FOTO Noi imagini postate de arhitectul șef al județului laudă restaurarea castelului Banffy-Barcsay de la Gilău, una dintre localitățile cu cel mai bogat patrimoniu istoric din Cluj

„Istoria Gilăului este marcată de aproape fiecare perioadă importantă a istoriei umane. Pe diferite situri ale localității au fost identificate mai multe așezări fortificate din diverse perioade ale istoriei: preistorie, neolitic, din epoca bronzului, din perioada La Téne. La vest de castelul actual în epoca romană a existat un castru, una dintre primele construite pe teritoriul nou-ocupat al Daciei, ridicat încă în perioada împăratului Traian din pământ și lemn, împreună cu un vicus militar, și care a fost reconstruiți mai târziu în piatră, nu departe de locația originală. În evul mediu timpuriu se pare că a fost refolosită una dintre vechile cetăți de pământ (sec. X.), probabil pentru apărarea și controlarea drumului de sare, care lega zona Dejului cu Oradea. În zona sud-estică a parcului castelului a fost descoperit un cimitir de secolul al XII-lea. În secolul al XIII-lea la Gilău a existat deja și un centru domenial al episcopului romano-catolic de la Alba Iulia, clădirea inițială a bisericii reformate de astăzi data de la începutul secolului al XIV-lea”, scrie arhitectul șef Claudiu Salanță.

„Castelul-cetate de la Gilău este unul dintre cele mai impozante rezidențe nobiliare renascentiste ale Transilvaniei, păstrat într-o stare relativ de conservare. Castelul de la Gilău figurează pe Lista Monumentelor Istorice cu codul CJ-II-a-B-07673. Mărimea, vechimea, importanța istorică și de istoria artei, componentele artistice păstrate (pe loc sau în Muzeul de Istorie al Transilvaniei, Cluj), proprietarii și locatarii lui (episcopii de Alba Iulia, ultima regină a Ungariei medievale, Isabela de Jagello, principele Transilvaniei Gheorghe Rákóczi I. cu familia, primul guvernator al Transilvaniei, Gheorghe Bánffy, familii de aristocrați și nobili) indică în mod clar importanța națională a acestui monument.

Cetatea medievală (castrum) de la Gilău este menţionată în documente din anul 1428 („in castro dicti domini nostri episcopi Gyalu”), în timpul episcopului Gheorghe Lépes. Cetatea era centrul unui vast domeniu episcopal format la vest de Cluj.

În anul 1540 regele Ungariei, Ioan Zápolya (Szapolyai), venind din Buda în Transilvania, s-a poposit în cetatea de la Gilău, care era în proprietatea episcopului Ioan Statileo (1528–1542), un adept al lui.

În 1556 proprietăţile episcopiei Transilvaniei au ajuns în posesia fiscului, iar cetatea a devenit din nou reşedinţa reginei Isabela revenită în Transilvania în acelaşi an. Mai târziu, din anii 1580 cetatea şi domeniul a avut mai mulţi proprietari: în 1587 guvernatorul Ioan Ghiczy, în 1597 episcopul Transilvaniei Dimitrie Náprágyi, în anii 1600–1603 Mihai Viteazul, Ştefan Csáky și generalul Giorgio Basta, în anii 1603–1605 nobilul Pancraţiu Sennyei.

Între anii 1633–1643, domeniul a intrat din nou în posesia fiscului, dar principele Gheorghe Rákóczi I. (1630–1648) l-a folosit ca pe o proprietate proprie, iar în 1643 l-a ipotecat lui Sigismund, fiului său mai mic. În perioada în care cetatea era în îngrijirea familiei Rákóczi, a cunoscut o reconstruire radicală, afectată mai târziu de ruinarea în timpul războiului curuților (1704, 1707) și de intervențiile din secolul al XIX-lea. Principele Gheorghe Rákóczi I. a dispus transformarea cetăţii medievale într-un castel cu funcţie de reşedinţă princiară impunătoare. Lucrările au avut loc între anii 1638–1652. Toţi membri familiei princiare au primit câte o cameră de locuit la etajul uneia dintre cele 4 turnuri. Cele 4 turnuri ale castelului erau denumite Bastionul Domniei Sale (NV), Bastionul Doamnei, Bastionul de Straja și Bastionul Domnului nostru mai tânăr.Reconstruirea s-a făcut sub tutela arhitectului italian Agostino Serena.

În 1676, Gheorghe Bánffy, (1661–1708), viitorul guvernator al Transilvaniei redobândește domeniul și castelul.

Se pare că castelul de la Gilău, fostul castel princiar, era una dintre reședințele reprezentative ale familiei Bánffy, castelul de la Bonțida fiind încă în construcție. Castelul a rămas în posesia familiei Bánffy până în anul 1851.

În 1861 castelul a suferit un mare incendiu și a fost reconstruit și renovat de catre Bernat Rosenberger în 1874. După moartea sa din 1909, copii săi l-au vândut în 1911 contesei Ecaterina Bánffy, soţia lui Toma Barcsay. Aceasta l-a deţinut până la naționalizarea din anul 1948. După anul 1972, castelul a fost folosit ca şcoală pentru copii cu dizabilităţi până în 2002, când a fost retrocedat vechiului proprietar. În ultimii ani a fost reabilitate de către actualul proprietar Erdélyi Hagyományok Alapítvány –Fundația Tradiții Transilvane”, a mai scris Salanță, felicitând echipa care a lucrat la proiectul de renovare a castelului și arătând că informațiile pe care le-a prezentat au fost extrase din studiul de istoria artei elaborat de: dr. WEISZ Atilla, dr.KOVÁCS Zsolt, dr. SZÁSZ Anikó, dr. KISS Lóránd.

Echipa de proiect:

Arh. TÓTHFALUSI Gábor – șef proiect arhitectură

Arh. Eszter Péter – proiectant arhitectură

Colaboratori arhitectură: arh. SZŐCS István

arh. CECĂLĂȘAN Ioana, stud. arh. VISKY Ágoston

ing. Dorottya Makay– Șef proiect structuri

Expert tehnic: ing. BENKE I. István

arh. GUTTMANN Szabolcs – șef proiect complex

Arheologi Zsolt Csok și Felix Marcu

foto: Claudiu Salanță