Închide

USR reclamă întârzieri la măsurile de siguranță din jurul școlilor. Primăria promite o analiză în ianuarie

ActualitateTop News by Luminiţa Silea - dec. 22, 2025 0 184

treceri suprainaltate strada albac cluj

Măsurile pentru creșterea siguranței rutiere în jurul școlilor din Cluj-Napoca au fost readuse în discuție în Consiliul Local, după ce consilierii USR au acuzat întârzieri în implementarea intervențiilor anunțate de administrația locală.

Consilierul local USR Alexandra Oana a declarat că, deși s-au realizat intervenții punctuale în apropierea unor unități de învățământ, senzația este că proiectul trenează. Aceasta a făcut referire la măsurile promise de municipalitate pentru creșterea siguranței elevilor în jurul școlilor, după incidentul din centrul Clujului, de pe Avram Iancu, în care un minor a fost actoșat de o mașină care a intrat pe trotuat. Atunci, Primăria a anunțat că va introduce treceri de pietoni supraînălțate, limitări de viteză, elemente suplimentare de semnalizare și măsuri de calmare a traficului în zonele cu risc.

Viceprimarul Dan Tarcea a explicat, la ultima ședință a Consiliului Local, că unele dintre aceste măsuri sunt deja aplicate „la cele trei școli discutate public după accident”, în special prin realizarea de treceri de pietoni supraînălțate. Potrivit acestuia, municipalitatea urmează să facă o analiză în condiții reale de trafic pentru a evalua impactul intervențiilor.

„După ce facem o analiză vom putea lua și alte decizii. Analiza va fi realizată în condiții reale de trafic, după vacanța de iarnă, să vedem ce îmbunătățiri au adus aceste măsuri. În luna ianuarie o vom face, vom învăța, vom îmbunătăți și vom organiza o ședință comună cu toate părțile implicate”, a declarat Dan Tarcea.

După accidentul de pe strada Avram Iancu, Primăria Cluj-Napoca a anunțat public că va accelera implementarea măsurilor de siguranță rutieră în jurul unităților de învățământ, inclusiv extinderea conceptului de „străzi sigure”, limitarea vitezei auto, reconfigurarea trotuarelor și prioritizarea pietonilor în zonele frecventate de copii. Municipalitatea a precizat atunci că intervențiile vor fi etapizate și adaptate fiecărei școli în parte, în funcție de trafic și de configurația străzilor.

Printre măsuri se numără montarea de garduri metalice în apropierea școlilor, suprainălțarea trecerilor de pietoni acolo unde configurația zonei permite, instalarea de stâlpișori pentru creșterea vizibilității pe trotuare și în apropierea trecerilor și limitarea vitezei la maximum 30 km/h în zonele școlare. Părinții elevilor și asociațiile locale au cerut, de asemenea, limitări de viteză stricte, prezența sporită a Poliției Locale la orele de început și sfârșit de cursuri și educație rutieră continuă, ca parte a unui plan coerent de reducere a riscurilor în zonele frecventate de copii.

detalii: Ce măsuri s-au stabilit în Consiliul Local pentru a fi impuse în preajma școlilor, după accidentul grav în care un elev a fost lovit de o mașină pe o stradă din centrul Clujului | www.actualdecluj.ro

vezi și: ONG: zona unde un copil a fost grav rănit pe trotuar în fața școlii a primit 3,2 stele din 5 într-un studiu, e periculoasă, nu are treceri de pietoni, sunt multe mașini iar viteza e mare | www.actualdecluj.ro

Potrivit datelor Inspectoratului Județean de Poliție, din prima jumătate a anului 2025, accidentele rutiere rămân o problemă semnificativă în județul Cluj, cu zeci de persoane rănite grav și zeci de decese, iar neadaptarea vitezei la condițiile de drum este unul dintre factorii principali.

vezi și: VIDEO Asociația Pro Infrastructură felicită autoritățile din Cluj pentru intersecția ridicată la cota trotuarului de pe strada Albac | www.actualdecluj.ro

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate