Închide

Protest cu steluţe UE la Cluj. „Aici vom sta / până veţi pleca”

mart. 26, 2017 1 383

Un banner cu „Uniţi Salvăm Toată România”, stelele aurii ale steagului Uniunii Europene şi un drapel tricolor uriaş au fluturat în Piaţa Unirii, pentru o…

Protestatarii vor și ei un partid: Alianța Politică Strada

mart. 26, 2017 1 378

Protestatarii din Piața Victoriei și din marile orașe ale țării își fac partid, anunță stiripesurse.ro ”Astăzi, 24 martie 2017, s-au făcut paşi importanţi în vederea…

Tăriceanu scapă de Daniel Constantin. Vor fi schimbări majore și în ALDE Cluj

mart. 26, 2017 2 795

În cadrul Biroului Permanent Central, ALDE a decis să-i retragă sprijinul politic lui Daniel Constantin, liderul coneservatorilor, care deține, în prezent, portofoliul Ministerului Mediului. Potrivit…

Firmele de recuperare nu au dreptul să te execute silit. Faceți contestație

mart. 26, 2017 6 24500

Dacă banca ți-a vândut datoria recuperatorilor, nu mai poți fi executat silit. Dacă treci printr-o astfel de situație se impune să faci contestație. Așa cum…

Din galeria marilor pictori uitaţi ai Clujului: Mircea Vremir, artistul Deltei

mart. 26, 2017 1 2738

Un mare artist, un pictor special, un spirit care căuta libertatea şi crea opere cu poveşti în spate. Aceştia sunt câţiva dintre termenii în care…

De ce nu accesăm banii din Planul Juncker? Europarlamentarul Daniel Buda spune că deși sunt disponibili 350 de miliarde de euro, România nu se înghesuie

mart. 25, 2017 2 386

România se situează pe ultimul loc, în Uniunea Europeană, în procesul de accesare a fondurilor europene din Planul Juncker, arată europarlamentarul clujean Daniel Buda.  „M-am…

Mitropolitul Clujului, la „Marşul pentru Viaţă”: „Nu s-ar prăbuşi demografic România dacă toate tinerele familii ar avea măcar câte trei copii”

mart. 25, 2017 2 980

Aproape 500 de persoane au participat la Cluj la ”Marşul pentru viaţă”, la care au venit şi reprezentanţii Bisericii, relatează Mediafax. Acesta a fost organizat…

România-Danemarca, conferința „tricolorilor”: „E un joc decisiv!” Cum va arăta echipa noastră

mart. 25, 2017 1 301

România va juca duminică cu Danemarca pe Cluj Arena, de la ora 21:45, în preliminariile Campionatului Mondial din 2018. Declarații conferința de presă România, Cluj…

Startup-uri pentru tehnologii spaţiale. Fondator de incubator francez: „Vrem să îi stimulăm pe tineri să îşi dezvolte ideile”

mart. 25, 2017 1 423

Clujul, cu IT-iştii şi studenţii săi, ar putea aborda şi domeniul spaţial pentru dezvoltarea de noi tehnologii. O spune chiar iniţiatorul unui incubator francez dedicat…

În PNL va fi „care pe care”. În ciuda directivei de partid, Orban îi va avea de partea sa pe vechii liberali clujeni

mart. 25, 2017 1 571

Liberalii clujeni din vechea gardă a partidului s-au arătat, astăzi, încântați de vizita lui Ludovic Orban și i-au promis acestuia că-l vor vota în fruntea…

Ponton nou pe Someş. Cum va arăta şi când apare

mart. 25, 2017 2 2946

O vreme, în zona Sălii Sporturilor, clujenii au stat pe mal de apă ca să urmărească elegante apariţii albe: au venit lebede! Au urmărit cormorani,…

Cum a reuşit Tibi Uşeriu să câştige ultramaratonul Arctic. Povestea de după cursă

mart. 25, 2017 1 360

Cu degerături şi infecţii şi în ciuda recomandărilor medicilor de a abandona traseul, Tibi Uşeriu a mers mai departe prin ger şi a câştigat cursa…

