Veste bună dacă vrei să ajungi la Salina Turda: au asfaltat un drum județean de 12 km în 2 ani
Administrație by Mihai Prodan - iul. 19, 2018 0 657
Un drum județean care leagă Turda de Ploscoș, DJ 161B, a fost asfaltat după lucrări care au durat un an.
Anul trecut au asfaltat un sector de 7,5 kilometri de la kilometrul 11+819 până la kilometrul 19+403, iar în acest an au asfaltat restul de 5 kilometri, de la kilometrul 11+300 la kilometrul 11+819 şi de la kilometrul 19+403 la kilometrul 24+044, arată Consiliul Județean, în administrarea căruia se află drumul. „Importanța drumului recent asfaltat e dată de faptul că acesta face legătura cu un alt drum județean extrem de important, DJ 161A, pe direcția Ceanu Mare – Cojocna – Apahida, precum și cu municipiul Turda. Astfel, se realizează joncțiunea cu drumul de acces spre Salina Turda, unul dintre cele mai reprezentative și mai vizitate obiective turistice din județul Cluj”, explică președintele CJ Cluj Alin Tișe.
Drumul are o lungime de 12,75 kilometri și urmează să fie marcat și semnalizat rutier.