Închide

A plecat de la „U”, a refuzat Viitorul lui Hagi, dar Regele nu renunță la el: „I-am zis că trebuia să vină la mine, dar nu e totul pierdut”

SportTop News by Catalin Suciu - dec. 28, 2016 0 1763

Viitorul învinge Botoșaniul în ultima etapă cu 3-1 și încheie prima parte a sezonului pe locul 1. Trupa lui Hagi pare mai solidă ca anul trecut și își anunță candidatura la titlu.

La finalul partidei, antrenorul Viitorului e surprins la mijlocul terenului schimbând câteva cuvinte cu Olimpiu Moruțan, mijlocașul lui FC Botoșani.

Regele îl conduce pe fotbalist spre margine, gesticulează, iar la final îl încurajează pe jucător. Luni de zile a încercat să-l transfere la Viitorul, dar Moruțan a ales să semneze cu Botoșani. „I-am zis că trebuia să vină la noi. Eu îl știu de foarte mult timp, îl cunoaștem, știm ce poate. Acum el a ales asta, i-am urat succes. Cred că era foarte bine dacă venea la Viitorul. Vom vedea ce va fi mai târziu, nu e totul pierdut”, a spus Hagi la finalul partidei.

Regele l-a văzut prima dată pe Moruțan în 2011, la Cupa Danone, când puștiul crescut de Universitatea Cluj a fost declarat cel mai bun jucător. Viitorul l-a urmărit ani de zile, ba chiar a și făcut ofertă clubului studențesc pentru el, una declinată de fosta conducere.  Și povestește Zoli Iașko, directorul Academiei de la Ovidiu: „E cel mai talentat băiat, e un băiat extrem de valoros. Noi îl cunoaștem foarte bine. Am vrut să-l luăm, am vrut să plătim bani pe el, Universitatea câștiga și bani, dar nu s-a putut. De ce? Nu știu, va trebui să-i întrebați pe cei de-acolo. Ultima dată când ne-am interesat de băiat, a fost promovat brusc la echipa mare. Acum văd că va juca, până să întrebăm de el, era pe la juniori.”

Hagi îl felicită pe Moruțan în 2011, la Cupa Danone

Hagi îl felicită pe Moruțan în 2011, la Cupa Danone

Iar când Moruțan a fost declarat liber de contract după intrarea Universității în faliment, Hagi i-a pus o nouă ofertă pe masă. Alături de Dinamo și Botoșani. Inexplicabil, poate, puștiul de 17 ani a ales să semneze cu echipa din Moldova.

„“Îl știu de la 11 ani pe Moruțan, are reale perspective. Are nevoie de o perioadă de acomodare, de alt gen de pregătire, trebuie să ma crească din punct de vedere fizic. Are o tehnică foarte bună, are dribling, dar mai are de lucrat la partea fizică, e normal. Mă bucur foarte mult că a ales să vină la noi”, a spus Leo Grozavu, antrenorul Botoșaniului.

Ce spune Moruțan? „Îl respect enorm pe Gică Hagi și mă bucur de orice sfat primesc de la el.  M-a felicitat, mi-a zis să mă țin de treabă pentru că am talent. Mi-a zis că am făcut alegerea greșită plecând la Botoșani și nu la el. Mi-a zis ca eram mai mare fotbalist acum. Poate că pe viitor vom colabora, nu se știe. Eu sunt la Botoșani și îi respect pe cei de aici, mi-au acordat încredere și le mulțumesc. Nu știu dacă am făcut alegerea greșită, mă simt bine aici, am debutat în Liga 1 și sunt foarte tânăr, am 17 ani, o carieră în față, Îmi văd de treabă”, explică Moruțan pentru actualdecluj.ro.

De ce n-ai ales Viitorul? „Așa a fost să fie. La Viitorul m-am gândit că nu voi apuca să debutez foarte repede în Liga 1, mă gândeam că voi juca mai mult la Liga a III-a, la echipa a doua. Deși se dă credit mult tinerilor, e foarte greu să pătrunzi în prima echipă la ei. Poate de asta. Poate am greșit, poate nu. Eu mă simt bine aici unde sunt acum”.

POVESTEA lui Olimpiu Moruțan 

foto: Silviu Cristea

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.