Închide

10 lucruri despre eliminarea CFR-ului din Liga Campionilor

SportTop News by Catalin Suciu - aug. 02, 2018 2 1016

* Toni Conceicao e în alertă, deși a abia a apucat să-și despacheteze bagajele în Cluj, după ce Iuliu Mureșan a declarat după meci că portughezul e cel mai bun antrenor de când este el președinte și director general

* Supărat de eliminarea fostei sale echipe, Dan Petrescu l-a sunat pe Manea și l-a înjurat de mamă și de sfinți pentru că Taurstason a dat gol de la 25 de metri, după ce l-a driblat pe Hoban

* Culio are un fetiș cu picioarele umane. După ce-a fost eliminat pentru o intrare aiurea în repriza a doua, pe drumul spre vestiare argentinianul a intrat prin alunecare și la un steward, știind că nu-l vede nimeni.

* Vor forțe proaspete. Fiindcă Hoban și Culio au împreună 70 de ani, CFR vrea să-și întărească linia de mijloc  și i-a propus legendarului Claude Makelele un angajament pe șase luni. Francezul a semnat numai după ce a solicitat un apartament pentru această perioadă, dar apoi s-a trezit că mai trebuie să joace la CFR Cluj până în 2022. Transferurile nu se opresc aici: CFR îl vrea, scrie presa din Portugalia, și pe Fernando Couto, ca dublură la Vinicius.

* George Țucudean a bifat meciul cu numărul 300 fără gol, o cifră jubiliară care l-ar face invidios până și pe  Ghindaru, celebrul atacant al Brașovului din anii 90, care a ajuns la 5 sezone în Divizia A fără gol marcat.

* CFR nu mai poate face nici o plată, după ce contabila clubului a transmis că odată cu plecarea lui Bogdan Mara, a dispărut și praful din seif, pe lângă teancurile cu valută.

*Edi Iordănescu se joacă, în sfârșit cu Anghel Iordănescu, construind castele în nisip pe plaja din Eforie Sud, între sesiunile foto cu maimuța.

* De supărare că n-a prins lotul cu Malmo, deși a făcut deplasarea în Suedia, Alex Ioniță a căutat toată noaptea o shaormerie în nordul îndepărtat. După ce s-a înțeles prin semne cu niște turiști, fiindcă nu vorbește nici o limbă străină, Ioniță ar fi aflat de-o gheretă cu așa ceva , undeva, la periferie.  Cum nu știe, însă, să se orienteze în spațiu, mijlocașul a sfârșit într-un restaurant cu mâncare mediteraneeană. Pentru că îi era foarte foame,  a zis că lasă de la el și mănâncă ce este, numai că și-a ciobit doi dinți, neștiind că scoicile nu se mestecă.

* Scos pe targă în afara terenului, fără să mai poată umbla,  Ciprian Deac le-a cerut doctorilor să-i aducă ganterele ascunse sub patul din hotel pentru a face două serii a câte 5500 de exerciții. Tot pe targă s-a apucat și de abdomene, dar s-a oprit bursc, după ce și-a adus aminte că la ora 22:00 rulează comedia „Salvați de clopoțel”, filmul la care mijlocașul plânge de emoție de fiecare dată.

* La pauza meciului, Conceicao le-a dat jucătorilor indicații în limba portugheză. Singurul care a priceput ceva este Mario Camora, dar lui i-a fost lene să le explice și celorlalți. Așa se face că în minutul 82, Mailat întreba, încă, pe teren, ce-a zis Conceicao la pauză. Pe Țucudean nici nu l-a interesat, întrucât el este jucătorul invizibil, care nu contează niciodată într-un meci de fotbal.

NOTĂ: Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare

Citiți și:

Zece lucruri despre demiterea lui Edi Iordănescu de la CFR Cluj

 

 

 

2 comentarii

  1. Draga domnule Catalin Suciu, oare Vinicius nu intelege limba portugheza? Sau, poate ca dumneavoastra vorbiti doar limba braziliana, precum Olguta Vasilescu. Cred ca pamfletul meu este mai reusit decat al dumneavoastra. Doar ca eu nu sunt fanatic…

Lasa un raspuns pentru adrian

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.