Închide

10 lucruri despre partida U Cluj – CS Mioveni

Sport by Catalin Suciu - apr. 07, 2019 0 773

*Lecția de istorie: când te uiți la jocul Universității Cluj, te teleportezi, practic, la începuturile fotbalului, când toți alergau să prindă bășica.

* E atât de tacticizat jocul lui U și atât de greu de ghicit, încât nu s-a găsit încă NIMENI în lume să-l poată descifra cu adevărat. Doar norocul a făcut ca echipa din Mioveni să câștige.

*Deși i s-a cerut demisia, Lobonț nu vrea să plece și speră să prindă măcar Untold-ul pe Cluj Arena, că fotbal nu prea vede nici el.

*Când a văzut cum joacă „U”, Cristinel Pojar s-a  încruntat atât de tare că a reușit să-i accidenteze de la distanță pe  pe Tiberiu Căpușă și Norbert Janos

*La 82 de ani, Roberto Ayza demonstrează că se poate orice, dacă îți dorești cu adevărat și a reușit să treacă în viteză, în plin fuleu,  de toți fundașii Universității Cluj, fiind blocat in-extremis de Dur- Bozoancă, care a intervenit printr-un placaj de fotbal american.

*După ce a urmărit prestația lui Ayza, Ovidiu Maier a luat în calcul  revenirea în fotbal anunțând că  trebuie doar să mai dea jos vreo 24 de kile, dar că, la o adică, ar putea juca contra Universității și acum, întrucât tot i-ar depăși pe apărătorii lui „U”. Din bun simț și din respect față de fostul său club, „Motanul” nu o va face, spunând că nu vrea să mănânce pisici pe băț.

*Suprafața de joc de pe Cluj Arena e perfectă pentru însămânțare. Poți planta porumb, grâu, orz și ovăz, iar solul este atât de fertil, încât e supranumit Bărăganul Clujului.  Fiind și aproape de Someș, fermierii au un mare avantaj pentru a iriga feluritele culturi.

* Deoarece Clujul e cel mai mișto oraș din lume, mai mulți jucători de la Mioveni și-au luat bucăți de pământ de la mijlocul terenului pentru a avea măcar un suvenir din Cluj, promițând că în vacanță vor mai veni măcar într-un city-Break.

*După ce-au văzut meciul, producătorii Emisiunii „Ferma”, de la Pro TV, au luat legătura cu Consiliul Județean Cluj și vor să multe îndrăgitul Reality SHOW pe Cluj Arena.

*La următorul meci și-au anunțat prezența și Martorii lui Iehova pentru a arunca la nevoie în teren ultimul număr al revistei „Treziți-vă!”

Notă: Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.