Închide

A treia strigare pentru urnirea proiectului „Filarmonică în centrul Clujului”

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - iul. 22, 2019 0 552

O nouă licitație din scenariul care ar trebui să relanseze proiectul unei săli de concerte pentru Filarmonica din Cluj a fost lansată de municipalitate. Procedura s-a mai organizat deja de două ori fără ca Primăria să primească vreo ofertă.

Acum termenul limită pentru depunerea de oferte este 20 august. Dacă nici de această dată nu va veni nimeni, municipalitatea va putea trece la negocieri directe cu potențiali investitori, spune viceprimarul Dan Tarcea. Proiectul cunoscut ca Centrul Cultural Clujean s-a făcut în timpul administrației Apostu, chiar pe concurs de soluții. Primarul Boc nici n-a spus că Primăria renunță la proiect, nici că își dorește cu ardoare să îl mai facă. Instituțiile pentru care se face acest demers, Filarmonica și Consiliul Județean, nu fac parte oficial din proiect.

Licitația de concesiune a unei suprafețe de 1500 mp situată în spatele clădirii cazarmă monument aflată pe terenul de pe 21 Decembrie 1989 pe 38 de ani pentru realizarea unui hotel sau a unei clădiri de birouri a fost relansată de Primăria Cluj cu termen pentru depunerea ofertelor data de 20 august. Redevența a fost estimată la 130.000 euro. Criteriul de adjudecare este prețul cel mai scăzut (95%) și cel mai mare procent de vegetație propus (5%). Deja procedura s-a derulat la finalul lunii martie dar și la începutul lunii iulie 2019, fără niciun concurent interesat.

Despre procedură, viceprimarul Dan Tarcea a spus pentru Actualdecluj.ro că în cazul în care nu se vor primi oferte la noul termen, Primăria va putea trece la negocieri directe cu potențiali investitori pentru acest proiect. El a mai spus că este încă prematur ca Primăria să se pronunțe cu privire la acest proiect al Filarmonicii, dacă variantele propuse de consultanți sunt sau nu viabile sau dacă și în ce formulă ar putea Primăria să continue proiectul.  „Așteptăm să vedem ce se întâmplă la noul termen. Dacă nu vom primi oferte, vom putea să intrăm și în negocieri cu potențiali investitori. Este încă prematur să luăm alte decizii cu privire la acest proiect al Filarmonicii sau la felul în care el va continua”, a declarat Tarcea.

Licitația de concesiune petru birouri/hotel face parte din proiectul Filarmonicii pe care Primăria l-a contractat printr-un concurs de soluții în 2011 și pe care n-a reușit să îl urnească de atunci. Proiectul s-a făcut în timpul administrației Apostu, chiar pe concurs de soluții. Primarul Boc nici n-a spus că Primăria renunță la proiect, nici că își dorește cu ardoare să îl mai facă. Despre sala de concerte care îi lipsește cu adevărat Clujului cu Filarmonică premiată și recunoscută internațional, oamenii din administrație spuneau că avea șanse doar dacă Clujul câștiga titlul de Capitală Culturală Europeană.

Filarmonica este deținută de Consiliul Județean Cluj. Nici una dintre cele două instituții nu fac parte oficial din proiectul Primăriei Cluj anunțat ca Centrul Cultural Clujean – parking, sală de concerte, sediu Filarmonică pe B-dul 21 decmebrie, pe un teren de 1,3 hectare obținut de Primărie de la Armată.

În 2017 Primăria Cluj a angajat un consultant care să relanseze proiectul Centrulul Cultural Clujean. Despre firmă, media a scris că e deținută de Sulfina Barbu, fost ministru în Guvernul Boc și de către Silvian Ionescu, fostul șef de la Mediu. Firma a propus sceneriul cu concesiune și proiectare pe baza căruia Primăria a relansat anul acesta proiectul Filarmonicii.

În afară de concesiunea de teren pentru birouri/hotel, Primăria a primit recomandarea să facă o licitație pentru proiectarea sălii de concerte a Filarmonicii. Despre această licitație, oficialii Primăriei au spus că se va lansa vara aceasta. Viceprimarul Dan Tarcea spunea pentru Actualdecluj.ro că proiectul inițial botezat Centrul Cultural Transilvania nu va mai fi realizat în formula din 2011. Din respectiva propunere administrația își dorește să facă o sala de concerte.

Licitația de proiectare pentru Filarmonică nu a mai fost lansată.

Consiliul Local și-a asumat tot anul acesta să contracteze un credit de 400 de milioane lei care urmează să fie folosit în principal pentru proiectul Filarmonicii (sala de concerte și sediu), după cum a anunțat primarul Boc. Potrivit proiectului votat de consilieri, din credit urmează să fie reabilitate și o serie de clădiri din centrul orașului și să se modernizeze și pasajul de la gară.

Despre credit și proiectul Filarmonicii asumat de Primăriei – Primăria împrumută 85 de milioane de euro. Boc spune că banii sunt pentru Filarmonică

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Articole similare