ZF: De ce s-au dus tinerii bucureşteni la facultăţile din Cluj: În Cluj nu pierzi două ore pe zi în trafic, oamenii sunt mai politicoşi, iar autorităţile au grijă şi de studenţi, nu doar de pensionari
Educaţie by Actual de Cluj - aug. 04, 2017 0 270
Clujul are angajaţi mai politicoşi, un sistem de mijloace de transport mai bine pus la punct faţă de Bucureşti, o ofertă educaţională variată şi universităţi mai „tehnologizate” – acestea sunt motivele pentru care o parte dintre absolvenţii de liceu din Capitală au ales să îşi continue studiile la o facultate din Cluj.
Ioana Gheorghiu, Radu-Andrei David şi Ştefana Rarău, trei tineri de 18 ani care au absolvit cursurile liceale în Bucureşti, au ales să-şi continue studiile universitate în Cluj, o opţiune care poate părea bizară la prima vedere, luând în calcul faptul că, de obicei, tinerii migrează din oraşele mai mici spre oraşele mai mari şi nu invers. Ziarul Financiar i-a întrebat ce i-a determinat să se mute din Capitală la Cluj?