţile Olivo sau Vinny’s. Firma a ajuns însă şi în ţinuturi nordice, mai îndepărate. “Am făcut hoteluri în Norvegia şi în Corsica. În România nu avem hoteluri făcute de noi de la A la Z”, spune Băltăreţu. Cum a ajuns o firmă din Cluj în Norvegia? „Avem un partener în Norvegia cu care lucrăm foarte bine şi care vine la noi cu proiecte speciale. Avem două până acum. Unul este cel al unui hotel, unde noi ne-am ocupat de camere, după ce ni s-a dat designul. Am făcut însă tot conceptul pentru un resort în Norvegia, realizat pe malul unui fiord. Un investitor a adunat 30 ani case vechi tradiţionale norvegiene, le-a depozitat în hală şi apoi a ajuns să le monteze. Pe o pajişte sunt case tipic norvegiene, iar în interior am combinat mobila veche, tradiţională cu mobilier foarte modern. Am folosit de pildă scaune din policarbonat”, povesteşte managerul. Compania a avut proiecte în Olanda, Elveţia sau Belgia, unde a finalizat în martie lucrările la un restaurant de 400 locuri. „Veniturile per produs sunt mai mari la proiectele din afara ţării, pentru că şi preţurile de acolo sunt mai mari. Dar şi costurile pentru noi sunt de luat în calcul. Fiindcă facem inclusiv livrare. Trimitem camioanele în Belgia, în Olanda, în Elveţia, mergem cu oamenii la montaj, facem curăţenie după”, precizează Băltăreţu. Sumele implicate pot ajunge la zeci de mii de euro – unul dintre cele mai importante proiecte ale firmei, un restaurant în Olanda, a necesitat de pildă o investiţie de 140.000 de euro.
Următoarea frontieră: Dubai
Un element esenţial pentru eficienţa business-ului este fidelizarea clienţilor, subliniază asociaţii. „Clienţii revin la noi. Chiar dacă am avut frecuşuri pe parcursul unui proiect, fiindcă inevitabil mai apar şi neînţelegeri, dacă un client mă mai cheamă la următorul proiect – e bine”, spune Băltăreţu. „Am un client care operează pe această piaţă şi care vrea să deschidă în perioada următoare mai multe cafenele, inclusiv în Dubai. A venit să ne vorbească despre proiect. Aceşti investitori au în Constanţa două cafenele, şi-au făcut una în Promenada Mall, în Bucureşti, iar ultima discuţie cu ei şi cu arhitectul lor era pe ideea că vor o cafenea în Dubai. Acolo sunt însă multe cerinţe, acum se face documentarea, se adună toate materialele. Şi pentru noi ar fi ceva cu totul diferit de ceea ce am mai făcut – una e piaţa din Uniunea Europeană, unde practic nu ai graniţă, alta e cea din Dubai. Discuţiile sunt la stadiu incipient. Dar au venit deja la discuţii, ceea ce pentru noi înseamnă ceva”, completează Sabina Rekkers.
Între eşec ş planuri de afaceri
Conducerea unei afaceri în domeniul HoReCa e însă mai complicată decât poate părea la prima vedere, pentru neiniţiaţi, iar lipsa unui plan bine gândit ar putea explica şi eşecul multor astfel de unităţi închise la scurt timp de la deschidere, spun cei din domeniu. „Dacă locaţia e una de succes, atunci şi eu am succes. Degeaba fac un proiect pe care eu îl consider foarte bun, dar pe care se pune lacăt în scurt timp. S-a mai întâmplat şi aşa ceva. Şi aici în Cluj sunt cafenele ale unor copii de bani gata şi afaceri pornite nu cu studii de piaţă, ci fiindcă unii au nişte bani şi nu ştiu ce să facă cu ei. Locaţiile unde se bagă o grămadă de bani, fără un business plan corect supravieţuiesc doar printr-o mare şansă. Altfel supravieţuiesc subvenţionate sau pur şi simplu se închid”, arată Băltăreţu.
„Vedem totuşi că apar clienţi tot mai educaţi, care vor, tot mai mult, să facă ceva diferit. Şi îmbunătăţesc constant. Mai ales în Bucureşti, la 2-3 ani proprietarii de unităţi vin cu ceva nou, schimbă ceva. Noi mergem mult la târguri de afară, căutăm noutăţile, încercăm să aducem trendul aici. Nu trebuie să inventăm roata. Trebuie să te inspiri de unde merge bine”, consideră Sabina Rekkers.
