Cum supraveghea Securitatea comunistă sistemul de sănătate din Cluj: cea mai mare frică era ca medicii să nu se întoarcă din străinătate

Istorie by Actual de Cluj - apr. 29, 2026 0 22

Securitatea clujeană a supravegheat timp de patru decenii întregul sector medical din județ, tratând medicii care doreau să rămână în Occident drept „elemente dușmănoase” ce trebuiau neutralizate. Dosarul declasificat, ce cuprinde rapoarte, analize și sinteze întocmite între 1952 și 1989, oferă o imagine detaliată a mecanismelor prin care Ministerul de Interne prin Securitate controla viața profesională și personală a miilor de cadre medicale din Cluj.
Primul document, o „hotărâre de deschidere a dosarului de obiectiv” datând din 1952 și semnată de locotenentul de Securitate Rusu Gheorghe, justifica supravegherea întregii Secțiuni a Sănătății din Cluj pe motiv că în spitale și clinici activau medici cu „trecut politic” — foști legionari, PNT-iști, liberali sau membri ai unor organizații sioniste — care, prin activitatea lor, ar fi putut „cauza chiar moartea multor muncitori cinstiți internați în aceste spitale”. Documentul a fost aprobat de colonelul Nedelcu Mihail, șeful Direcției Regionale.
Sectorul medical clujean, care cuprindea în 1981 nu mai puțin de 18 obiective și peste 10.000 de cadre, se afla permanent sub supravegherea informativă a Securității județene. Un raport strict secret din 4 octombrie 1977, transmis prin teleimprimator Direcției I-a din București, consemna efectele aplicării Decretului 309/1977: în total 520 de persoane din sectorul sanitar clujean fuseseră „afectate,” dintre care 27 de medici, 335 de personal sanitar auxiliar și 124 de personal sanitar mediu. Documentul era semnat de generalul maior Constantin Ioana, șeful Inspectoratului, și de căpitanul Veler Eugen.

Preocuparea centrală a rapoartelor din anii 1980 o reprezenta fenomenul „rămânerii în străinătate”. Dintr-un raport din septembrie 1981, semnat de colonelul Peres Alexandru, reiese că din totalul de 62 de persoane supravegheate informativ cu prioritate, 38 erau „cunoscute cu preocupări de a se stabili în exterior prin refuzul înapoierii în țară” iar 13 pentru „manifestări naționalist-iredentiste maghiare”. Același raport menționa că în cursul anului 1981 solicitaseră călătorii turistice în țări occidentale un număr de 350 de cadre medicale, iar în 43 de cazuri se obținuseră informații care indicau suspiciuni de rămânere, cererile acestora fiind avizate negativ.

Dosarul nominalizează o serie de medici urmăriți sub nume de cod. „Obiectivul Sandu,” stomatolog, era suspectat că intenționează să rămână în R.F. Germania și era acuzat de „manifestări naționalist-iredentiste maghiare”. „Obiectivul Varady,” șef de lucrări la Institutul Medico-Farmaceutic Cluj-Napoca, fusese deja condamnat pentru „trafic de influență și luare de mită”, iar dosarul arată că după eliberarea din penitenciar urma să fie reîncadrat într-o unitate medicală. „Obiectivul Serban”, neurochirurg, era urmărit pentru intențiile sale de a rămâne în Germania, cazul aflându-se „în curs de finalizare”.

Printre cei nominalizați explicit figurează și dr. Turcu Ștefan, despre care raportul afirma că unii medici din R.F. Germania s-au „polarizat în jurul lui,” acesta făcând „frecvent aprecieri denigratoare la adresa regimului politic”. Turcu Ștefan fusese declarat „persoană indezirabilă” în decembrie 1979 și nu i se mai permisese intrarea în România.

Un raport din 1982 analiza cauzele pentru care medicii refuzau întoarcerea în țară și le clasifica în trei categorii: dorința de avantaje materiale mai substanțiale, influențele exercitate de cetățeni străini sau de reprezentanți ai emigrației române, și presiunile directe ale unor firme farmaceutice occidentale. Documentul menționa că țările care „asimilaseră” cele mai multe cadre medicale românești erau R.F. Germania cu 765 de persoane, urmată de SUA cu 94, Austria cu 72, Franța cu 70 și Elveția cu 63.
Rețeaua informativă folosită în sectorul medical era vastă și în continuă extindere. Un raport din 1981 consemna că în problema „Sănătate” Securitatea clujeană dispunea de o rețea de 67 de persoane, cuprinzând 41 de informatori, 12 colaboratori și 14 membri de partid. În cursul acelui an fuseseră recrutați 11 informatori noi, dintre care 8 medici și 3 cadre medii.

Documentele mai relevă că 28 de medici fuseseră semnalați organelor de partid pentru „încălcarea atribuțiilor de serviciu și a normelor de echitate și etică profesională prin pretinderea, condiționarea sau primirea în mod ilegal a unor sume de bani, obiecte sau servicii de la persoanele spitalizate ori aparținători” — cu alte cuvinte, pentru luarea de șpagă. Informațiile despre corupția medicală erau astfel instrumentalizate politic și transmise structurilor de partid, nu justiției.

Situația din 1984:

Ultimul document din dosar, datat 1989 și semnat de căpitanul Hancu Ioan, prevedea, cu câteva luni înainte de prăbușirea regimului, intensificarea supravegherii cercetătorilor din domeniile cu „caracter secret” și îmbunătățirea „fluxului informațional” de la unitățile sanitare din teritoriu către Securitatea Județeană și de la aceasta către Direcția a I-a din București.

Sistemul funcționa până în ultimul moment.

Aici raportul

Nici un comentariu