620 de ani de când Clujul a fost ridicat la statutul de oraș liber regal; alte așezări mai prospere, fără acest titlu, s-au pierdut în colbul istoriei
ActualitateIstorieTop News by Actual de Cluj - iul. 03, 2025 0 192
Ieri s-au făcut nu mai puțin de 620 de ani de când orașul Cluj era ridicat la rangul de oraș liber regal, fapt care a pavat drumul spre dezvoltarea sa ulterioară – alte localități mult mai prospere în acea vreme s-au pierdut în colbul uitării fără acest titlul care a conferit Clujului numeroase avantaje, inclusiv un comerț sporit.
Clujul a primit titlul de oraș liber regal în 2 iulie 1405 – bifăm în 2025, deci, 620 de ani de la parafarea acestui important document. Ce însemna, din punct de vedere al avantajelor conferite, acest titlu: orașul ieșea de sub juridicția voievodului Transilvaniei și al comitelui, orașul putea să își aleagă liber parohul iar conducerea orașului din punct de vedere administrativ urma să fie făcută de un consiliu de 12 jurați și un jude ales dintre aceștia. În plus titlul conferea dreptul de a ridica ziduri de apărare și bastioane, fapt care s-a și întâmplat.
Într-un articol publicat în 2009 de reputatul istoric și acum președinte al Academiei Române, Ioan-Aurel Pop se menționează că nucleul orașului medieval Cluj a fost așa-numita „Cetate Veche”, întemeiată în jurul anului 1260 de către principele Ștefan, fiul regelui Béla al IV-lea, care în acea perioadă era rege asociat al Ungariei și duce al Transilvaniei (1257–1270). Aflat în conflict cu tatăl său, Ștefan a încercat să stimuleze dezvoltarea economică a provinciei prin stabilirea de coloniști germani în localități situate în afara zonelor tradiționale de colonizare germană din sudul și nord-estul Transilvaniei. La Cluj, acești coloniști – numiți „oaspeți” (hospites) – au fost așezați în zona actualei Piețe a Muzeului, constituind astfel nucleul „Cetății Vechi”.
Fortificația care înconjura „Cetatea Veche”, ale cărei fragmente se mai păstrează astăzi în curțile unor clădiri de pe străzile Regele Ferdinand, Sextil Pușcariu și Virgil Fulicea, a fost construită în aceeași perioadă și acoperea o suprafață de aproximativ șapte hectare. Ulterior, printr-un act emis la 2 iulie 1405, regele Sigismund de Luxemburg a acordat orașului Cluj dreptul de a se extinde prin construirea unei noi incinte fortificate, mărind astfel suprafața protejată la 45 de hectare. În același timp, locuitorii orașului au primit o serie de privilegii importante: Clujul a fost scos de sub autoritatea voievozilor, vicevoievozilor și a juzilor regali, obținând dreptul de a-și alege propriii conducători, în speță 12 jurați. Aceștia, împreună cu judele orașului, aveau atribuții judiciare extinse, inclusiv dreptul de a pronunța sentințe capitale.
Noua incintă fortificată era apărată de 20 de turnuri, întreținerea și apărarea cărora revenea breslelor din oraș, acestea fiind direct responsabile de securitatea porțiunii lor din zid.
La 2 iulie 1405, Clujul – declarat oraș încă din 1316 – a fost ridicat de regele Sigismund de Luxemburg (1387–1437) la statutul de oraș liber regal, ”civitas regia”, primind totodată dreptul de a se înconjura cu ziduri de apărare. Construcția noii cetăți este atestată de mai multe inscripții, care indică faptul că procesul a durat aproape un secol. La acea vreme, Clujul avea o populație estimată la doar 3.000–4.000 de locuitori. Noua fortificație medievală a înglobat vechea cetate, care și-a pierdut treptat rolul defensiv: zidurile sale de vest și nord au fost integrate în noul sistem de apărare, în timp ce cele din est și sud – împreună cu turnurile și șanțurile aferente – au fost demantelate. A rămas, din această primă incintă de apărare, doar o porțiune din turnul sud-estic, transformat în închisoare (aici detalii).
Astfel, spre sfârșitul secolului al XV-lea, centrul fortificat al Clujului ajunsese să se întindă pe o suprafață de aproximativ 45 de hectare, fiind delimitat de ziduri de peste trei kilometri în lungime și protejat de 18 turnuri. Accesul în cetate era posibil prin șase turnuri de poartă și două portițe. Acestea erau amplasate astfel: de la nord la est, turnurile de poartă de pe actualele străzi Regele Ferdinand (fostă Podului), 21 Decembrie 1989 (fostă Ungurească), Eroilor (fostă de Mijloc), Avram Iancu(fostă Turzii), Napoca (fostă Fânului) și Memorandumului (fostă Mănășturului), precum și două intrări mai mici situate pe străzile Roosevelt (fostă Apei) și Tipografiei (fostă Săpunului).
Titlul primit în 2 iulie 1405 reconfirma un decret din 19 august 1316 – Carol Robert de Anjou, document citat extensiv dar pierdut în negura vremurilor,
prin care Carol Robert a acordat mai multe drepturi cetății, între care cel de a-și alege liber judele – echivalentul primarului – dar și propriul preot paroh, conducător religios ce era, în acele vremuri, unul dintre cei mai influenți din cetate. Aceasta, căci între timp, pentru o vreme, din cauza unor complicate conflicte, orașul pierduse aceste privilegii (aici detalii).
Locuitorilor li se garantează dreptul de proprietate asupra pământurilor din vecinătatea orașului, scutiri de vamă pentru coloniștii sași, scutiri de taxe comerciale și așa mai departe. Ca urmare a acestor facilități fiscale negustorii cetății își extind comerțul până la Viena, Turcia, Polonia ori Veneția. În plus față de acest privilegiu, în 1370 orașul primea un drept despre care puțini clujeni știu detalii – cel ca pe teritoriul orașului să se poată stabili orice iobag, dacă acesta avea bani să cumpere o casă și, în prealabil, își achitase orice obligații față de cel pe feuda căruia muncea. Istoricul Lukacs Joszef explica în urmă cu zece ani pentru actualdecluj.ro de ce acest drept a schimbat lucrurile în oraș: „în 1370 Clujul a primit un privilegiu mai special despre care noi nu prea vorbim; în 1370 a primit dreptul să primească acei iobagi care vor să se mute pe teritoriul orașului. Nu chiar în oraș, ci pe teritoriul său. Acesta a fost principalul atu al Clujului. De ce? Din acel moment putem spune că orașul Cluj a devenit un oraș primitor. Gândiți-vă, din acel an, 1370, pe teritoriul orașului putea să se stabilească orice persoană venită din Transilvania. E dovada faptului că era un oraș primitor, o comunitate primitoare. În opiniea mea, dacă orașul nu avea acest privilegiu, acum era un sătuc primitiv din câmpia Transilvaniei”.
Să mai spunem că în acea vreme mai prospere în zonă erau localitățile Dăbâca sau Bologa.
Citește și:
La mulți ani? Care a fost conjunctura istorică ce ar fi îngropat Clujul ca banal sat transilvănean