Jocul Import-Export
Anul trecut, firma a înregistrat o cifră de afaceri de 1,7 milioane de euro, ajungând acum la afaceri de 3 ori mai mari decât cele din anul-criză 2009, arată reprezentanţii Trend Furniture. „Anul 2009 ne-a educat. Am încercat să prindem trenul acela”, subliniază Sabina Rekkers. Acesta e de altfel momentul la care asociaţii Trend revin în repetate rânduri pe parcursul povestirii filmului afacerii clujene. „2009 a fost un an de cumpănă. Puteam atunci să ne închidem sau să ne reinventăm. Am combinat capacităţile noastre de producţie din România, în special producţia de lemn şi tapiţerie, puncte forte din România, cu piaţa externă – importăm din Olanda, Germania, Italia. Ne-am creat parteneri strategici în ţările acestea. E o relaţie care funcţionează în ambele direcţii – noi cumpărăm de la ei, ei cumpără de la noi, sunt produse complementare”, explică Băltăreţu. Anul trecut, exportul a reprezentat 30% din activitatea firmei. Anul acesta 60% din cifra de afaceri din primele trei luni e adusă de piaţa externă.
Bucureştiul aduce business-ul „mare”
Piaţa principală în România pentru Trend este Capitala, dintr-un motiv extrem de clar – acolo sunt cei mai mulţi bani. „Piaţa din Bucureşti are foarte mare potenţial. Aş zice că undeva în jur de 50% din activitatea noastră este generată de Bucureşti şi de zonele din jur, iar 50% vine din restul ţării. Sunt proiecte extrem de interesante în Bucureşti. Am avut agenţi de vânzări aici şi înainte, dar sunt greu controlabili. Acum doi ani, când Robert a decis să renunţe la bancă şi ne-am mutat în Capitală (fostul director al Băncii Transilvania, Robert Rekkers, s-a mutat la Bucureşti şi a preluat o funcţie în domeniul finanţării în agricultură, n.red.) a fost momentul să ne facem şi mult doritul show room la Bucureşti”, explică soţia bancherului, asociată în Trend Furniture. „În Cluj nu suntem atît de cunoscuţi. Avem proiecte mari interesante la Timişoara, de pildă. Sau poate cei de aici cred că e mai bine să ia o firmă din Bucureşti. În schimb, noi avem un mare avantaj în zona de sud a ţării când spunem că suntem din Cluj. Sunteţi serioşi, gata!, consideră clienţii de acolo”, constată managerul firmei.
Strategia de afaceri pentru următorul nivel: Grupul
Bătălia pe piaţă e ascuţită însă, în perioada de după izbucnirea crizei economice.
„Până în 2008 cererea era foarte mare. Puteai să spui unui partener “la revedere” dacă nu îţi convenea ceva. Acum trebuie să te lupţi pentru clienţi. Dar reuşim să ne creştem şi profitul. Dacă ai doar afaceri mai mari, dar nu câştigi – degeaba! Creştem profitul, deşi vindem mai ieftin decât în 2009. Când am făcut restructurarea, am redus costurile cu ce am putut şi am învăţat să alegem produsele cu profitabilitate bună. Avem în spate furnzori de materii prime şi de produse. Pe fiecare am încercat să îi convinegm să îşi reducă şi ei preţurile. Bineînţeles că trebuia să le oferim şi noi ceva în schimb – le-am oferit volum. Investim în producţie, luăm utilaje, angajăm oameni. E foarte important în special pentru piaţa externă să avem oameni foarte buni. Încercăm să creăm un grup de firme, să creştem şi baza de producţie, dar trebuie crescute toate proporţional. Degeaba faci producţie dacă nu ai cui să vinzi”, puncrează Băltăreţu. Trend Furniture lucrează cu 13 oameni, dar operează printr-o reţea de firme partenere şi vrea să îşi dezvolte echipa de project management, explică asociaţii. „Când am oprit fabrica de la Blaj, am mutat utilaje şi oameni în diverse alte societăţi. Atunci toate firmele au suferit. A fost o regrupare pe piaţă. Cei 13 oameni ai noştri se ocupă de vânzări, iar pentru partea de producţie avem o reţea de firme. Urmează să şi legitimăm treaba asta, de lucru în grup, şi ne pregătim ca firmele în care avem participaţiuni să treacă printr-un proces de rebranding şi să creăm un grup. Să fim Grup Trend Furniture”, explică managerul.