Ce soluții sunt când nu-ți mai poți plăti creditul și când se activează darea în plată

mart. 24, 2017 1 716

Prin Legea dării în plată s-a stabilit un mecanism prin care cei cu credite imobiliare care îndeplinesc anumite condiții să poată să-i transmită băncii dreptul…

[P] Iulius Mall Cluj stinge luminile pentru a marca „Ora Pământului”

mart. 24, 2017 2 396

Și în acest an, Iulius Mall Cluj se alătură iniţiativei internaţionale „Ora Pământului”, care atrage atenția asupra protejării mediului, prin stingerea luminilor. Sâmbătă, 25 martie…

UNTOLD merge mai departe la Cluj Napoca. Organizatorii mai fac un festival și la Constanța

mart. 24, 2017 2 4304

Organizatorii UNTOLD vor să pună pe picioare un nou festival de talie intenațională, de data aceasta la malul Mării Negre.  Încă nu s-a stabilit, exact,…

Marș împotriva avortului, mâine la Cluj. Organizator: în fiecare zi sunt avortați 213 copii, populația e în scădere, singura soluție e admisia masivă a imigranților

mart. 24, 2017 1 397

Marș împotriva avortului mâine după-masă în Cluj-Napoca, dar și în alte câteva zeci de orașe din țară. Organizator e fundația Pro Vita Cluj, care a…

Spațiu expozițional nou în Cluj, se deschide cu expoziție interzisă sub 16 ani și DJ set

mart. 24, 2017 2 845

Se deschide centru nou de expoziții în Cluj, cu eveniment interzis sub 16 ani. E vorba de spațiul de expoziții găzduit de Institutul Francez din…

Ambasadoarea Libanului vine la Cluj ca să spună ce lecții a învățat țara sa din criza refugiaților

mart. 24, 2017 1 279

Ambasadorul Libanului în România vine la Cluj, unde se întâlnește cu rectorul și reprezentanții celei mai mari universități din țară și vorbește despre lecțiile învățate…

Zeci de păpuși din spectacolele teatrului Puck, expoziție la Turda cu atelier de făcut marionete din materiale neconvenționale

mart. 24, 2017 1 363

Expoziție inedită la Turda, unde vine teatrul de păpuși din Cluj-Napoca să arate zeci de păpuși care i-au animat spectacolele de-a lungul anilor. Expoziția va…

Restricții de circulație cu ocazia meciului de fotbal România – Danemarca. Cum se schimbă și transportul în comun

mart. 24, 2017 2 325

Duminică, 26 martie 2017, cu ocazia meciului de fotbal România – Danemarca, care se va desfășura pe Stadionul Cluj Arena de la ora 21.45, vor…

Specialişti în securitate cibernetică: 50% din companii s-au confruntat cu un atac cibernetic

mart. 24, 2017 2 469

Cantitatea de date va crește exponențial până în 2020, ajungând la 2.3 zetabiți, iar 66% din traficul pe internet va fi generat prin rețele wifi…

VIDEO Opoziția lui Boc silabisește de pe foaie. S-au făcut consilieri locali ca să se bucure că-i pot strânge mâna primarului

mart. 24, 2017 1 707

Bugetul orașului pentru anul în curs a fost aprobat în ultima ședință de Consiliu Local,  fără să conteze că reprezentanții partidelor din opoziție (PSD-ALDE-UNPR), s-au…

Critic de film clujean invitat la New York să susțină conferință pe tema unuia dintre cei mai importanți scriitori româno-americani de origine evreiască

mart. 24, 2017 0 214

Un critic de film clujean susține conferință la New York, pe tema esteticii lui Norman Manea. E vorba de clujeanul Claudiu Turcuș (foto), invitat la…

Aplicație nouă la Primăria Cluj lansată pe FaceBOC. Oradea a introdus-o deja de 2 ani

mart. 23, 2017 4 1304

My Cluj este o nouă aplicație despe care primarul Emil Boc a ținut să spună, la nou relualtul FaceBOC, că o lansează în premieră. Este vorba…

Conferință despre fortificațiile dacice

mart. 23, 2017 2 268

O prezentare-dezbatere despre Așezările și fortificațiile dacice din Estul Transilvaniei va avea loc luni, 27 martie, la Casa Artelor de pe B-rul Eroilor din Cluj-Napoca….