Închide

Intră 5 membri ai familiei pe un bilet la un spectacol la Opera Maghiară

Cultură by Actual de Cluj - feb. 12, 2019 0 123

Opera Maghiară din Cluj face spectacol pentru familie, unde cu un bilet intră până la cinci membri ai familiei.

E vorba de spectacolul „Samson și Dalila” de Camille Saint-Saëns, pus în scenă în 14 februarie, seara la ora 18.30. Despre spectacolul „excepțional”, Opera Maghiară arată că e o „capodoperă a literaturii muzicale romantice franceze” căreia compozitorul i-a dat viață într-o perioadă lungă – mai exact din 1867 până în 1877, când a avut loc premiera de la Weimar în limba germană grație lui Franz Liszt, compozitorul a luptat continuu pentru a putea reprezenta această opera. Acceptată târziu de publicul francez, opera și-a câștigat notorietatea mondială până la sfârșitul secolului XIX.

Cele trei acte ale operei asigură cadrul unui conflict dramatic realizat prin mijloacele muzicale ale operei romantice de tipul grand opéra, în care scenele colective impresionante, corurile spectaculoase, ariile și duetele ample, dansurile simfonice ocupă un rol important. Mai găsiți aici arii inspirate, măiestrie orchestrală, tablouri exotice, dansuri ritualice, intrigă și suspans și un final spectaculos. Din distribuție fac parte soliștii Orsolya Veress în rolul Dalilei, Marius Vlad Budoiu în rolul Samson, Sándor Balla în rolul Marelui Preot, Sándor Simonfi – Abimelech, Sándor Köpeczi – Bătrânul Evreu, în alte roluri, Zsombor Rétyi, István Rigmányi și Ottó Peti Tamás.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu